HomeVedeteCe ne oferă vedetele de Black Friday

Ce ne oferă vedetele de Black Friday

Isteria Black Friday nu a reușit să se impună ca tradiție pe plaiurile mioritice, dar nici departe nu este. Și pentru că orice român între 20 şi 40 de ani tremură cu cardul în mână, așteptând reducerile la laptopuri, casetofoane, telefoane și alte gadgeturi, ne-am gândit ca anul acesta să mergem un pic mai departe. Eficienți cum îi știți, paparazzii Academiei Cațavencu au reușit să afle de existenţa unor oferte mai puţin ortodoxe pentru Vinerea Neagră de anul acesta: ce oferte au vedetele, la ce și pentru cine.

  • Daniela Crudu promite că vineri, când toate magazinele se aruncă pe clienți și clienții pe magazine, ea își va arunca de două ori, în loc de o dată, chiloții pe platoul de la Un show păcătos.
  • Ștefan Bănică jr. Cu ocazia Black Friday, Elvis de România a redus prețul biletelor la concertele sale de Crăciun pe următorii trei ani. După calculele noastre, asta înseamnă reduceri pentru aproximativ 300 de concerte.
  • Mircea Badea promite că în seara Black Friday va pune la cale o emisiune specială, în care va înjura de trei ori mai mult și va spune glume de două ori mai proaste. Totul în aceleași 45 de minute de show!
  • Cheloo spune că va încerca să i se rupă cu 50% mai mult de Black Friday decât de obicei.
  • Cătălin Botezatu vine cu o ofertă de nerefuzat pentru scena masculină bucureșteană: două perechi de chiloți la preț de una și a treia gratis, dar într-un cadru mai intim.
  • Monica Tatoiu încearcă să inverseze sistemul. Ea promite că în Vinerea Neagră, pentru satisfacția omului simplu, va încerca să aibă cu 30% mai puține păreri decât în mod normal.

 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare