Lucian Diniţă e genul de poliţist de la Rutieră care dă coşmaruri „bizonilor” din trafic, dar le conferă un sentiment de încredere şoferilor care-şi văd de banda lor. Aşa că, în aceste zile, când toţi neaveniţii vorbesc despre confiscat maşini, amenzi usturătoare şi viteză excesivă, am considerat de cuviinţă să mai ascultaţi şi pe cineva care chiar ştie ce vorbeşte.
Reporter: Domnule comisar-şef, dacă vi s-ar cere să înăspriţi Codul Rutier, dumneavoastră personal ce măsuri aţi lua mai întâi?
Lucian Diniță: De la început trebuie menţionat faptul că înăsprirea regimului sancţionator pentru abaterile rutiere, oricât de dur şi de nepopular ar fi el la prima vedere, nu trebuie să-i îngrijoreze deloc pe cetăţenii corecţi, cu un comportament responsabil în trafic, care respectă regulile de circulaţie şi adoptă o conduită preventivă. Ei nu vor fi afectaţi de asemenea măsuri, ci mai mult decât atât, aşa cum societatea românească solicită permanent, traficul rutier va beneficia de un plus de siguranţă, obţinut prin descurajarea celor care, într-un dispreţ total faţă de lege şi de semeni, îşi permit să încalce frecvent normele rutiere şi de bun-simţ, generând situaţii riscante, nu de puţine ori finalizate prin accident. Am convingerea că cei mulţi, care vor să circule în condiţii de siguranţă, vor înţelege şi susţine un asemenea demers, menit până la urmă să educe, chiar şi prin coerciţie severă, dacă altfel nu se poate… Suntem încântaţi de ordinea şi disciplina traficului rutier din ţările vestice şi oricât de „zmei” am fi pe şoselele autohtone, când ajungem acolo, devenim brusc prudenţi şi corecţi, pentru că în caz contrar facem notă discordantă, iar autorităţile respective ne reamintesc, brusc şi fără prea multe amabilităţi, că sintagma „unde-i lege, nu-i tocmeală” sună mult mai scump în limba lor. Şi nu se plânge nimeni că modul lor de acţiune este incorect şi abuziv! Poate tocmai de aceea numărul persoanelor decedate în accidente de circulaţie pe drumurile Europei este mai mic decât cel înregistrat la noi…
Rep.: Ce-i lipseşte poliţistului român ca să impună respect: autoritatea, capacitatea de comunicare sau o caşchetă mai impozantă?
L.D.: Pentru că enunţul întrebării dvs. copiază întrucâtva formularea tipică din chestionarele privind cunoaşterea regulilor de circulaţie, am să păstrez nota impusă, răspuns corect: niciuna dintre variantele de mai sus. De fapt, ceea ce afectează eforturile susţinute, care trebuie să recunoaştem deschis că sunt făcute cu pasiune şi profesionalism de către colegii mei, este aplicarea doar în parte a sancţiunilor, pentru că în prezent procentul de achitare a amenzilor la regimul circulaţiei este estimat la sub 30% din totalul celor aplicate. În acest context, cui îi este frică de faptul că va fi observat şi sancţionat de poliţist, când există încă „fisuri” în legislaţie care îţi permit să scapi relativ uşor de executarea silită, iar contestarea, chiar şi fără temei, a actului de constatare nu te costă nimic, dar îţi conferă suspendarea aplicării măsurilor sancţionatorii? Acest aspect afectează într-o anumită măsură autoritatea poliţistului rutier. Dacă luăm în calcul şi posibilitatea „amânării” aplicării unei sancţiuni, ca urmare a simplităţii procedurii de contestare a actului de constatare, fapt care face ca, nu de puţine ori, acest drept să fie exercitat abuziv, înţelegem de ce unii participanţi la trafic continuă să se comporte riscant chiar dacă au fost sancţionaţi. Şi pentru că tot vorbeam despre traficul rutier din străinătate, ştiţi, cred, că în majoritatea ţărilor europene, pentru a depune contestaţie, trebuie să faci dovada că ai plătit mai întâi o taxă echivalentă cu amenda fixată şi trebuie să menţionezi de la început care sunt motivele pentru care consideri că ai fost sancţionat abuziv? O fi bine sau nu, este greu de spus, dar sigur e eficient!
Rep.: Ce-i lipseşte şoferului român ca să merite respect: calm, educaţie sau o maşină de fiţe?
L.D.: Din păcate, cred că atât calmul, cât şi educaţia, mai cu seamă educaţia rutieră. Suntem într-o grabă permanentă, care se accentuează pe zi ce trece. Nu mai avem răbdare şi am devenit intoleranţi cu partenerii de trafic vulnerabili, uitând că şi noi am fost cândva începători sau că, inevitabil, şi noi vom ajunge vârstnici. Ce să mai vorbim de lipsa de respect, transformată, nu de puţine ori, în adevărate dispute pentru supremaţie în trafic? Cunoaştem cu toţii comportamentul agasant al „şmecherilor” cu maşini fiţoase, care te somează cu flash-uri şi claxoane să le faci cale liberă, slalomul imprevizibil al mopediştilor şi al motocicliştilor, care nu ezită să se angreneze în manevre riscante doar pentru „a se strecura” înaintea celorlalţi şi indolenţa de a opri oriunde şi oricând, cu sau fără lumini de avarii aprinse, inclusiv pe marcajele trecerilor pentru pietoni sau pistele pentru biciclişti. În general, şoferii sunt nemulţumiţi de atitudinea pietonilor, care nu respectă normele rutiere şi circulă haotic, dar surprinde faptul că mulţi dintre şoferi, imediat ce au coborât de la volan, parcă uită instantaneu orice regulă de circulaţie, traversând neregulamentar.
Rep.: Camerele de supraveghere din intersecţii chiar funcţionează sau sunt doar de decor? Adică sunt amendaţi şoferii surprinşi de ele în timp ce comit ilegalităţi?
L.D.: În prezent, Poliţia rutieră are în dotare doar Sistemul de monitorizare a traficului rutier de pe DN1, care funcţionează. Cu ajutorul său sunt constatate şi sancţionate, în continuare, depăşiri ale regimului legal de viteză, deşi locurile de amplasare a camerelor radar sunt deja cunoscute de şoferi. Dacă vă referiţi la sistemul de supraveghere din municipiul Bucureşti, acesta aparţine municipalităţii şi are un rol major în gestionarea traficului rutier, nefiind destinat constatării abaterilor. Avem însă un număr însemnat de aparate de supraveghere video montate pe autovehiculele din dotarea poliţiei rutiere, pe care le utilizăm din plin, spre nemulţumirea celor certaţi cu legea.
Rep.: Nu avem, ca ţară, o strategie de siguranţă rutieră, în schimb avem legi care nu se respectă. Ce vă face să credeţi că o asemenea strategie ar fi respectată dacă s-ar implementa?
L.D.: Chiar dacă Strategia naţională pentru siguranţă rutieră nu a fost adoptată încă, Poliţia rutieră are documente programatice, prin care şi-a stabilit propriile obiective şi priorităţi pentru creşterea siguranţei rutiere. Să nu uităm că, atunci când se discută despre accidente de circulaţie, în mod invariabil, responsabilul de serviciu este Poliţia, uitând că atribuţii în materie mai au şi alte instituţii (peste 10 la număr), toate membre ale CISR – Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră. Acest fapt, cu care ne-am obişnuit deja, ne-a făcut să abordăm sistematic problematica specifică şi rezultatele se văd în reducerile succesive din ultimii ani înregistrate în privinţa mortalităţii rutiere (de la 3.065 de persoane decedate în accidente de circulaţie în 2008, la 2.042 de persoane decedate în asemenea evenimente în 2012). Iată de ce cred cu convingere că, dacă toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu şi-ar face treaba cu adevărat, fiecare pe segmentul lor, rezultatele ar fi altele. Se pare însă că este mai convenabil să te implici doar la nivel formal şi să-i laşi pe alţii să răspundă.
Rep.: În alte ţări se permite consumul moderat de băuturi alcoolice la volan, dar sunt mai puţine accidentele comise de şoferi băuţi decât la noi, unde consumul este absolut interzis. Cum vedeţi rezolvarea problemei?
L.D.: În România a fost şi va rămâne „toleranţă zero” faţă de conducerea autovehiculelor de către persoane sub influenţa alcoolului, chiar dacă unii încearcă să avanseze teza că ar fi bine să schimbăm regulile în materie. De fapt, trebuie menţionat că ţări precum Suedia, Danemarca sau Spania, unde consumul moderat este permis, devin din ce în ce mai restrictive din acest punct de vedere, tinzând către interzicere totală. Acest lucru se face însă treptat, dar sigur, apelând chiar la tehnologii moderne prin obligativitatea dotării autovehiculului cu propriul etilotest sau sistem alcolock, care nu-ţi permite pornirea dacă sesizează vapori de alcool. Referitor la statisticile privind accidentele comise pe fondul consumului de alcool, cred că sunteţi în eroare de fapt, pentru că aici stăm mult mai bine decât restul statelor europene.
Rep.: Ştiu că aţi făcut „rotaţii ale cadrelor”, trimiţând poliţişti de la Rutieră să acţioneze în alte judeţe, tocmai ca să nu mai existe riscul de a opri în trafic „cunoscuţi”. A adus rezultate această măsură?
L.D.: Acţiunile de acest gen, în sistem integrat, au avut ca creşterea eficienţei muncii de combatere a indisciplinei în trafic. Astfel, am folosit efective suplimentare, aduse de la unităţile învecinate, constituind astfel dispozitive de control mult mai puternice. Răspunsul este cu siguranţă da, pentru că atunci când, oriunde te-ai învârti într-un oraş sau comună, dai cu ochii de câte un echipaj de poliţie în acţiune, parcă-ţi piere din cheful de a te da „zmeu”, fie şi numai pentru faptul că vei pierde timp în controale succesive. Asta demonstrează că, din păcate, pentru a avea parte de un trafic rutier civilizat şi sigur, ne-ar trebui câte un poliţist la fiecare colţ de intersecţie, dar cum acest lucru nu este posibil, ne gândim să ne „tehnologizăm”, ca şi colegii noştri vestici, sperând să beneficiem cât mai curând de acele sisteme de supraveghere de care mă întrebaţi mai devreme. Modelul nostru de acţiune a fost preluat şi de celelalte state europene.
Rep.: Au existat cazuri de judecători (chiar şi judecătoare!) prinşi beţi la volan, care au scăpat basma curată. Astă să fie soluţia, să devenim cu toţii un popor de jurişti?
L.D.: Sunt persoane care au obţinut permisul de conducere în urmă cu peste 10 ani, care nu au mai citit de-atunci o carte de legislaţie rutieră şi conduc în mod „cutumiar”, numai norocul sau prudenţa altora făcând să nu fie implicaţi în accidente de circulaţie. Interesant este faptul că lucrul acesta e confirmat de majoritatea persoanelor care au susţinut (de nevoie) testul privind cunoaşterea normelor rutiere şi care recunosc deschis că, fiind obligaţi să citească din nou legea, au aflat o grămadă de lucruri noi. Se pare că în tumultul vieţii cotidiene nu mai avem timp să ne împrospătăm cunoştinţele în domeniu şi apoi la ce ar folosi, că doar suntem cei mai buni şoferi?
Rep.: În noul Cod Rutier s-a introdus obligativitatea permisului de conducere pentru mopede. Din datele pe care le aveţi, cum a influenţat această măsură numărul „donatorilor de organe” de pe şoselele patriei?
L.D.: Categoric în mod pozitiv – numărul şi consecinţele accidentelor generate de mopedişti în trimestrul întâi al acestui an sunt în scădere faţă de perioada similară a anului trecut.
Rep.: Când o să fie înarmaţi şi poliţiştii români cu radare-pistol, să nu-i mai acuze cârcotaşii că stau la pândă, prin maşini?
L.D.: Nu cred că este vorba de simpli cârcotaşi, ci despre persoane răuvoitoare, pentru că nu poţi vorbi despre stat la pândă când maşinile noastre pe care sunt montate radare sunt inscripţionate cu însemnele poliţiei şi sunt vizibile de la distanţă, fiind amplasate numai în zona drumului public „la vedere”! Cât despre radarele-pistol, avem şi acum în dotare câteva asemenea echipamente, folosite preponderent pe autostrăzi. Sunt temute nu pentru că pot fi folosite şi din afara autovehiculelor, ci pentru că nu sunt detectabile cu dispozitivele uzuale de către automobilişti, întrucât folosesc o altă tehnologie. Ceea ce trebuie însă orice conducător de vehicul să facă este să fie atent în permanenţă la trafic şi vitezometru, pentru a adapta viteza în mod corespunzător şi a nu depăşi limitele legale. În acel moment, chiar nu va mai conta câte radare acţionează pe un segment de drum şi de ce tip sunt.
Rep.: Ştiu că v-aţi propus ca, până în 2020, să reduceţi cu 50% numărul accidentelor rutiere. Cum veţi reuşi asta, pentru că, după cum stau lucrurile acum, singura soluţie mi se pare că ar fi confiscarea întregului parc auto din România?!
L.D.: Nu ştiu cum vedeţi dumneavoastră lucrurile, dar eu sunt convins că obiectivul poate fi atins şi soluţii există. Fie că vorbim despre îmbunătăţirea mecanismului de încasare a amenzilor, fie că vorbim despre înăsprirea regimului sancţionator sau dotarea cu tehnologie performantă pentru supravegherea traficului şi constatarea abaterilor rutiere, acestea sunt numai câteva dintre măsurile necesare. E nevoie de mai mult decât atât, e nevoie de eforturi susţinute în zona educaţiei rutiere, a perfecţionării sistemului de pregătire a viitorilor şoferi, de infrastructură modernă şi sigură şi enumerarea poate continua. Ceea ce mi se pare însă cel mai important este că fiecare dintre noi ar trebui să fie mai conştient, mai responsabil atunci când se avântă în trafic, indiferent de calitatea pe care o are, automobilist, pieton, biciclist, conducător moto sau de atelaj, pentru că siguranţa rutieră înseamnă, de fapt, siguranţa fiecăruia dintre noi.
