Știu că azi e 1 aprilie, dar ce urmează să vă povestesc în continuare nu-i o păcăleală. Ba mai mult, chiar se potrivește la fix, mai ales că, în următoarele zile, până și șaorma cu carne de vita cal ori laptele fără cu aflatoxină vor fi mai scumpe după recenta majorare a accizelor. De acum înainte, timp de o lună întreagă, vreau să mă supun unui experiment jurnalistic ca să aflu un răspuns la următoarea întrebare: câți bani face statul pe seama mea, Radu Uszkai, în calitate de cetățean și consumator al republicii România?
Ideea experimentului este foarte simplă, însă nu-mi asum paternitatea ei. Prin anul III de facultate, dacă nu mă-nșală memoria, auzisem la un seminar despre un tip, mai mult ca sigur lector la ASE pe vremea aceea, că făcuse asta, iar de atunci încolo mi-am jurat că o voi face și eu. Doar că îmi aminteam de planul meu întotdeauna prea târziu, când deja trecuseră câteva zile din luna respectivă. Dar să revin la cum se va desfășura experimentul. Mulți au impresia că, atunci când vorbesc despre cum își trage statul partea leului pe seama noastră, ar fi vorba doar de taxele și impozitele care se vad, gen CAS, cota unică și altele de soiul acesta. În mod evident, dar poate surprinzător pentru unii oameni, TVA-ul ne stoarce și el buzunarele, și asta tot timpul. Chiar boschetar să fii, tot faci rost de doi lei cât să-ți iei o poșircă la doză. Faza e că, din ăia doi lei, minunatul nostru stat se alege cu 24%, bașca accizele pentru vicioși, bani pe care, vezi Doamne, îi bagă în sistemul sanitar.
Așadar, în cele 30 de zile ale lunii aprilie, voi enerva foarte mulți antreprenori, deoarece le voi cere bon fiscal chiar dacă voi cumpăra doar un chibrit ori un pufuleţ. Mai greu o să fie după o ieșire la terasă, când prietenii și chelnerul o să mă blesteme pentru că voi cere o notă separată. Desigur, cea mai dificilă chestie va fi să-mi aduc aminte să cer bonurile fiscale, dar, în numele științei, o să bag la jgheab cât mai multă lecitină ca să nu-mi dea materia cenușie rateuri.
Revin cu amănunte la sfârșitul lunii; până atunci, îi urez statului român spor la risipirea cheltuirea banilor mei!
