Să zicem că-n colţul opus al unei încăperi de mărimea unei săli de cinema cineva ar avea o ciocolată în buznar. Pupilele mi s-ar dilata, pulsul mi s-ar mări, nările ar începe să adulmece aerul şi-n clipa aia urechile mele, care altfel percep sunetele cu aceeaşi claritate ca a unei bătrâne de 95 de ani, ar distinge perfect definit fâşâitul de poleială mototolită care n-ar putea să însemne decât că cineva ar încerca să mănânce ceva bun pe ascuns.
Cel mai greu îmi e să rezist când e vorba de mâncarea din cărţi, fiindcă imaginaţia mea o ia razna şi amplifică cel mai anost detaliu de pâine neagră, din tărâţe, nedospită, până la dimensiunile madlenei lui Proust. Toată copilăria am fost chinuită de o carte veche rusească în care eroina fierbea crupe în lapte şi le aşeza apoi în forme unse cu unt. Nici până azi n-am aflat ce sunt crupele astea, dar trebuie să fie cel mai gustos fel de mâncare pe care nu l-am mâncat niciodată. Serios, dacă ştie cineva ce sunt astea, îi ofer ca premiu recunoştinţa mea veşnică şi o carte de bucate de Sanda Marin, legată în piele.
În sensul biblic al cuvântului, nu poftesc decât la mâncarea altuia, nu şi la alte bunuri, ceea ce mă ajută să trec prin viaţă cu mintea zdravănă că sunt slabe şanse să-mi pun vreodată cartela de metrou într-o poşeta Hermes. Sunt zen!
Fiindcă-mi ştiu limitele, mi-e clar că numai un masochist s-ar putea uita la Masterchef, deşi pentru o viaţa socială corectă e musai să putem face cu toţii conversaţie despre emisiunea asta. Dar numai un nebun ar participa la ea. Nu pricep ce ar trebui să înceteze să funcţioneze corect în mintea unui concurent cât să-şi dorească să meargă undeva unde e înjurat şi ameninţat cu turnatul oalelor în cap doar ca să demonstreze naţiunii că abia are habar cum să fiarbă un ou.
Mastercheful ăsta, după ce că-i plin de bipuri, mai e şi periculos pentru dieta românului de rând, care s-ar putea trezi cu chef de vandalizat, în plină noapte,oalele cu sarmale şi bors din frigider doar ca să-şi potolească cu ceva pofta de moluşte gelatinoase în reducţie de vin. Nu că i-ar plăcea chestiile astea, dar n-o să rămână indiferent văzând cum în mijlocul unei farfurii imense, albe, e pusă o fărâmă de carne, cu un bob de mazăre drept garnitură, o dungă de sos mânjită la mişto pe margine şi-o frunză mică de mentă deasupra tuturor.
Aşa că mie mi se pare că sondajele alea care arată că Suleyman Magnificul are un rating mai bun decât Mastercheful sunt perfect justificate şi adevărate. Şi-n ţara asta unde suntem obişnuiţi să le contestam orice ar fi, să recunoaştem justeţea unui sondaj nu-i puţin lucru. Nu-mi place să admit asta, dar telenovela turcească chiar are un caracter puternic educativ, iar românul, cât de simplu ar fi el, preferă oricând o porţie zdravănă de istorie în locul unei porţii simandicoase de chestii demne mai degrabă de reportaje stranii pe Discovery, decât să stea pe-o farfurie.Că nu ne-am lăsat noi cotropiţi de strămoşii lui Suleyman, cu atât mai puţin o să lăsăm haute cuisine-ul să ne schimbe obiceiurile. Cum e vorba aia, eşti ceea ce mănânci. Ori ba?
Exclusiv Online
