HomeUncategorizedNăstase şi-a croşetat un fular de Cartea Recordurilor

Năstase şi-a croşetat un fular de Cartea Recordurilor

Ca să nu mai fie acuzat că  se sinucide de fiecare dată numai cu fulare de firmă, Adrian Năstase şi-a croşetat singur fularul cu care se va prezenta mâine la poarta puşcăriei sau a Raiului – funcţie de rapiditatea poliţistului care o să-l ridice de acasă. Fostul premier a lucrat luni de zile la acest obiect vestimentar, sperând să intre, graţie lui, încă o dată în Cartea Recordurilor: după ce a fost întâiul prim-ministru ajuns miliardar, el va deveni astfel puşcăriaşul cu cel mai lung fular din lume. „Iniţial nu credeam c-o să învăţ vreodată să croşetez, ar fi declarat el, dar pe urmă, când am aflat că mişcarea e simplă – una pe faţă, două pe dos – chiar a început să-mi placă”.

Fire altruistă, Năstase spune că atunci când a croşetat fularul nu s-a gândit doar la el, ci la tot partidul: „Mi-am dat seama că anul ăsta va fi unul foarte friguros pentru PSD şi că jumătate din partid riscă să stea la răcoare. Nu puteam să-mi las colegii descoperiţi, aşa că am făcut acest fular suficient de lung ca să poată acoperi orice rană, chiar şi cele provocate de gloanţe dum-dum”.

Se pare că, impresionaţi de performanţa artistului popular din Tărtăşeşti, reprezentanţii „Guinness Book” vor să înfiinţeze o categorie specială pentru politicieni, intitulată „Găinar Book”.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare