Dan Lungu este un scriitor pe care dacă nu l-ați citit până acum, nici nu știți ce ați pierdut. Cum este, ca să-i parafrazăm titlul unui volum, un băiat de gașcă, l-am prins la gala UNITER de anul acesta de la Iași și am reușit să-l conving să ne acorde un interviu. Iată-l mai jos vorbind despre viața de scriitor în România, ce și cât mai citesc românii, despre ecranizarea romanului „Sunt o babă comunistă” sau despre rolul său în planul capitalei Moldovei de a deveni Capitală Culturală Europeană.
Reporter: Ce a fost mai întâi, sociologia sau literatura?
Dan Lungu: Literatura, evident. În Botoşani, oraşul lui Eminescu, scrisul poeziei era un fel de sport local, de muncă în folosul comunităţii, aşa că nu aveam cum să scap. Sociologia a venit abia după Revoluţie, când eram major.
Rep.: Cum e să fii un scriitor de succes în România? S-ar putea trăi doar din scris la noi sau, fără încă un job, nimeni nu s-ar mai face scriitor?
D.L.: Destul de incomod – cu cât mai mulţi cititori, cu atât mai puţini prieteni… Fără un alt job, e mai corect să spunem că doar poţi supravieţui din scris… e greu să trăieşti decent din asta. O moştenire de familie, o soţie harnică şi înţelegătoare sunt şi ele nişte variante… Din păcate, în acest moment bursele pentru creaţie lipsesc cu desăvârşire din România.
Rep.: Mai citesc românii şi altceva în afară de etichete de şampon sau horoscopul zilnic?
D.L.: Mesajele de pe Twitter, de pe Facebook… Rezultatul unui sondaj naţional ne spune că 51% din populaţia de peste 16 ani nu a citit nicio carte anul trecut. Pe de altă parte, există o sectă de cititori împătimiţi, cu care e un deliciu să stai la taifas. Îi întâlnesc mereu la lansări sau întâlniri cu publicul.
Rep.: La şase ani de la publicare, „Sunt o babă comunistă” e în continuare un hit: o adaptare după carte a fost jucată la un teatru din Budapesta. Cum de aţi ajuns până pe scenele vecinilor? O să avem parte, în viitor, şi de o piesă de teatru similară la noi?
D.L.: Lucrurile sunt simple: cartea a fost tradusă în maghiară, i-a plăcut cuiva şi a adaptat un monolog pentru scenă. Acum vreo doi ani am păţit aceeaşi figură în Olanda. La noi, teatrul din Târgu-Mureş a avut o tentativă să monteze piesa, în regia Geaninei Cărbunariu, însă proiectul a rămas suspendat. Acum am discuţii la Ateneul Tătăraşi, pentru o adaptare în regia lui Ion Sapdaru, dar în România până nu vezi piesa nu poţi băga mâna în foc că se va întâmpla.
Rep.: Că tot vorbeam despre „Sunt o babă comunistă”, anul trecut au început filmările pentru o adaptare în regia lui Stere Gulea după cartea dumneavoastră. Mai avem mult de aşteptat până să vedem filmul în cinematografe sau putem deja să ne luăm o pungă de popcorn?
D.L.: Cred că trebuie să pregătim popcornul, filmul e în postproducţie. Prin august, cam pe 23, poate chiar intrăm în cinema să-l vedem.
Rep.: Au trecut doi ani de la ultima carte, „În Iad toate becurile sunt arse”. Ca să folosesc un clişeu, le mai pregătiţi vreo surpriză cititorilor în viitorul apropiat?
D.L.: De obicei, la doi ani publicam o carte. Surpriza din acest an este că nu voi scoate nimic nou. Dar în viitorul ceva mai îndepărtat, ca să folosesc alt clişeu, sper că voi scoate un roman. Aş fi vrut să spun că voi publica un volum de versuri, ca surpriza să fie maximă, însă, din păcate, deocamdată nu e adevărat.
Rep.: Cum a fost pe scenă la gala UNITER de la Iaşi?
D.L.: Cum să fie…Vii din spate, din semiîntuneric, şi aproape că eşti împins în faţa reflectoarelor care te orbesc. Până să te dezmeticeşti, trebuie să te şi întorci, fiindcă domnul Caramitru e grăbit, mai are de rulat vreo treizeci ca tine. Iar în tot acest timp trebuie să fii zâmbitor, spontan şi, dacă se poate, inteligent, fiindcă, na!, te vede o ţară întreagă. Deci a fost fain!
Rep.: Iaşiul încearcă să redevină un oraş cool şi trendy din punct de vedere cultural, pentru că vrea să fie Capitală Culturală Europeană? Are şanse şi bani pentru un asemenea scop?
D.L.: Mda, lucrurile se precipită în ultima vreme în zona culturii, o fi şi râvnitul titlu de Capitală Culturală Europeană de vină. Nu ştiu dacă sunt bani, dar până una-alta Cristian Adomniţei a dovedit slăbiciune pentru cultură şi nu doar o clamează, ci o şi finanţează. Cât despre Iaşi, e greu să devină cool, are mai degrabă o tradiţie deopotrivă a spiritului critic, a povestirii evazioniste pline de farmec şi a frustrărilor post-capitală.
Rep.: Se zvoneşte că pregătiţi un festival de literatură cum n-a mai văzut estul Europei, la care vreţi să-l aduceţi, printre alţii, şi pe Orhan Pamuk. Cine mai vine şi cum v-a venit ideea organizării unui asemenea eveniment?
D.L.: E vorba de un Festival Internaţional de Literatură şi Traducere. După ce am umblat la o grămadă de festivaluri literare internaţionale, alături de Florin Lăzărescu şi Lucian-Dan Teodorovici, n-a fost greu să ne vină o asemenea idee. Mai multe nu spun, că mă ceartă responsabilul cu comunicarea că dau din casă. Oricum, vor sosi în curând veşti noi de la Iaşi!
Publicat în AC, NR. 21
