Era vorba aia cu bați șaua să priceapă iapa, o definiție mai veche a jurnalismului, cel mai probabil. Scriem, citim, discutăm, digerăm, regurgităm sau după caz și pontențial: deversăm, că de, la tăți n'i greu, la tăți n'i foame. Am judecat eu așa în prostia mea la tevatura socială jalnică din jurul fenomenului gay. Acum 10-12 aveam și eu păreri vârtoase, dar cu vârsta se mai laxează omul pe mațe, zic, sau poate că nu. Mai nou am remarcat așa un mic detaliu care a reușit să-mi scape, nu-i mic, e dita gogorița, dar mi-e mie rușine că mi-a scăpat așa că îl minimalizez. Acest detaliu cât un dos de elefant bine hrănit, m-a întristat și m-a umbrit de m-a luat frigul, 'mnealui constă în observația că pentru popor, în special partea lui revoltată, homosexualitatea reprezintă o problemă de fizic, de "normă de aplicare". Sunt convins că nimeni n-ar avea nimic împotrivă dacă două surori ar înfia un copil și l-ar crește sau dacă doi prieteni ar locui împreună și ar face același lucru. Ideea e să nu ne curentăm la aceiași poli ca să zic așa, mă rog, pricepeți dumneavoastră. Punând cap la cap anumite observații de prin alte contexte, focalizând puritanismul cretin de "familie bună" care crește proști (vai doamne cum oare?), aș zice că homofobia sau ce mă-sa termen tembel mai vor ăștia să pună pe etichetele de om, e de fapt o problemă de sexualitate în general. Poate speculez forțat, dar mi se pare destul de ușor de intuit că un om crescut cu ideea că sexul e o chestie rușinoasă, făcută chiar și cu o persoană de același sex, se va oripila teribil la ideea că altul o ridică la pătrat. Nu? Amărâții acestei categorii sunt niște creaturi triste care fac sex, rar, prost și dracu' știe de ce. Nu vă imaginați că sunt cu vreo clasă peste cosumatorii de "sex fără obligații", o nu, au aceleași probele de atașament și intimitate, doar că în loc să tăvălească tot orașul, se refugiază în colțul lor și arată cu degetul. Societatea noastră nu e bolnavă nici de homofobie, nici de homosexualitate, nici de bi-tri-tetra-homo-hetero-cvasi-sexualitate, e vorba despre o virginitate a minții, o strâmtoare a spiritului pe care aș deflora-o forțat și iremediabil, cu riscul plutonului de execuție sau ce-o mai fi la modă acum. N-o fi destul iod în sare? O fi încâlzirea globală la creieri? O fi genetic? O fi de la blugi? Chiar atât de puțin ne dorim să pricepm ce se petrece cu noi înșine, cu fiecare dintre noi? Subiectul homosexualității în contextul familiei, a reușit să-mi deschidă ochii asupra unui lucru foarte important: cât de puțin înțelegem noțiunea de familie și cât de bruți suntem în raport cu cea mai importantă componentă a societății, poate mai importantă decât omul în sine. E absolut natural să agreezi sau să nu agreezi idei, fapte sau oameni. Refuzul de a gândi la sau a înțelege ceea ce agreezi sau nu, poartă un nume anume, și-s foarte "fob" în raport cu fenomenul.