HomeSportCurling si alte sporturiȘOC: După Șarapova, și Serena Williams a fost găsită...

ȘOC: După Șarapova, și Serena Williams a fost găsită dopată, cu medicamente pentru prostată!

Nici nu se potoliseră discuțiile legate de depistarea pozitivă, la controlul anti-doping, a Mariei Șarapova, că un alt scandal e pe cale să zguduie lumea tenisului: după ce rusoaica a fost găsită dopată cu un medicament care previne apariția diabetului, o altă vedetă mondială a sportului alb (alb de la atâtea prafuri, desigur), Serena Williams, e suspectată de dopaj.

La un control de rutină, specialiștii de la Federația Internațională de Tenis au găsit în urina celebrei jucătoare de culoare urme ale unui medicament interzis tenismenelor, fie și din simplul motiv că e destinat doar bărbaților. Este vorba despre un remediu pe bază de plante care stopează urinările nocturne mai ceva ca Prostamolul. Solicitată să explice ce s-a întâmplat, Serena a declarată, senină: ”Eu de mică am avut probleme cu prostata, pentru că în mod paradoxal, deși sunt un munte de mușchi, am și niște mușchi foarte slabi, anume cei de la prostată. De aceea aveam urinări dese și incotinență. Altfel spus, mă cam pixxx pe mine pe teren, mai ales când o auzeam pe coțohârla aia de Șarapova cum icnește, de ziceai că-i star porno”.

Medicii sunt surprinși de declarațiile Serenei, iar celelalte jucătoare din circuitul mondial se declară mai șocate decât atunci când au văzut-o pentru prima oară pe Williams făcând pipi din picioare, după meci. Oricum, cele două vești, privitoare la Șarapova și Serena nu pot decât să ne bucure pe noi, adevărații patrioți care se bucură de orice victorie a Simonei Halep și care o înjură de câte ori pierde. Sperăm ca Simona să știe să profite de căderea celor două și să urce iarăși pe primul loc al clasamentului WTA, asta, desigur, dacă nu va fi și ea depistată luând Viagra, ca să fie mai potentă pe teren. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare