HomeVedeteArsenie Boca şi-a trimis Buzduganul pe Facebook

Arsenie Boca şi-a trimis Buzduganul pe Facebook

Aşa cum zmeii din basme îşi anunţau sosirea prin buzduganul lansat înaintea lor, pe post de dronă, tot astfel proaspăt candidatul la sfinţenie cu patalama BOR, adică Arsenie Boca, şi-a expediat încă din zorii anului solia sub formă de Buzdugan. Noi aflăm asta abia acum din cauză că abia acum solul Daniel Buzdugan ne povesteşte minunăţia, pe tărâmul Facebookului. Ei bine, da!…indiferent cât aţi crede voi într-o farsă, Buzdugan a fost ales de Zian pentru un miracol al său. Să detaliem, în caz că nu citiţi şi altceva în afara buzelor pastorale ale lui Gâdea:

Pe 7 ianuarie şi un ger de -25 grade Celsius, Daniel Buzdugan s-a direcţionat singur într-o călătorie spre Prislop. Nu cunoaştem motivele, bănuim că voia să-i facă şi lui Arsenie una dintre celebrele farse regizate în consens cu păcăliţii. După vizita la mormânt încheiată fără incidente (ne-am păcălit deja în legătură cu farsa), Buzdugan s-a întors la frumosul conac de lângă Deva unde era cazat, ca o vedetă de prim-plan ce se respectă. Acolo a alunecat pe gresia udă din baie, apoi (straniu) a căzut lovindu-se la cap şi dizlocându-şi un umăr. Temător că s-ar putea să-şi lase ascultătorii fără păcălelile strămoşeşti, el s-a rugat intens lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie să facă o minune şi să fie salvat. Rugăminţile fierbinţi (la telefon) s-au concretizat prin sosirea unui echipaj cu cruce roşie, care l-a transportat (uluitor) nu la mormântul Părintelui, ci la spitalul din Deva. Acelaşi Boca a lucrat prin mâinile medicilor şi l-a repus pe Buzdugan în drepturile de autor care n-are nimic sfânt în dreptul altora de autor, cu mai mult umor. Aşadar, incredibila întâmplare l-a convins definitiv că există Dumnezeu, iar vocea şi mâna Lui cele mai autorizate sunt ale lui Arsenie. Nu există o dovadă mai clară decât faptul că toate acestea s-au petrecut exact după vizita la Sfântul Mormânt prislopean.

Recapitulăm, puţin altfel: încântat că farsorul i se închină la lăcaşul veşnic, Arsenie îi dă acestuia, creştineşte, o căzătură cu zdruncinături serioase la cap şi dizlocare de umăr. Tot el, ca să-şi probeze calităţile iertătoare, face în aşa fel încât Salvarea să sosească prompt la conacul cu Buzdugan deşi, în mod obişnuit, medicii ar fi trebuit să ignore apelul. Nu ziceţi că, absolut paranormal, doctorii îl mai şi tratează corespunzător pe prea nefericitul Daniel, băgându-i nu degetele în buzunar, ci propria-i mână la loc în umărul făcut praf? 

Doamnelor şi domnilor, nu ştim voi cum sunteţi, dar pe noi ne-a convertit decisiv la arsenism o asemenea minune nemaivăzută. Să aluneci pe gresia udă după o vizită la Prislop este o anomalie fizică incredibilă, contrazicând tot ce ştiu ateii ştiinţei despre fenomenul alunecării pe o gresie udă. N-am verificat câte likeuri a primit fericitul de azi Daniel postând povestea pe Facebook, dar suntem siguri că talonează spectaculos Poptăşismele Teo-logice. Are şi din partea noastră, săracii în likeuri, unul mare cu felicitare şi-l asigurăm: tocmai a făcut cea mai reuşită glumă a lui. Şi originală pe deasupra – o minune în care nu mai credea nici chiar nemuritorul Arsenie!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare