Pentru român vara înseamnă mers la mare, ingramadit prosop în prosop și ascunzând chiștoace în nisip. Toate, evident pentru că e fascinat de spumă.
Toul a început cu spuma mării, care îl duce cu gândul la pace, liniște și infinitul care ne înconjoară. A, da și la spumele pe care le face la gură când așteaptă la semafor și i se pare că fac parte dintr-o conspirație mondială a mașinilor care l-au înconjurat că să-l enerveze.
Tot acolo, pe plajă, mai e și spuma de două degete de la berea băuta pe caniculă, o alegere sănătoasă, mai ales acum în post, când un smoothie de hamei și apa de izvor e recomandat de Sfântul Berărie. (Nu vă bucurați că ați gast nume și ocrotitor pentru viitorul copil, sfântul asta există doar după o comă alcoolica).
Și când e căldură mai mare, când bătrânii leșină pe stradă și copiii aleargă în pielea goală printre blocurile gri, ei atunci, apare EL, Unicul, Micul. În spuma de la mic, strivit fără milă și cu multă poftă, stau adunate toate spumele din viața românului. Și fericie și frustrare și sărăcie și avuție.
