HomeTechFoldie, contorsionista de la Microsoft

Foldie, contorsionista de la Microsoft

Cunoscută printre studenții cu coșuri și restanțe la algebră şi elemente de analiză matematică drept Microsoft Universal Foldable Keyboard, Foldie (cum îi zicem noi) este o tastatură chipurile pentru oameni dă biznis în special pentru că o poți îndoi și pune în buzunar când pleci la drum. E bună și pentru spondiloză fiindcă are doar nițel peste 200 de grame. Mai puțin decât cu cât l-au prins pe Cheloo.

Să începem cu începutul. De când o deschizi începi să o apreciezi. Compania lui Factură Gates a decis să nu mai taie copacii inutil și a printat instrucțiunile de folosire drept pe cartonul cutiei. Așa s-au obligat și ei să scrie puțin și să folosească poze ca să înțeleagă tot poporul utilizator, despre care știm că nu tot are destulă școală sau îndemânare.

Tot de pe copertă aflăm că poți să o legi nu doar la calculator, ci mai ales la tabletă și smartphone. Ceea ce era logic. Altfel, de ce ți-ai lua o tastatură ușoară și ultra-portabilă dacă tu trebuie să împachetezi în troller și ditamai desktopul după tine. La capitolul dimensiuni, lucrurile stau cam așa: închisă (îndoită adicătelea) măsoară cam 14-15 centimetri. Pentru doamne, o estimare corectă, cam de două ori cât era a lui Nelu în tinerețe. Deschisă are cam, evident, dublu, carevasăzică, de patru ori cât era a lui Nelu în tinerețe. Tastatura stă închisă cu ajutorul unor magneți destul de puternici, așa că nu ar fi o idee deloc bună să vă băgați nimic în ea. 

Acum, să vorbim puțin de cât de ușor se folosește, că de cărat am înțeles că e păr la ceas. Și aici lucrurile nu sunt chiar foarte roz, pentru că va trebui să iei în bagaj și masa pliabilă, că dacă pui tastatura pe genunchi să scrii pe ea, se închide cu plici peste degete și îți înjuri și rudele care nu știu că exiști. Portabilă e, utilizabilă în orice condiții – discutabil.

La capitolul aspect, lucrurile stau ceva mai bine. Tastele sunt din plastic, chipurile pentru o experiență bună la utilizare, dar șanțul de pe mijlocul ei nu prea îi ajută pe cei care tastează cu mai mult de un deget. Durează ceva până vă obișnuiți cu ele, dar nu putem spune că e chiar nasol de tot. Este un mic inconvenient la început, dar în timp vă trece. Tot ce nu e tastă este învelit în material textil, probabil ca să acționeze ca un fel de tampon în caz că vărsați apă pe ea, cred eu, dat fiind faptul că se specifică în prezentarea dispozitivului că ar fi oareșce rezistent la lichide. Sfatul specialistului este însă să nu vă apucați să dați cu sticla de țuică peste ea că sigur nu o să mai meargă. Pentru moment, acest material este gri, dar ne așteptăm foarte curând la o ofertă mult mai variată de huse cu Hello Kitty, huse handmade cu motive tradiționale românești și o ediție limitată „Escu by Foldie” cu Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu și Eminescu.

 Microsoft Universal Foldable Keyboard este oficial compatibilă cu Windows 8 până la Windows 10, Mac OS X 10.7 până la 10.10, Android 4.4.4 până la 5.0 şi iOS 7 până la 9, funcţionează şi cu dispozitive care rulează pe Windows 10 Mobile, Android 6.0.1 Marshmallow şi Amazon Fire OS 4.5.5.1. Probabil merge și pusă la o Dacie 1310, o bormașină și o oală minune, dar nu am avut timp să testăm chiar tot. O mențiune important, Foldie are un buton de schimbat sistemele de operare între ele. De ce ai avea nevoie de acest buton, veți întreba. Pentru că puteți să vă conectați la două alte gadgeturi în același timp. Ca Adriana Bahmuțeanu la două tigăi Dry Cooker. Un lucru foarte util dacă ești cocalar și ai iPhone 6, dar nu ai mai avut bani de iPad și ai luat o tabletă AllView, poți să schimbi foarte simplu sistemele de operare între ele apăsând un singur buton pe tastatură.

Și că tot veni vorba de butoane. Probabil designerul care a conceput această tastatură suferea profund de sindromul obsesiv compulsiv. Ca să alinieze tot și să fie pus fiecare buton la linie, a mărit două taste de pe Foldie (e în regulă dacă prescurtăm Microsoft Universal Foldable Keyboard, Foldie?). Prin urmare acum este și mai complicat să scrii ”te-n gura mă-tii” pentru că tastele T și N sunt supradimensionate și nu e deloc natural să apeși pe ele.

Dacă nu o folosiți mult, e comodă la mână. Dacă aveți nevoie de ea pe perioade îndelungate, o să vă doară puțin încheieturile și veți obosi repejor. Dar asta se spune și despre alte activități.

În esență, Foldie e ok, dar nu prea. Ușoară ca un fulg obez, micuță și finuță, aproape rezistentă la apă, dar cam neintuitivă și instabilă dacă nu are parte de suprafețe plane. Chiar dacă tehnic se comportă ireproșabil, restul problemelor pe care le are nu te fac să scoți banii prea repede din portofel.

Articol elucubrat împreună cu Digital Citizen România.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare