Dacă vrei să-ți comanzi o pizza și habar n-ai de unde, intri imediat pe Google, nu? La fel se întâmplă și în România cu multinaționalele atunci când caută un manager: îl întreabă pe George Butunoiu, un fost fizician devenit, de douăzeci de ani, vânător de capete.
Sunteți vânător de capete (head hunter). Din experiența dvs., e ceva de capul nostru, al românilor?
E o mare flegmă pe capul românilor de care nu o să scape probabil prea curând, fiindcă și românii și străinii cred despre ceilalți români că mint, fură, că se înșeală unul pe altul, că nu te poți baza pe ei, și asta se perpetuează. Toată lumea se aștepta ca ceva să se schimbe, dar de douzeci și ceva de ani încoace e același discurs. Toți așteaptă ca lucrurile să se schimbe, dar nu se întâmplă nimic, și nici nu cred că o să se schimbe prea curând. Chiar și oamenii mai inteligenți și-au dat seama că n-o să se schimbe până când nu se schimbă și regimul politic, pentru că doar sistemul politic poate să schimbe comportamentul românilor. Și doar după ce se schimbă comportamentul sunt șanse să se schimbe și mentalitatea. La urma urmei, nici nu e de fapt nevoie să schimbi totuși mentalitatea, important e să schimbi comportamentul.
Unele studii arată că românii muncesc cam fără cap, adică mult și prost. Ce ne-ar juta să ne băgăm mințile în cutia craniană?
Productivitatea la locul de muncă e exclusiv treaba managementului. Și în România și peste tot, oamenii dacă pot să muncească mai puțin ori prost, să ia bani nejustificat de mult o s-o facă. Nu e treaba angajatului să fie productiv, să muncească bine. El face asta doar atunci când e obligat, și e chiar normal să fie așa. Nici nemții, spre exemplu, nu o fac din cine știe ce principii, ci pur și simplu pentru că sistemul e de așa natură încât sunt penalizați dacă fac altfel. Cheia e managamentul: acesta îi poate face să lucreze bine, productiv, cu cap. Dar managementul e influențat în mare parte de sistemul politic. În Germania sau Anglia, dacă un angajat fură sau dacă face altceva, e dus la poliție și reclamat, iar poliția investigheaza și îl bagă pe ăla la închisoare. În România e absolut exclus așa ceva, nu există. Prin urmare, în România modelul de business, management sau relații sociale ar trebui să fie cu totul altfel. Deci la noi nu o să fie la fel de eficient ca în altă parte, chiar dacă ai aduce nemți să lucreze în România tot nu o să fie o mare diferență.
Din perspectiva dvs., ce s-a schimbat în ultimele decenii? Cum e candidatul pe care-l vânați în 2014 față de cel pe care-l vizați în 1996?
Candidatul e același: prima cerință care vine de la angajator este să nu fure. Ei zic cam așa: “Dom-le, dă-mi-l pe unul care nu fură, care nu mă înșeală, care nu face stricăciuni”. Asta e condiția eliminatorie. În orice proces de recrutare sunt trei mari componente: cea tehnică, de personalitate și cel moral. În țările așa zise civilizate, cam asta e ordinea, tot timpul se începe cu partea tehnică. La profilul moral nici măcar nu-și mai pun problema. În România însă e fix pe dos, și așa e de douăzeci și ceva de ani de când fac recrutări. Și dacă trece de asta, candidatul ajunge de-abia apoi la profilul de personalitate, pentru că la noi așa se conduce, trebuie să-i domini pe angajații tăi cu personalitatea ta. Doar în ultimă instanță mai contează și competențele tale tehnice. La noi se presupune practic că, dacă o persoană e civilizată și educată, o să vină și acele competențe tehnice.
Deocamdată nu ne-a ieșit figura cu managementul privat al firmelor de stat. Ne spuneți și nouă secretul: de ce?
A fost prost făcut și gândit de la început. Problema nu e acolo, ci e mai sus, la ministere, la sistemul politic. La nivel de companie n-o să meargă niciodată ceva câtă vreme cei din minister nu știu ce să le ceară și cum să-i controleze. Poți să aduci tu managerul managerilor: dacă el nu e controlat și obligat să lucreze într-un anumit fel n-o s-o facă din proprie inițiativă.
Afirmați undeva că înainte de 1989 se practica un bun management privat al intreprinderilor de stat: erau aleși și promovați șefi de promoții, cei mai buni din meseria lor etc. Dacă-i așa n-ar trebui să regretăm sistemul comunist?
Din multe puncte de vedere da. Atunci țara era prost administrată, dar la nivel micro era de zece ori mai bine administrate întreprinderile de stat. Bine, atât cât se putea într-un astfel de context. Se știa cel puțin faptul că ești pedepsit dacă facă o măgărie, sau măcar ce măgării aveai voie să faci. Toate lucrurile astea erau bine delimitate. Mai mult, se știa și care sunt băieții buni și cei răi. Din punctul de vedere al eficienței sociale, acum e un balamuc total.
Care e cea mai mare diferență dintre mediul privat și cel de stat? Să fie aceea că la stat se fură mai ușor?
Evident că da, se fură mai ușor de la stat, dar se fură totuși și în firmele private. Regula e foarte clară: oamenii dacă pot să fure fără să fie pedepsiți, să muncească puțin și prost, o s-o facă instantaneu. Oamenii sunt la fel, nu e ca și cum unii ar fura mai mult ca ceilalți. Diferența e doar modul în care sunt conduși. O altă idioțenie e și legea funcționarilor publici: dacă din firmele private poți da afara mai ușor pe idioți sau lepre, la cele de stat nu poți să-i dai afara deloc. O altă diferență e că în firmele private e mult mai curat. În cele de stat e un praf, o mizerie și o indeolență acolo de nu-ți vine să crezi! Lucrează chiar acolo, pe biroul lor, în mizerie. Curățenia nu intră în fișa postului, nu le atrage nimeni atenția.
Până la urmă românii n-au mai invadat piața muncii din Marea Britanie. Nu suferim ploaia și ceața, sau e mai bine la căpșuni, în Spania?
Cine a zis că n-au invadat? Au trecut doar câteva săptămâni, normal că n-o să plece atâta lume de la începutul lui ianuarie, dar eu cred că se vor duce mai mulți. Și se vor duce în Anglia nu doar muncitorii necalificați, cum se duc în Italia sau Spania, ci și oameni din clasa de mijloc, oameni care vor să-și facă acolo o carieră, și care au avantajul că știu bine limba pe care o știu cu toții.
Aproape fiecare măsură a Guvernului Ponta faultează mediul privat. Cât mai rămâne până când arbitrul o să scoate privații în afara terenului, pe targă?
Ultimii care vor rămâne în țară vor fi tot cei din mediul privat, pentru că asta face parte din natura lor și asta înseamnă un antreprenor: un aventurier care în orice condiții își face business-ul. Oricât de greu i-ar fi, el tot o să rămână. Relația dintre Guvernul Ponta și mediul privat nu e foarte buna, n-au nicio legătură. În afaceri noi avem noroc că mai sunt tot felul de norme europene pe care de bine de rău trebuie să le respecte, însă și Guvernul nu are nicio coerență. Face lucruri numai așa, punctuale, de azi pe mâine. Dar antreprenorii vor rezista. Și dacă le-ar pune cineva taxe de 90%, tot ar rezista, asta e natura lor.
Există și manageri români buni? Ne dați 10 nume, să-i lăudăm la gazetă? Poate și să le cerem un barter.
Există manageri foarte buni, dar nu au rezultate. Marea problemă la noi nu e dacă ei sunt răi sau buni, ci faptul că nu-i ascultă ori îi detestă angajații. Marea majoritate a angajaților din România se poziționează instinctiv într-o poziție de luptă de clasă cu angajatorul, și asta pornește și de la lipsa de încredere despre care vorbeam. Dacă acești manageri ar fi în altă țară și ar face exact același lucru, atunci ar avea rezultate de 5 ori mai bune.
Dacă mâine sunteți premier, ce faceți? Vă aduceți pilele în Guvern, vă puneți prietenii consuli, numiți popi în consiliile de Administrație ale TAROM?
Aș porni de la ce zicea și Platon acum 2000 de ani: pe oameni trebuie să-i păcălești ca să le faci un bine, împotriva voinței lor. Aș conduce cu foarte mult cinism, aș încerca să le fac bine oamenilor împotriva voinței lor, pur și simplu păcălindu-i, dacă mi-aș da seama că ar fi mai simplu și mai rapid să ajung la rezultatele la care cred eu că ar trebui să ajung.
Guvernul privat: chiar ați risca să mergeți pe ideea asta? Cum l-ați face?
E un model politic care e susținut de unii oameni. Bine, nu de toți, pentru că nu toți îl înțeleg. Modelul spune că o societate poate fi condusă exact ca o corporație mare, după aceleași principii, în care managementul general din business se aplică, dacă nu în proporție de 100% atunci 90% și la nivelul statului. Sau s-ar putea aplica cu modificări de formă, dar nu de fond. Dacă societatea ar fi dată pe mâna unor oameni de afaceri bine intenționați, ei ar putea să facă într-un an de zile din țara asta ceva de nerecunoscut. Modelul ăsta n-o să prindă la public din mai multe motive. Lumea va face imediat legătura cu marii antreprenori, cu oamenii de business, iar 90% dintre români sunt mici angajați care se simt într-un fel sau altul exploatați de firme, de angajatori, și evident că ar extrapola toate sentimentele astea față de un model despre care vorbesc eu.
Apropo de popi: ce ziceți de managementul BOR?
E o companie ca oricare alta, axată pe profit, și condusă ca o corporație. Evident că e un model de studiat și de tras învățăminte, dar au și o piață imensă.
Publicat în AC, nr. 3
