HomeSocialUmbra lui Mircea Duşa la ruinurile MApN

Umbra lui Mircea Duşa la ruinurile MApN

Când Ministrul Apărării din România (Doamne apără şi păzeşte-ne!) deschide gura, avioanele au probleme serioase de zbor; Mircea Duşa ne-a mai servit una din puţa gândirii politice româneşti. Reacţia dumnealui la tirul jurnaliştilor rebeli privind chestiunea aeronavei civile distruse în Ucraina a fost cam aşa: "Aveţi dumneavoastră informaţii că a fost doborât?" Lăsând la o parte emoţia cauzată de trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi, încercăm să judecăm imparţial, aşa cum o face actualul (Doamne, iartă-ne!) ministru. Ne punem deci în situaţia ingrată a păstorului Armatei (minus veniturile implicate, de orice natură) şi să vedem cum ne iese:

1. După cum declară specialiştii, Boeing 777 e cea mai sigură aeronavă. Zburătoarea respectivă nu cade decât când este ajutată cu precizie de la sol sau când pilotul este fundamentalist jihadist. Interpretând obiectiv, ca Mircea Duşa, luăm în considerare probabilitatea logică, matematică şi statistică obligatorie ce statuează că orice regulă are măcar o excepţie. Acum ştim că excepţia poate fi exact evenimentul nefericit din Ucraina şi, tot cum ne spune dl. ministru, e bine să aşteptăm concluziile unei comisii de anchetă; tocmai se constituie una în Moscova la indicaţiile celui mai obiectiv specialist, dl. Vladimir Putin.

2. Faptul că evenimentul s-a petrecut exact deasupra zonei conflictuale dominate de rebelii proruşi ţine tot de ideea punctului 1. Alternativ, investigaţiile Kremlinului vor demonstra cum aparatul a fost doborât de ucrainieni cu ajutor, nu doar logistic, american. Se ştie că ucrainienii se împuşcau singuri în timpul loviturii de stat; iar americanii (cunoaşte orice internaut serios de pe YouTube) nu au probleme în a sacrifica chiar şi cetăţenii proprii în aşa-zise atentate, pentru a încasa asigurările şi a năvăli peste pioşii edili talibani. Oricum, dacă asta este varianta acceptată de dl. Duşa în convingerile sale intime, de internaut serios, ca şi membru cu anasâna al NATO e nevoit să şi-o păstreze în zona intimă. Merge doar la un şpriţ cu tovarăşii pesedişti, în biroul securizat al lui Ponta din sediul MApN şi cu trasul apei la WC din minut în minut.

3. Toată lumea e convinsă că racheta, dacă a fost ea rachetă, a venit de jos. E greu de crezut că nişte cazaci umpluţi cu vodcă şi care trag numai rafale când vor să nimerească un zid ar fi fost capabili să lovească atât de calificat un superavion în mişcare. Chestia cu asistenţa rusească nu ţine nici ea, ruşii prezenţi acolo fiind la fel de îmbibaţi cu lichidul lor primordial. Putem lua în calcul balistic ipoteza unui proiectil venind din păturile înalte atmosferice sau chiar din spaţiu, teleghidat de sateliţi care ştim noi bine ai cui sunt şi cum spionează. Nu ne hazardăm nici în astfel de afirmaţii, aşteptăm rezultatele anchetei.

Offline, am putea considera ca valabilă ipoteza şi că dl. Duşa este un politruc de duzină, având legătură cu Armata doar când primeşte onorul la câte o paradă încheiată cu mese festive. Să-i fie de bine, că postul de ministru e unul la TR şi acuşica vine şi trecerea în rezerva de cadre. Pe care ne-o dorim cât mai rapidă, nici Boeingurile 777 nu mai sunt în siguranţă când deschide domnia sa gura! 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare