Am stat puțin de vorbă cu mentalistul Cristian Gog, care ne-a asigurat, printre altele, că Adrian Năstase ar avea o carieră de succes în domeniu.
Reporter: Chiar poţi citi gândurile oamenilor sau eşti „pe mână” cu ei?
Cristian Gog: Sincer, da. Mai exact, fac să fiu „pe-o mână” cu ei în sensul că încerc să aleg persoanele pe care le pot influența. De exemplu, îi evit pe cei care vor cu tot dinadinsul să mă încurce, aceia care își repetă obsesiv „Am să zic roșu! Am să zic roșu! Am să zic roșu!” când eu le transmit sau încerc să-i influențez să spună „galben”. Așadar nu fac înțelegeri în spatele scenei, dar îmi urmăresc scopul în a alege persoanele care trebuie în numerele mele. Asta ar putea să însemne pentru răutăcioși că nu joc corect. De fapt, recunosc că îmi este frică de oamenii tari de cap.
Rep.: Cât din ceea ce faci e iluzie şi cât e muncă, efort, concentrare?
C.G.: Pe cartea mea de vizită scrie „mentalist” – care e o formă complexă de iluzionism. Cu toate acestea, mulți mă întreabă dacă ceea ce fac… e magie. Este un compliment foarte mare pentru mine când reușesc să duc numerele mele în acea zonă încărcată de atâta neînțelegere și imposibilitate încât spectatorii mei să spună că „e magie! Altceva nu poate fi!”. Și totuși nu există vrăjitori. Cred în oameni cu har care pot face lucruri minunate. Nu cred că sunt unul dintre aceia. Ar suna prea… ecumenic. Știu sigur că oricine poate face ce fac eu și mai știu că am muncit și am nevoie să muncesc și mai mult să pot face TOTUL astfel încât să pară imposibil. Munca și efortul a mii de ore sunt necesare pentru ca în momentul spectacolului, concentrat fiind, să faci ceea ce e nevoie pentru ca oamenii să creadă și… atât.
Rep.: Se poate vorbi şi de un dram de noroc în profesia ta sau totul e calculat la detaliu şi nu implică niciun fel de riscuri?
C.G.: Există părți în care e nevoie de foarte mult noroc. În partea de „citit gânduri” există foarte multe momente în care persoana nu transmite nici un fel de informații ca prezență. Atunci ești obligat să apelezi la noroc – să ghicesc și să sper că… îmi iese. Și mai simplu de explicat ar fi să pornesc din cealaltă direcție a norocului. De la ghinion. Pot să am ghinionul să nu-mi iasă numărul dintr-o seară. Da! E stânjenitor de ciudat, dar se întâmplă. Nu des, dar se întâmplă, repet, mai ales atunci când sunt „trollat”.
Rep.: Care-i diferenţa dintre mentalist şi iluzionist?
C.G.: Mentalistul lucrează mai mult cu publicul, îl implică și îl face indispensabil numărului. În iluzionismul clasic, artistul de pe scenă se poate descurca singur pe scenă, doar el și jucăriile lui. Sună ciudat, nu-i așa? Ca mentalist, evit cât pot de mult să mă joc singur. Publicul poate fi un „jucător” fenomenal care îți oferă o credibilitate foarte mare și, prin urmare, o putere foarte mare pe care o folosesc mai apoi în zona de manipulare de gânduri și inducere de gânduri.
Rep.: Politicienii ne vând iluzii o dată la patru ani. Îi încadrăm deci la categoria iluzionişti, că la „mentalişti” nu-l văd pe niciunul?!
C.G.: Am să-mi permit să te contrazic. Politicienii mă bat la fundul gol când vine vorba de mentalism. Pe de-o parte, faptul că vând visuri, că promit și nu fac, că fac să dispară bani, imobile sau pământuri din declarații de avere sau din ministere, e adevărat că îi califică ca iluzioniști. Pe de altă parte, faptul că aceiași politicieni reușesc să convingă mulțimea să-i voteze iar și iar mi se pare absolut genial. Eu nu știu să fac asta. Nu pot, de fapt. În ciuda dovezilor, a experimentelor de zi cu zi, a realității, să poți face pe cineva să te aleagă TOT pe tine e un tip de mentalism fenomenal.
Rep.: Ai reuşit vreodată să materializezi obiecte din neant, ca marii magicieni? Ai putea face asta cu Tezaurul de la Moscova?
C.G.: Am făcut o dată să apară un cal. Un cal viu și nu o cutie de lasagna. Cred că aș putea aduce și Tezaurul, să se re-materializeze unde trebuie. Atâta doar că onorariul meu pentru o astfel de „scamatorie” ar fi din zona valorii Tezaurului. Nu știu dacă rentează.
Rep.: Ceea ce fac televiziunile când îşi fanatizează telespectatorii, făcându-i să urască sau să adere necondiţionat la o cauză, se numeşte „spălare de creier” sau hipnoză în masă? Altfel spus, Gâdea, Badea şi Ciutacu sunt nişte propagandişti sau magicieni?
C.G.: Fără pupincurisme gratuite, cred că e un dar să faci asta. Și nu mă refer la capacitatea profesională a fiecăruia, ci la faptul că unii jurnaliști reușesc să „pupe” simultan subiectele cu modul de a prezenta, cu locul (ca vehicul), cu motivarea profesională și financiară, cu scopul întregului mecanism. Nu e puțin lucru! Dacă, să spunem, cauza ar fi importantă pentru mine, s-ar putea să fac și eu la fel. De fapt, aici ar fi și marea diferență – cauza în sine. A mea ar fi cu siguranță una… mai simplă.
Rep.: Care-i treaba cu statul într-o cadă plină cu gheaţă? Ai avut vreo şubă pe dedesubt când ai realizat numărul ăsta, este?
C.G.: Orașul meu natal este Baia de Arieș. E o zonă de munte din județul Alba unde oile nu ne sunt străine. Știu așadar că o șubă nu ar fi încăput neobservată pe sub tricoul în care eram îmbrăcat. Dar, la fel, în zona noastră există o cultură a țuicii de prună curată. S-ar putea deci ca răspunsul să fie mai simplu…
Rep.: Numărul tău cu „ruleta rusească” e pe bune sau sunt gloanţe oarbe?
C.G.: Eu zic că sunt gloanțe oarbe. Și totuși nu știu câți dintre spectatorii mei, în cadrul unui spectacol unde fac acest număr, ar veni cu mine pe scenă și să facă ceea ce fac eu, deși tocmai am spus că sunt gloanțe oarbe.
Rep.: Care-i numărul maxim de gloanţe cu care ai realizat numărul ăsta?
C.G.: Forma numărului pe care o fac eu este cu 5 pistoale diferite. Așadar nu e forma clasică de pistol de cowboy în care pui un singur glonț și, între două shoturi de tequila, mai tragi… de timp. Principiul e același, însă cred că varianta mea e mai periculoasă… cu tot cu gloanțele oarbe. Numărul, ca punct culminant, are o parte unde am de ales între a trage în cap şi într-un geam de sticlă. Până acum, a existat întotdeauna un glonț care a spart geamul. Nu știu niciun glonț „orb” care să poate face asta.
Rep.: Crezi că şi Adrian Năstase a vrut să se joace de-a magicianul, când s-a împuşcat în ceafă?
C.G.: A fost magie curată! Sunt convins de asta. Nici eu n-aș putea să am pistolul la tâmplă și glonțul să ajungă în gât. Aș vrea să am o discuție pe tema asta cu domnul Năstase. Sunt convins că ar ieși un număr interesant de scenă.
Rep.: L-am văzut pe David Blaine levitând. Ai încerca numărul ăsta sau e investiţia prea mare?
C.G.: Răspunsul este „da”. Investiția ar fi prea mare. Levitația intră destul de mult în zona explicabilului. Prefer numerele în care, pe lângă public,să mă folosesc de un creion, o coală de hârtie și de lucruri cât mai simple în general, dacă se poate lucruri care nu-mi aparțin.
Rep.: Nu poţi să faci vreo magie să dispară Casa Poporului, cu tot cu conţinut?
C.G.: De dispărut nu e o problemă. Ideea e că trebuie să reapară undeva, tot pe planeta noastră, dar unde? Ce țară ne-ar lăsa să o cadorisim cu așa ceva?
Rep.: Flacăra violetă e poveste de adormit alegătorii sau chiar folosesc oamenii politici serviciile unor ocultişti?
C.G.: Eu cred că la fel de bine putea fi și flacăra albastră. Până la urmă, mă folosesc de asta destul de des în mentalism, ideea că flacăra violetă chiar te influențează energetic. Ce nu știi nu te afectează. Ce știi te afectează, te influențează pentru că tu crezi ca poate face asta. Dacă eu îți spun că o roșie e albastră pentru că e modificată, vezi Doamne, genetic. Dacă mai aduc și un expert care spune același lucru ca mine, cel puțin câțiva oameni din jurul nostru vor spune că, într-adevăr, roșia are nuanțe de albastru. E simplu.
Rep.: Să admitem că ocultiştii pot convinge poporul să voteze. Dar cum fac să-l convingă că nu-i e foame, când de fapt lui îi chiorăie maţele? Te poate face magia să uiţi de foame?
C.G.: Cu pâine multă, da. Suntem un popor cu adevărat special. Găsim mereu soluții deștepte, istețe (de descurcăreală) sau șmecherești. Împotriva foamei, s-ar putea să fie un adevăr trist, am învățat să mâncăm mai multă pâine, mai mult orez sau cartofi. Și ce dacă e nesănătos? Măcar nu ne mai este foame. Iar de alegeri primim și carne sau mici. Și e bine pentru că… suntem mai fericiți și votăm tot așa.
Publicat în revista AC, Nr. 19
