Cristian Ghinea are bafta de a fi, atunci când vine vorba de revolte împotriva bolșevicilor, la locul și timpul potrivit. În 2009 a fost în Chișinău, iar atunci basarabenii au pus-o de-o mini-revoluție. În 2014 a ajuns în Kiev, iar ucrainenii se luptă pe maidan pentru Europa. De ce, cum, când și cine, puteți citi în interviul de mai jos.
Cristi, noi de ce nu avem Maidanul nostru, ca ucrainienii?
Nu cred că ar trebui să ne dorim să avem așa ceva, pentru că acolo este o situație extremă. Practic, legile statului au fost complet suspendate într-o anumită zonă. Din punct de vedere teoretic e fascinant, e o mare lovitură pentru teoria anarhistă care presupune că, dacă dispare statul, oamenii se organizează după bunul plac, fără reguli, șamd. Nu, acolo a apărut un stat în stat, cu regulile lui, cu armata sa proprie. Putem vorbi chiar despre o republică paramilitară, cum au zis cei de la Casa Jurnalistului. Ar trebui să ne punem întrebarea dacă noi, în România, avem o situație atât de gravă să avem un Maidan. Eu nu cred că avem o astfel de situație. În primul rând, la noi nemulțumirea nu-i așa de mare. Doi la mână, nu avem niște veterani din Afganistan care să organizeze povestea asta din punct de vedere militar. La Kiev, veteranii i-au învățat apoi pe ceilalți cum să facă baricade, cum să dea și să asculte ordine. Când am fost acolo am intrat în ceea ce ei numesc Palatul Libertății care e chiar într-un colț al Pieței EuroMaidan. Acolo sunt sute de oameni care dorm pe holuri, dar pe pereți sunt niște reguli foarte stricte. Spre exemplu, trebuie să se organizeze în grupuri de 10 oameni, care să se cunoască între ei. Cineva mi-a spus că asta este o organizare căzăcească. Noi nu avem o asemenea tradiție de organizare, și nici nu avem politicieni atât de proști, cum a fost Ianukovici, încât să intre violent peste niște oameni care nu erau violenți. Politicienii lor sunt cei care au radicalizat această mișcare.
E adevărat că protestele din 2013 nu seamănă cu maidanul ucrainean, dar Piața Universității din anii ’90?
Foarte puține mișcări seamănă între ele, pentru că mișcarea asta așa de radicală, cu o organizare paramilitară, nu e un fenomen foarte întâlnit în Europa de azi. Acest gen de manifestație care se organizează militar, care ocupă clădiri, în care zile întregi fac față trupelor de ordine într-o bătălie deschisă, e altceva. Înainte să merg la Kiev mi-am închipuit că Ianukovici ar putea să-i bată și să-i scoată pe protestatari din Piață, dar că nu vrea să folosească forța la întreaga sa capacitate. Te gândești simplu că sunt câteva mii de civili, și pe de cealaltă parte întreaga forță a statului, te gândești că dacă statul ăla chiar vrea să intre peste ei, ar putea. Ei, când vezi cum arată oamenii ăia, cum arată baricadele, îți dai seama că nu-i așa de ușor. Sunt convins că Ianukovici chiar nu poate să-i bată, mai ales că au și ei infrastructură și arme: bâte, căști, cocktailuri Molotov. Am văzut chiar o cifră despre armele de foc deținute legal, numai în Kiev sunt câteva sute de mii. Evident, mai trebuie adăugate și cele deținute ilegal. E foarte greu pentru milițienii ucraineni să-i bată și le e și lor frică. Practic, e ca o luptă parte-n parte, nu avem aici o situație în care Ianukovici vrea să pară înțelept și să nu recurgă la forță. Dimpotrivă, a încercat asta, și și-a luat-o.
Atunci crezi că există un risc de război civil?
Da! Într-un fel deja e un război civil la o scală mai mică. Acolo deja avem un stat paralel care a apărut, care are propriile reguli, propria armată, propria poliție. Chiar și propriile mijloace de comunicare: Euro Maidanul are până și sistem wireless, care se numește FreeMaidan. E o întreagă infrastructură de opoziție deschisă, violentă, la stat. Nu se poate compara cu Siria, evident, dar este un fel de razboi civil european, mai soft.
Acel stat în stat are vreun lider? Vitali Klitschko are credibilitate?
Există mai mulți comandanți ai acelor trupe din Afganistan. E unul care e recunoscut ca șeful lor, și are conflicte dese cu politicienii, cu liderii celor trei partide de opoziție. Politicienii au o imagine proastă, ca toți politicienii. Oamenii ăștia care sunt veterani, proiectează așa o imagine romantică, de insurgenți dezinteresați, tind să aibă o imagine mai bună. Totuși, ar trebui să ne dorim ca politicienii să-i controleze pe paramilitari și nu invers. După ce paramilitarii au început să ocupe clădiri de capul lor (Ministerul Justiției, Agriculturii) a fost o reacție dură în primul rând din partea puterii, care a spus că declară starea de urgență, dar și din partea liderilor partidelor de opoziție. După ce a auzit însă asta, șeful paramilitarilor a început să-i ia la mișto. Acum văd că s-au împăcat cumva. La revoluție e ca la revoluție, e o întreagă bulibășeală, conflite interne, mitologie.
Reacția politicienilor de-acolo și, în special, reacția lui Ianukovici seamănă cu reacțiile politicienilor noștri în contexte similare? Dau vina și ei pe „agenturili străine”?
Da, aproape numai asta face Ianukovici. Dă vina pe „agenturili străine” și pe faptul că-n Euromaidan sunt teroriști, radicali, ș.a.m.d. Dacă ar fi fost în România, ar fi zis că-s legionari. Altfel și noi avem ziariști bolșevici de la CriticAtac care scriu că protestatarii ucraineni sunt fasciști, bolșevicii au mereu problema asta: ei ne promit că ne ia dracu pe noi ”bughejii” când vor face ei revoluția, dar le e frică să nu le-o ia fasciștii înainte. De fapt, la Kiev e o mulțime foarte diversă de oameni. Chiar ieri am văzut un apel semnat de foarte mulți intelectuali și onegiști din Ucraina în care spun că nu sunt fasciști. E iritant că acești oameni care au atâtea pe cap trebui să se apere de Ianukovici, de presa rusească, de bolșevicii din Europa care vor să-i scoată neapărat „fasciști”. Sunt fasciști, sunt naționaliști, sunt democrați acolo, sunt, de fapt, extrem de diverși. Problema reală este că cu cât durează mai mult starea de violență, s-ar putea ca grupurile radicale să devină mai puternice. Ele au această anduranță – pot să reziste la bătăi, la frig, etc. Ianukovici nu-și dă seama că își sapă singur groapa cu acest discurs, pentru că radicalii chiar vor fi greu de învins.
Crezi că această criză se poate termina cu Ianukovici în continuare la putere sau i-a cam sunat ceasul?
Va fi greu să rămână. A fost o ofertă clară când au fost chemați la putere cei din opoziție, pe care aceștia au refuzat-o. A părut că a fost un refuz imediat, spontan și unanim. Cred, însă, că ei au cântărit mai mult această decizie decât ne-ar place nouă să credem. Depinde foarte mult de ce înseamnă „guvernare”. Dacă Ianukovici chiar le dă un control asupra armatei și poliției, atunci probabil că ar vrea, pentru ar putea să-l izoleze ei pe el și nu invers. Ce ar trebui să avem în vedere este faptul că Ucraina și-a schimbat constituția în 2010 și a devenit republică prezidențială. Președintele, în momentul de față, controlează direct structurile de forță. Ar trebui să apară o înțelegere care să aibă la pachet, și guvernarea, și revenirea la constituția de dinainte de 2010. Acești oameni vor să se asigure că, chiar dacă vor face un deal cu Ianukovici, nu vor ajunge la dispoziția lui.
Cred că ar fi trebuit să începem cu întrebarea asta: ce vor, de fapt, oamenii din Euromaidan?
Toți vor să scape de Ianukovici, iar unii vor clar cu Europa. Mitingul inițial a pornit ca un protest față de răzgândirea lui Ianukovici în privința semnării acordului de asociere de la Vilnius. După aceea au apărut și alte mesaje. Cel cu Ianukovici a rămas, însă, constant. De-asemenea, un om din Liov îmi spunea „Vrem cât mai departe de Rusia!”. Asta nu înseamnă că vor neaparat cu Europa, dar dacă fugi de Rusia, nu prea ai cum să eviți UE. Acestea ar fi două mesaje fixe, stabile: nu vrem cu Rusia și nu-l vrem pe Ianukovici.
Au consemnat Mihai Cernea & Radu Uszkai
Publicat în AC, nr. 5
