Călin-Teodor Dogaru, antreprenor: „În ultimii ani am simțit că guvernanții au vrut să ne testeze rezistența “

de Mihai Cernea , 20 noiembrie 2013
calin teodor dogaru

 

Călin-Teodor Dogaru este un antreprenor român , o mini-revoluție a mediului privat împotriva fiscalității demnă de teatru absurdului care sufocă IMM-urile de la noi. Protestul acesta ne-a atras atenția, așa că ne-am gândit să-l luăm la întrebări pe autor, să aflăm ce l-a determinat să-i ceară buletinul lui Ponta înainte să-i plătească taxele.

 

Reporter: Pe scurt, pentru cititorii care nu știu despre ce e vorba, ce le-ai cerut guvernanților pe blog?

Călin-Teodor Dogaru: Să guste din propria birocrație! Ca eu să plătesc, în continuare, (numeroasele) taxe și impozite (CAS, cota unică etc.), ei trebuie să-mi aducă o serie de documente justificative. Este necesar ca ei să-și dovedească identitatea (atât personală, cât și profesională) și să-mi arate, documentat, că traseul banilor încasați este cel care trebuie – declarat (și) oficial.

Ideea aceasta de protest e de-a dreptul inedită. Mai ai și alte astfel de trăznăi simpatice prin cap?

La ce vâlvătaie a creat, chiar că seamănă cu o… trăznaie, nu-i așa? Serios vorbind – îți mulțumesc pentru calificativul „inedită“, însă eu nu cred ca este așa. Toate reacțiile/ comentariile din mediul online (și nu numai) mi-au arătat ceea ce bănuiam, de fapt – sunt foarte mulți compatrioți de-ai noștri care gândesc la fel. Cum zicea un foarte bun prieten de al meu – „Adevărul e că lumea s-a săturat“. Doar că, evident, e nevoie de o scânteie, de un declanșator. Iar protestul meu – satiro-umoristic – asta a fost.

Pasul următor – o să le scriu rușilor să ne dea tezaurul înapoi (că poate ieșim din criză). Redevin (iarăși) serios și zic așa: un grup de inițiativă care să canalizeze toate energia bună generată viral. Dar nu spun mai multe (încă).

La finalul textului vorbești de un program de testare a angajaților bugetari pe care-l concepi împreună cu colegii de suferință. Ne poți spune mai multe pe tema asta? Îi puneți să alerge cu șireturile dezlegate sau aveți alte planuri și mai diabolice?

Să-i punem să zâmbească (poate chiar amabil). Angajații bugetari sunt prima linie de interacțiune cu tot acest aparat birocratic. Din păcate, o parte dintre acești funcționari (nu vreau și nu trebuie să generalizez) dovedesc, de multe ori, că nu prea „funcționează“ în parametrii corecți. Dăm vina – de cele mai multe ori îndreptățit – pe sistem. Totuși, sunt destui actori (parte din acest sistem) care „par din alt film“. Noi vrem să-i ajutăm (doar) să-și găsească rolul (și filmul) corect.

Glumele pe care le faci în postare presupun, totuși, o cunoaștere în detaliu a adâncimilor „întunecate“ ale birocrației de stat mioritice. Zi-ne, te rog, câteva cuvinte despre experiența ta profesională.

Nu, nu am lucrat și nu lucrez cu statul sau la stat. Am fost (și sunt) doar plătitor de taxe și impozite. În schimb, am avut șansa ca, proaspăt absolvent, să mă angajez pe un job care a presupus foarte multe călătorii. Am ajuns până în Africa de Sud și Madagascar, trecând prin Franța, Olanda, Marea Britanie și oprindu-mă și prin Uganda și Nigeria. Am reușit să aflu (poate, din păcate pentru mine) că se poate și altfel, se poate să ai parte și de normalitate. Ce ar mai fi de spus? Am pregătire tehnică (politehnistă) și sunt manager de proiect, consultant și trainer (care e doar un termen capitalist pentru profesor).

Ne poți povesti niște situații absurde peste care ai dat, de-a lungul vremii, în relația cu statul român?

Ai câteva ore bune să discutăm? Eu voi menționa doar: trei notificări de la ANAF pentru o datorie de 2 lei (pe care o achitasem deja de ceva timp și pentru care am mai depus, la a doua notificare, o copie după chitanța cu dovada plății), replici antologice de genul „Așa este, nu este menționată [cerința], dar trebuia să vă dați seama și dumneavoastră“, refuzul de a-i da soției alocația copilului – deși avem același nume, era cu copilul în brațe, avea buletinul meu în original, ba și o declarație („de mână“) cum că sunt de acord ca ea să ia cei 200 de RON (eu fiind plecat din București). Și pot continua cu numeroasele drumuri cu „roaba“ de acte și nervi întinși la maxim pentru o (amărâtă de semnătură) ș.a.m.d.

Crezi că fiscalitatea asta sufocantă trebuie reformată de la temelie sau avem șanse să o ajustăm din mers?

Eu aș vedea problema fiscalității împărțită pe trei direcții (deformație profesională): cum încasăm toate taxele și impozitele, care sunt aceste taxe și impozite și cuantumul lor și ce se întâmplă cu banii încasați. Trăznaia mea a „atacat“ (mai ales) prima dintre aceste direcții, referindu-se, pe final, și la ultima dintre ele. Rememorând experiențele din toți acești ani, probabil că o optimizare/ajustare nu ar mai ajunge. E nevoie de o schimbare de gradul doi (mai profundă). Și, poate, reușim să o facem.

Atunci când nu are afaceri dubioase cu statul român, mediul privat de la noi mi-a dat senzația că are succes în ciuda statului, nu datorită lui. Ca întreprinzător privat, cum ți s-ar putea face viața mai ușoară de către guvernanți?

Care viață? Ca să o facă mai ușoară, ea trebuie să existe (în adevăratul sens al cuvântului). În ultimii ani am simțit că, parcă, au vrut să ne testeze până și minima rezistență. Ai văzut ceva în ultimele negocieri și para-negocieri cu FMI, BERD etc. vreo mențiune legată de mediul privat, vreo referire la IMM-uri? Revenind la (același) bun prieten (și asociat), îmi aduc aminte de replica lui la toate aceste negocieri: „Lasă că putea fi și mai rău [pentru noi ca IMM]“. Am ajuns să ne… bucurăm că nu a fost mai rău. Dar, vorba aia, noi să fim sănătoși.

Ai fost pe la vreunul dintre protestele care au avut loc în ultimele două luni pe la noi (Roșia Montană, etc.)?

Nu, nu am fost. Am scris și un articol pe aceasta temă (pe același blog cu trăznăi) – articol ce mi-a adus (din partea prietenilor, ce-i drept) calificativul de veșnic nemulțumit.

Votezi? Da sau nu, de ce?

Votez, dar “eu cu cine votez?”. Da – am votat si voi vota. De ce? Din același motiv pentru care am scris și scriu pe blog, pentru care depun reclamații și mă duc în audiențe la directori de funcționari ș.a.m.d. Nu vreau să simt că m-am resemnat și că nu am luptat (atât pentru mine, cât și pentru cei dragi). Altfel, îmi merit soarta.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+