HomeSocialSă luptăm și pentru cauze mici!

Să luptăm și pentru cauze mici!

În ultimii ani, mulți români au început să lupte pentru cauze mari. Că-i vorba de drepturile comunității LGBT, Roșia Montană sau pașapoartele diavolului, nu contează! Toate se bazează pe idei mărețe care ar trebui să schimbe lumea radical. Mă rog, aia care sunt anti actele de identitate cu cip nu se pun. Acolo, argumentul principal e că dacă scrii invers cuvântul „card” iese „drac”, deci pașapoartele biometrice sunt o erezie. Chiar dacă și dilimanii care chiar cred că o șopârlă din Cretacic bântuie apele Lochness-ului ar râde de ei, ortodocsiștii mioritici luptă și ei pentru pentru (cred ei) o cauză nobilă și importantă.

Eu, unul, asta nu înțeleg: de ce trebuie ca toate lucrurile împotriva cărora ne revoltăm trebuie să fie atât de importante? Nimeni nu zice că-i rău să-i arăți degetul mijlociu lui Chevron, dar există și prejudecăți mult mai mici, dar care, dacă ar dispărea, ne-ar face viața mai bună. Iată câteva cauze mici pentru care aș protesta la Universitate:

  • De mic mi s-a spus că e nepoliticos să te întinzi la masă, dar nu mi s-a comunicat niciodată de ce. OK, dacă ai Codrii Vlăsiei la subraț sau arăți ca Viorel Lis, e nepoliticos într-adevăr, dar în situațiile alea e o gafă să-ți arăți orice parte a corpului. Eu, ca om liber, nu merit să sufăr pentru asta – mie îmi place să mă întind și, în majoritatea timpului, sunt îmbrăcat decent. Dacă mă întind, nu o fac pentru că-s plictisit, ci pur și simplu de asta am eu chef. Unde-i mitocănia aici? Îndeajuns cu discriminarea!
  • Undeva în negura istoriei, cineva a decis că ești țăran dacă mergi vara, pe stradă, în șlapi. Cum să te duci la muncă sau la școală în papuci? Ce dacă e caniculă afară!? Oamenii ca mine suferă de ani de zile din cauza acestei nedreptăți masive. La 35 de grade, papucii sunt salvatori, pe pantofii cu ciorapi ar trebui trecuți în Convenția de la Geneva ca armă biologică puturoasă. Nu-i cam ciudat să-ți pui picioarele la seră ca nu cumva să creadă lumea că ești fan Adrian Minune?
  • Este de-asemenea nedrept ca o femeie la bustul gol să fie considerată indecentă, pe când un bărbat poate să nu-și cumpere haine de vară niciodată fără să-i zică nimeni vreodată ceva. Această normă misogină pe care o asumăm cu toții nu mi se pare cea mai rațională soluție. Străzile din orașe invadate de sâni nu-s chiar cel mai rău lucru ce i s-ar putea întâmpla unui bărbat, cu toate astea tot noi le-am interzis fetelor posibilitatea de a ne face o plăcere. Adică ele de ce să se desfete cu pectorali de Brad Pitt și să se traumatizeze cu burtoaie enorme de bere, iar noi să nu pățim același lucru cu Scarlett Johansson, respectiv Zoe Petre?

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare