HomeSocialPseudo-Demonikos (2)

Pseudo-Demonikos (2)

Ca urmare a succesului textului de vineri (6 like-uri, adică al meu plus cele ale colegilor de birou), revin astăzi cu partea a doua, deoarece e plauzibil ca printre cei 10 cititori să fie şi unii care au considerat exemplul ca tendenţios. Şi pentru care indicativul A3 să însemne de fapt „De 3 x Angel”, sau cam aşa ceva. Astăzi vă voi prezenta procedura recomandată în cazul când posedatul este sub influenţa despotică şi demonică a unui alt post TV, să zicem (absolut aleatoriu!) B1 TV. Cum exemplul este complet pe dos faţă de precedentul, ritualul de exorcizare va fi şi el tot aşa, cam de-a-ndoaselea. În afară de, evident, imobilizarea pacientului, care rămâne necesară şi obligatorie. Trebuie să ţineţi cont că subiectul va fi mult mai puternic, una este să-ţi psalmodieze Gâdea zilnic despre tartorul Băsescu, alta să-ţi sâsâie şarpele Cristoiu orice îi vine la gură în emisiunea respectivă, cu condiţia să fie exact în dezacord deplin cu părerile celorlalţi participanţi. Aşa că pregătiţi-vă cu frânghie groasă, dacă se poate cu resturi din parâme navale, rămase pe litoral după trecerea uraganului Băsescu prin ministerul corespunzător. E musai ca printre participanţi să fie cineva care ştie cum să facă noduri marinăreşti, e foarte probabil ca posedatul să fie sub influenţa subtil-energetică directă a tartorului pomenit mai devreme, având astfel rezistenţa neomenească a acestuia la orice agresiune, proces electoral, destituire sau referendum. Paşii de urmat în continuare sunt următorii:
2) Asta deoarece, cum desigur aţi înţeles, punctul 1) a fost deja depăşit prin legatul la ancoră al demonizatului. În acest stadiu, mini-belzebuţii nevăzuţi vă vor vorbi fără pauză şi fără virgule cu vocea Andreei Pora, preţ de cel puţin două ore, fără a fi întrerupţi de moderatorul presupus a se afla la faţa locului, exact ca într-o emisiune reală. Trebuie să aveţi o rezistenţă ieşită din comun, pentru că repetarea pe sistemul picăturii chinezeşti a mantrelor Ponta, Antonescu, Voiculescu vă poate înmuia balamalele în aşa fel încât riscaţi să deschideţi voi înşişi televizorul, doar pentru a vă convinge că nu sunteţi induşi în eroare cu o înregistrare mai veche. Întreg discursul va fi împănat înşelător cu critici nemiloase având ca ţintă PDL-ul, care şi-a ţinut ultima şedinţă fără aer condiţionat, din obişnuinţa de a tăia ceva, uitând că nu mai e la putere, precum şi personal pe Comandantul Suprem, acesta neimplicându-se mai deloc în ultima vreme în reintroducerea în cuşca de partid a buldogilor scăpaţi la prea multă vedere în haosul electoral. Odată trecută această probă-maraton, pregătiţi-vă pentru:
3) Constatând eşecul întreprinderii lor, demonii vă vor agresa imitând, cu naturaleţe, un talk-show B1 TV, dar nu e cazul să fiţi prea îngrijoraţi, nici ei nu vor şti exact pe cine să imite şi ce să spună, aşa că se vor lăsa repede păgubaşi, timpul fiind şi pentru ei preţios şi având ceva mai bun de făcut, chiar dacă sunt, aşa cum se ştie, nemuritori. Nu vă lăsaţi pe tânjală, greul abia începe.
4) Acum ventrilocii satanici vor arunca în luptă artileria grea: vocea şi holograma lui Turcescu care, cu nasul lui Pinocchio la datorie, va striga enervându-se treptat: „Ponta, îţi mai ajunge aerul să ne minţi??”, „Victoraş, ai cam multă grijă de copii!”, „Ţi-a sunat ceasul, Crine!” şi altele de genul ăsta, aprinzându-se cu mânie şi înnegrindu-se, pe cât posibil, de supărare. Nici această încercare nu va dura totuşi din cale afară de mult, ştiut fiind că Turcescu trece destul de repede la împăcare cu situaţia, spre sfârşitul emisiunii. De parcă voi nu aţi face la fel, drăcuşorilor, când ştiţi că acasă vă aşteaptă, cu baia turcească pregătită, diavoliţa Oana.
5) A venit, iată, momentul intrării în scenă a marelui maestru de ceremonii, Cristoiu. În pofida numelui cristic, diavolii nu vor avea nicio reţinere în a-l imita cu neruşinare şi persuasiune. De altfel, nici nu le va fi greu, tot ce va trebui să facă va fi să-i contrazică pe cei de dinainte şi chiar pe ei înşişi, promiţându-vă solemn că, dacă cedaţi ispitei şi abandonaţi ritualul, ei se vor retrage în bibliotecă şi vor studia scrierile patristice pentru tot restul vieţii lor eterne. Nu vă spun să fiţi tari pe poziţie, oricum nici pe Cristoiu cel original nu-l mai crede nimeni când o bagă pe aia cu biblioteca.
6) Ei, dragii mei, până acum a fost cum a fost, dar proba de foc şi pucioasă abia îşi face intrarea în scenă. Pentru că, oricât de diabolici, miştocari şi cinici ar fi dracii vizaţi, niciodată nu vor reuşi să-l egaleze pe adevăratul lor tartor, Radu Banciu. Aşa că, prin magie întunecată de-a binelea şi talentul de imitator al respectivului, nu demonii vor vorbi cu vocea lui Banciu, ci invers. Veţi fi porcăiţi în toate felurile, declaraţi urâţi ca dracu’, fosilizaţi pe sistem comunist, imbecili genetic pe filieră de ADN mioritic, cerşetori, lingăi, erori şi orori ale naturii, el arându-se oripilat de faptul că aţi mai ratat o dată ocazia de a vă încadra la pioasa rubrică „Mortul zilei”. Consolaţi-vă că nu veţi fi singurii, vă veţi întâlni în discurs cu concetăţeni celebri, morţi sau vii, începând cu Burebista, trecând pe la piticul ăla de Ştefan, năsosul de Mihai, beţivul de Cuza, încornoratul Ferdinand, curvarul de Dej, afemeiatul Năstase, urâta Nadia şi Marele Satan, Triple I., Ion Ilici Iliescu. Că vă displace compania multor personaje, e treaba voastră, până la urmă asta e ideea, doar nu vreţi să fiţi agresaţi energetic şi să vă şi încânte situaţia, ca pe Becali când e bântuit de ANI. Atacul va dura o oră, cu pauzele de publicitate aferente, că aghiuţă nu doarme niciodată la privat ca la sfântul stat sau Trinitas TV. Încercarea vă va istovi complet, dar, odată trecuţi cu bine de ea, deratizarea eterică se va fi încheiat cu reuşită deplină. Camera se va umple de o lumină nepământeană, ca de la becurile economice, şi veţi auzi acorduri divine, liniştitoare. Dezlegaţi-l pe cel vindecat, daţi-i telecomanda şi urmăriţi-l ce face. Eu vă garantez că va alege un canal de sport şi se va cufunda în osanale înălţate lui Messi. Şi chiar dacă acesta şi-a vândut sufletul Diavolului, cum crede Banciu, trebuie să-şi fi băgat şi Dumnezeu coada în afacere. Când vezi golurile alea, te înalţi la al nouălea cer şi uiţi, fie şi doar pentru 90 de minute, de toţi dracii din televizoarele româneşti!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare