Înainte să ascult melodia „Dacă ar fi“, am făcut prostia să citesc descrierea ei, pe site-urile dedicate muzicii autohtone şi chiar am crezut ce scria acolo: „piesa spune o poveste în care se simt două arome, la fel de prezente şi acide în acelaşi timp – iubirea şi ura. Ea surprinde cu o voce caldă şi senzuală momentul în care protagoniştii relaţiei sunt în impas, în care alinturile sunt înlocuite de vorbe grele, în care gesturile formale iau locul tandreţurilor şi privirile devin echivoce“. Hopa, mi-am zis, să vezi c-a schimbat formatul Anda Adam, s-o fi lăsat de pipăială şi-o fi dat-o pe „platoneală“ – deşi când o priveşti pe fătuca asta numai la iubire platonică nu te duce gândul. Pe urmă însă am văzut şi videoclipul şi mi-am dat seama că alea-s vorbe de PR, fără nicio legătură cu realitatea palpabilă. Pentru că de ce? Pentru că tot cântecul artista nu face altceva decât să pipăie muşchii unui păpuşel care joacă fotbal american, da’ nu-n State, ci pe un islaz de la noi, impropriu numit stadion. Păi ce rost avea să bată atâta drum peste Atlantic ditamai echipa de figuranţi, de vreme ce fanii Andei Adam oricum nu ştiu s-arate America pe hartă?
Încă din prima strofă simţim frământarea lăuntrică a cântăreţei: „Vocea cheamă prea multe probleme, prea multe semne că nu mai merge şi timpul trece şi tu eşti rece“. Auzi, bietul băiat, e rece! Dacă n-aş fi ştiut că e Anda Adam la microfon, aş fi jurat că s-a apucat Oana Lis să-i facă dedicaţii lui Viorel, cât nu se răceşte de tot, săracu’! Frustrarea Andei nu se opreşte aici, căci, aflăm din următoarea strofă, „suntem împreună şi ne ţinem de mână, ne pupăm pe gură doar o dată pe lună“. Anda, fată, nu te supăra, dar băiatul o fi ştiind el ce-o fi ştiind despre trecutul tău şi nu vrea să rişte. N-ai citit prin tabloide că „boala sărutului“ face ravagii, dacă se-mbolnăveşte nu-i păcat de muşchiuleţii lui? Refrenul e înălţător şi păcat că nu mai face Pro TV-ul telenovele, că sigur îl băga într-un serial cu inimi, ţigani şi amor cât cuprinde: „Dacă ar fi să povestim, viaţa noastră e ca un film, ne jucăm că ne iubim, dar la final ne despărţim“. Ce vrei, fată, nu toate filmele-s cu happy-end, cum place la printzese…
În ultimele secunde ale melodiei, Anda nu se mai pipăie cu păpuşelul, ci-l admiră etalându-şi calităţile sportive pe teren, în timp ce fredonează: „nici nu mai ştiu ce să-ţi spun, aş vrea să fiu a ta, numai nu ştiu cum“. Şi, pe când o frământa pe ea această dilemă erotico-existenţială, ce să vezi? Apare pe teren un malac echipat în negru şi dă de pământ cu cipăndelu’ ei frumos, sexos şi musculos, de nu se vede. Iar momentul culminant al clipului abia acum vine: ăla negru, de respira greu, nu era tac-so, era chiar Pepe, mă!
