HomeSocialD'ale cetateanuluiLivecernia, You Pray și BOR Hub, noile aplicații pentru...

Livecernia, You Pray și BOR Hub, noile aplicații pentru slujbe online ale Patriarhiei!

Recent adoptata Ordonanță militară numărul 2, cea care prevede măsuri stricte pentru organizarea evenimentelor religioase, a băgat în ședință Patriarhia Română. Pentru forul administrativ suprem al B.O.R, 2020 ar putea fi primul an de recesiune, ca urmare a interdicției privind participarea publicului la actele religioase.

Cum ordonanța militară prevede, totuși, posibilitatea preoților de a oficia slujbe online, din biserică, la care enoriașii să poată participa bătând mătănii pe mochetele din propriile sufragerii, B.O.R s-a repliat în doar câteva ore și a lansat azi noile aplicații mobile Livecernia, You Pray și BOR Hub, prin intermediul cărora enoriașii se vor putea conecta, contra cost, chiar și de la distanță, cu predicile clericilor de cartier.

”În România de azi, orice babă care se respectă are un smartfon cât de cât performant, cu care se dă pe facebook între două taloane de pensie, își șeruiește rețete cu colegele de proceduri balneare din celălalt capăt al țării ori își trage de limbă nepoțeii, pe uațap, în legătură cu frecvența cu care li se mai bat sau mai fac amor părinții prin apartamente. Pentru ele și pentru sănătatea lor, dar nu numai, lansăm azi aplicațiile noastre Livecernia, You Pray și BOR Hub, prin intermediul cărora vor participa, online, în deplină siguranță, la slujbele pe care le organizăm în perioada stării de urgență”, a declarat, pentru Academia Cațavencu, purtătorul de cuvânte online al Patriarhiei, Vasile Viorel Babănescu.

”Sigur, participarea la slujbele online nu va fi gratuită. Se va aplica o taxă de accesare, prin sitemul Pay Pal, echivalentă cu două acatiste plus o contribuție la cutia milei. După cum știți, totul costă în ziua de azi. Chiar și poștașului, când îți aduce pensia, tot trebuie să-i lași acolo, măcar zece lei, că altfel se scuipă pe degete când îți numără bancnotele și te-a fericit cu două săptămâni la terapie intensivă. Biserica Ortodoxă va face totul mai simplu. În sensul că vom institui un protocol cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza căruia, prin intermediul unui cont de tip Escroc, sumele datorate de fiecare enoriaș care va utiliza aplicațiile online ale B.O.R vor fi reținute din pensie și livrate direct în conturile Patriarhiei”, a mai precizat Babănescu.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare