HomeInterviuMircea Geoană, PSD: „Astăzi, nimeni nu-și mai face iluzii...

Mircea Geoană, PSD: „Astăzi, nimeni nu-și mai face iluzii despre intențiile Moscovei”

Fost ambasador, fost ministru, fost președinte, Mircea Geoană vrea să ne demonstreze că nu și-a spus încă ultimul cuvânt în politica mioritică.

Să zicem că de mâine sunteți președintele României. Cum ați începe un discurs de la Cotroceni pe tema ultimelor evenimente din Ucraina și Crimeea? Ce credeți, ar fi bine să boicotăm importurile de vodcă și gaz rusesc?

Aș începe discursul așa: ”Bună ziua! Dragi compatrioți, România, membru NATO și UE, este în siguranță” și apoi ar urma discursul. Vă dați seama că într-o asemenea situație nu e doar mintea președintelui cea care concepe, elaborează și redactează un discurs de importanță strategică și națională pentru România. Aici intervin consilierii, oamenii din MAE, misiuni diplomatice, servicii secrete, CSAT, consultarea cu principalii aliați europeni și americani. Ideea că un președinte iese în fiecare seară în conferință de presă este, pur și simplu, o demonetizare a solemnității funcției și a impactului vorbei prezidențiale. Indiferent de stil sau sistemul politic, decizia ultimă și responsablitatea afirmațiilor îi aparțin exclusiv. Modul în care președintii americani pregătesc și livrează discursul privind Starea Națiunii ar trebui să fie studiat și de epigonii dâmbovițeni.

Aș încerca să invit la calm, sau la un pahar de vodcă cu ardei iute sau cu piper care e al dracului de tare și de aspră, în ton cu situația. Și, dacă mă intrebați de exporturile de vodcă, oricând vă pot spune că Absolut și Finlandia sunt peste vodca rusească în privința aspectului comercial și al “rafinamentului” în prezentare și savoare, dar cea rusească rămâne lider prin tradiție și piață de desfacere. O blocare a importurilor de vodcă rusească i-ar ustura pe ruși la portofel, dar sunt sigur că ar îmbogăți câțiva oligarhi care ar găsi ei modalități de penetrare a blocadei. Rușii sunt mari specialiști în spargerea blocadelor și vă reamintesc episoadele Leningrad și Stalingrad din al doilea război mondial.

După ’89 ne-am bucurat că au venit, în sfârșit, americanii, și că ne-a luminat Marele Licurici. Acum, însă, vine iar lumina de la Răsărit?

Chestia cu Marele Licurici vă rog să o atribuiți corect celui care a lansat-o, adică lui Traian Băsescu. America este și va rămâne principalul aliat strategic al României. Asimetria de putere între țările noastre e evidentă. E ireverențios, neadevărat și contraproductiv să întărești, prin astfel de licențe de stil, sentimentul unei subordonări absolute față de o super putere cum este America.

Dacă vreți să continuăm pe aceeași notă luminiscentă și energetică, eu v-aș spune că Lumina Sfântă vine de la Ierusalim. Politic și strategic, România este și va rămâne fidelă alianțelor sale naturale cu Occidentul. Asta nu înseamnă că trebuie să ne complacem în a fi frontiera de Răsărit a Vestului. România are vocația de a deveni o Punte între Est și Vest în acest Nou Drum al Mătăsii în care se reînnoadă rutele de comerț și investiții între Asia, Orientul Mijlociu și Europa și spațiul transatlantic. Pentru prima oară în istorie, România poate avea toți vecinii săi parte a aceluiași sistem politic și de valori. Apropierea Moldovei, Ucrainei, Serbiei și Georgiei de Europa este sinonimă cu interesul nostru național. Revenirea Rusiei la granițele noastre este o formulă defavorabilă intereselor noastre. Evitarea revenirii la o logică de tip Război Rece între Rusia și Occident este, de asemenea, contrară intereselor noastre. După revenirea Rusiei la instinctele sale imperiale, România este mai relevantă strategic decât oricând. Va fi sarcina Guvernului și a viitorului președinte să facă din Romania o țară puternică economic, militar, încrezatoare și respectată în Europa și în lume. Nu majoritatea sau culoarea politică a celor care-l susțin pe Președinte sau pe Primul-ministru contează, ci funcționarea instituțiilor și forța statului român. Președintele nu a convocat CSAT-ul, iar unul dintre candidații anunțați la Președintie nu a spus o vorbă despre această situație în aparițiile publice.

Fuhrerul Putin a reușit Anschluss cu Crimeea. Chiar credeți că șansele ca scenariul să se repete și în Transnistria sunt atât de mici?

Nu există o diferență de fond între doctrina Țarului Petru cel Mare, de cea a lui Brejnev și de cea a lui Putin. Ea este rezultatul constant al geografiei locurilor. Da, preluarea Austriei si a Sudetenland în 1938 seamănă cu ce s-a întâmplat în Crimeea. Ministrul polonez de externe a rostit “le mot maudit”: Anschluss. Am văzut multe filme americane bune, dar le-am văzut și pe cele ale lui Tarkovsky sau Nikita Mihalkov. Șansele ca un presupus scenariu de film rusesc prin care „Moscova să nu creadă în lacrimi” și povestea să se repete în cazul Transnistriei, sunt mult mai reduse. Eu am încredere, ca și diplomat, ca om „hârșâit” prin Cancelariile europene și mai puțin prin cele ale Kremlinului, că scrisoarea Sovietului Suprem de la Tiraspol nu va primi un răspuns pozitiv de la Moscova.

Oricâte pretenții expansioniste ar putea avea Moscova trebuie să se gândească la „nota de plată” care ar fi exorbitantă . Nu mai este vorba de baxuri de vodcă și kilograme de caviar, e vorba de consecințe economice serioase ce ar arunca Rusia într-un marasm economic greu de stăpânit, chiar și de „țarul” Putin.

Dacă ar lua totuși și Transnistria, plus Găgăuzia, ce i-ar mai opri să-și dorească și Moldova?

Încercările de centrifugare, inclusiv de federalizare, a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei din partea forțelor pro-ruse vor continua. Victoria forțelor proeuropene din Moldova la alegerile din acest an este vitală. Așa cum este vital ca UE și SUA să rămână unite în găsirea unui răspuns coerent, urgent și energic în fața unor eventuale noi gesturi ostile la adresa acestor state. Situația poate redeveni extrem de inflamabilă, exact ca un pahar de vodcă.

Trebuie ca noi , România, întreaga Europă, să arătăm pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia solidaritate deplină și terminarea ambiguității cu privire la destinul european al acestor state.

Dacă rușii ar dori și Estul și Sudul Ucrainei, care sunt șansele ca toată partea aceea a țării vecine să se transforme într-un mare Maidan?

Faptul ca Hrusciov a “donat” Crimeea și sudul Basarabiei Ucrainei și interesul pentru portul Odesa poate fi un pretext de retorică pan-rusească așa cum am auzit în cazul anexării Crimeei. Este, însă, mult mai greu – politic și militar – ca Rusia să declanșeze o operațiune militară la 700 de km de granița sa cu Ucraina. Mai plauzibilă este creșterea efectivelor unităților speciale din Transnistria, ca avanpost față de flancul sudic al NATO.

Criza din ţara vecină ne-a arătat, încă o dată, faptul că istoria şi geo-politica nu se termină niciodată. Lupta pentru viitorul Ucrainei este, de fapt, continuarea Razboiului Crimeei, a căderii Zidului Berlinului şi a blocului comunist de acum 25 de ani şi confruntarea epică dintre două sisteme bazate pe valori şi interese diferite.

Dacă la Washington s-ar fi aflat un republican, și nu un democrat, credeți că „golanul din Est” ar fi fost disciplinat mai repede? Mai mult, dacă s-ar bate, “parte-n parte”, cine ar câștiga?

La Washington există nuanțe și stiluri diferite, dar nu opțiuni radical diferite față de tipul de reacție între democrați și republicani. Acțiunea Rusiei va produce consecințe, poate nu imediate, așa cum arată președintele Obama la Haga după summitul SUA-UE: re-pivotarea către Europa, finalizarea acordului transatlantic de parteneriat și comerț (TTIP) și revitalizarea NATO. Toată lumea se așteaptă ca lupta asta să fie un fel de wrestling sau un meci de K1, cu picioare în gură și pumni împărțiți cu dărnicie, ori lucrurile nu stau tocmai așa. Niciodată nu îi vei vedea pe Obama și Putin în rol de Rocky IV, luptându-se ”parte-n parte”. Putin este un judoka, un ex-KGB și un jucător de șah. Obama este absolvent de Harvard, însă John Kerry și Chuck Hagel sunt veterani ai războiului din Vietnam. Diferența de forță economică și militară între SUA și Rusia este uriașă, de peste 10 la 1, iar dacă adăugăm și Europa, disproporția devine covârșitoare, chiar și pentru cel mai bun șahist sau judoka.

Cred însă, că noi, ca spectatori, ne dorim block buster din orice. Că este “House of Cards” sau “Urzeala Tronurilor”, un film bun se termină cu victoria celor buni împotriva celor răi. Pe termen mediu și lung, Rusia va pierde din acest puseu de orgoliu imperial. Colaborarea, și nu confruntarea cu Vestul, este soluția.

Există vreo diferență între Hitler și Putin? Adică da, unul nu are mustață, dar în rest?

Nu știu daca asemenea comparații servesc cauzei generale. Aici nu e vorba dacă Putin seamănă cu Hitler ca acțiuni, ca fizic. Chiar și dumneavoastră cu un layout bun o să reușiți să transformaț pe oricine în Hitler. Este important să vedem dacă acțiunile publice, politice și de drept internațional contravin normelor actuale și comunitatea internațională trebuie să intervină. Altfel, acest tip de comparații pot fi de efect retoric și fac trafic pe rețelele de socializare, insa creaza o atmosfera de confruntare din care nimeni nu are de castigat.

Ce se întâmplă în Ucraina și Crimeea e dincolo de like, unfriend, follow sau tweet, e o chestiune ce ține de siguranța planetară.

În loc să aplice măsuri dure, Europa a cam ars gazul. A făcut-o de teamă c-o lasă ruşii fără gaze?

Pentru a conta în regiune, Moscova trebuie să înţeleagă că jocul de ”suma nulă” trebuie să facă loc unei situaţii “win-win”, în care o apropiere a foştilor sateliţi de Europa este şi calea apropierii Rusiei de aceasta. Şi Germania va avea de conciliat obligaţiile sale de lider european cu datoria morală faţă de poporul ucrainian şi interesele de natură economică şi politică faţă de Rusia. Uniunea Europeană va avea, de asemenea, de depăşit faza lipsei de ambiţie strategică şi să ofere, în mod clar, calea integrării europene ţărilor ce fac parte din Parteneriatul Estic. Că, acum stăm și moțăim în papuci, cu gândul că rușii stau cu mâna pe vana de gaz, nu e chiar ok . Și noi trebuie să trecem de faza ”lasă, că merge și asa” sau ”lasă, că vedem mâine ce-o mai fi”.

Este absolut urgentă adoptarea noii strategii energetice a României, vizând independența și securitatea energetică și transformarea României într-un hub regional de energie. Sustin propunerea premierului polonez Donald Tusk privind creerea unei uniuni energetice europene, capabila de o adevarata politica comuna a UE. Totodată, sunt necesare reluarea neîntârziată a dezbaterii și adoptării în regim de urgență a Strategiei naționale securitate, în noul context de securitate regional și global, și urgentarea calendarului de revenire la obligația asumată în cadrul NATO, de alocare a 2% din PIB pentru Apărare în vederea asumării unui rol de aliat NATO deplin operațional.

Între securitatea unei națiuni și forța sa economică există o relație direct proporțională. Sintagma lui Bill Clinton – ,,It’s the economy, stupid!’’ este mai actuala decat oricand. Fără o economie puternică este greu să fii un aliat puternic, o țară puternică. De aceea trebuie regândit modelul economic românesc actual. România poate să devină independentă din punct de vedere energetic, printr-o gestionare mai eficientă a propriilor resurse. De aceea, consider că este obligația instituțională a decidenților politici din țară este de a privi dincolo de scandalurile politice și de a actualiza strategia națională de securitate.

Ce facem dacă ne lasă rușii pe noi, europenii, fără gaz. Ne apucăm de șist, sau asta e o fractură logică?

Eu cred în continuare că orice ţară în cursa pentru un loc in “Liga Campionilor” a națiunilor dezvoltate trebuie să aleagă un just echilibru între nevoia de a găsi resurse pentru crestere sustinuta şi atenţia deosebită pentru dezvoltare durabilă pentru protecţia mediului înconjurător. Dar nici nu putem să cădem în extrema în care spunem că de acum încolo, România nu va putea să exploateze nici un fel de resurse ale subsolului sau ale solului său. Trebuie găsit dialog, trebuie găsit cu înţelepciune, nu cu forţă, nu prin impunere, ci pur şi simplu explicând poate mai bine opiniei publice româneşti pe ce ne bazăm şi de-abia după aceea să putem să luăm o decizie raţională şi pe bază de cifre şi de situaţii concrete când, dacă, în ce ritm, cu ce riscuri exploatăm resursele subsolului românesc

Cine ar putea să-l mai tempereze pe Putin: servieta diplomaţilor sau valiza nucleară?

Nu e vorba aici de valize , valijoare, bagaj de mână sau bagaj de cală, e vorba de ceva mult mai important. În actualul context geopolitic, se simte nevoia stringentă ca Europa, Canada și SUA să devină un bloc omogen. În ultimii ani, a fost așa, ca la dansurile contemporane, unul în stânga, altul în dreapta, alții pe centru, toți pe aceeași scenă, dar fiecare în legea lui. S-a vazut clar că a apărut o desincronizare între America și Europa, iar în clipa în care, la Summit-ul NATO de la București, țări europene au spus “nu” Americii, s-a produs pentru prima oară o fractură. Astăzi trebuie să mergem la ortoped, să vedem că fractura e urâtă și nu se mai poate face patinaj pe gheață.

Oameni apropiați USL-ului ni-l dădeau prin 2012 pe Putin drept un exemplu de om politic. Oare regretă acum?

Au existat lideri americani care au crezut ca este posibil un “reset” în relația cu Rusia. Alții au fost poate atrași de imaginea de om forte pe care Vladimir Putin și-a cultivat-o în mod constant. Azi masca a căzut și nimeni nu își mai face iluzii despre intențiile Moscovei la periferia imperiului.

Publicat în AC, nr. 14

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare