Pe vremuri, artiştii îşi cântau singuri piesele şi nu prea auzeai de duete Mirabela Dauer-Marina Scupra sau Dan Spătaru-Luigi Ionescu. Acum, moda s-a schimbat: e de bonton ca într-o melodie să dea din gură cel puţin două vedete. Aşa au apărut tot felul de hituri şi de combinaţii: Andra cu Pepe, Smiley cu Conect-R, Conect-R cu Loredana, Smiley cu Loredana, Alex Velea cu Loredana, Smiley cu CRBL, mâine-poimâine o să se trezească Smiley cântând în duet şi cu Laura Cosoi şi să vezi ce păruială iese!
Deocamdată însă, Smiley cântă cu Alex Velea şi criticii muzicali bagă mâna-n foc că va fi şlagărul verii. În versuri se simte filosofia peripateticiană dă cartier, despre valorile băieţaşilor şi idealul lor în viaţă, Jimmy Bean cu multă gheaţă. Încă din start, Smiley dezvăluie un adevăr tulburător, la care, vorba tabloizilor, „nu te-ai fi aşteptat!”: „Câteodată mai râd, câteodată mai plâng, câteodată constat că banii nu îmi ajung!”. Cum, vă veţi întreba, nici ăstuia nu-i ajung banii, că-i vedem moaca pe toate afişele publicitare, de la telefoane mobile la maşini de că(l)cat?! Dar, deşi nu-i ajung banii, tipul e optimist şi crede că „viaţa merge înainte, viaţa se simte”. S-o simţi tu, bă, când oi avea 300 de lei pensie!
Apoi, cântăreţul se prezintă: „Smiley. De meserie sunt artist şi, în ciuda aparenţelor, mai am şi zile când sunt trist!”. Auzi la el, artist! Asta-i meserie? Nu eşti şi tu ceva la bază, strungar, sculer-matriţer, prelucrător prin aşchiere? Dacă ţi se rupe discul în concert, ce faci, „artistule”, mori de foame? Păi nu vă făcea bine Ceauşescu că vă băga în câmpul muncii? În loc să răspundă la aceste întrebări de bun-simţ, Smiley o ţine p-a lui: „Când am un scop de atins, merg până la capăt, nu mă las învins, şi când văd că o uşă s-a închis mă uit în altă parte să vad geamul deschis”. Bravo, frumos exemplu, tinere! Şi ne mai întrebăm de ce a crescut numărul de furturi prin efracţie!
Ca să-şi merite banii, la strofa a doua intră şi Alex Velea: „Mă uit la Smiley şi râd, acum totul pare hilar, mi-amintesc eram tineri şi n-aveam bani în buzunar, mâncam crenvurşti cu muştar”. Alo, puştiu’, aici e o contradicţie: cum adică n-aveai bani în buzunar, da’ totuşi păpai crenvurşti cu muştar? Zi sincer, că nu ne-aude nimeni: de unde-i ciordeai, că am şi eu pe cineva fără un sfanţ?! În fine, ultimele versuri încununează acest mic tratat de filosofie cocălărească: „Nu sunt un tip banal, dar asta nu înseamnă că sunt grande şi am o viaţă aşa complexă că pot să scriu o carte!” Hai, mai ciordeşte tu mulţi crenvurşti cu muştar, domnu’ Velea, că o să scrii nu o carte, ci trei, ca Năstase!
