Pe prenumele lui Mihail, acest Neamţu din titlu s-a strecurat în peisajul public precum o fată de la pagina 5. Deşi n-are istorie, merite, iscusinţă, proiecte sau şanse, omul se prezintă ca şi cum ar trebui să ştim toţi cine e el.
Când rămân în pană de „vedete”, ziariştii de la tabloid creează una. Iau o fată de la pagina 5 care nu e chiar boccie – dar care posedă celelalte calităţi, mai ales aceea de a se lăsa uşor posedată – şi o bagă în ziar, într-un articol de fond. Şmecheria e că o prezintă pe individă ca pe o persoană deja cunoscută, iar cititorul de tabloid, după un scurt şi inutil moment de gândire, o adoptă şi o legitimează ca starletă.
Paşii sunt următorii. 1) Azi, Maricica îşi arată bustul umflat şi vulcanizat într-un colţ de pagină 5. 2) Mâine, tuta apare pe toată pagina 3: „Imagini de senzaţie! Sexy Maricica a dansat pe mese la «împinge-tava» din Mamaia”. 3) Nimeni nu ştie cine naiba e Maricica, dar dacă a apărut în ziar înseamnă că e cineva. 4) Maricica devine relevantă.
Aşa a făcut Libertatea cu Bianca Drăguşanu sau cu Simona Sensual, aşa face Cancanul cu amicii familiei Budeanu, aşa a făcut şi Mihail Neamţu. Individul a apărut deodată din obscur, acolo unde şi-a desfăşurat întreaga carieră, şi pretinde că-l ştim toţi de-o viaţă, doar că n-am fost atenţi.
Precocele din sine însuşi
O altă tehnică şmecherească de auto-promovare, pe care doar telespectatorii Antenei 3 n-o dibăcesc, este să fii mic şi nesemnificativ şi să te iei de unul mare, cu notorietate. Aşa cum face, de pildă, Mircea Badea când se ia de colegul nostru Iulian Tudor de la „Academia Caţavencu”. Sau cum a făcut Neamţu când s-a păruit infantil pe Facebook cu Elena Udrea. Dar presa a scris, iar el a ajuns personaj.
Odată ce a auzit lumea cât de cât de el, Mihail Neamţu s-a trezit că e politician şi şi-a făcut un partid mic cu nume mare: Noua Republică. Adică el, vezi Doamne, reprezintă noul val, prima generaţie necomunistă, alternativa la fosilele actuale.
Şi pentru că, în afară de Naşul TV, nu-l bagă nimeni în seamă să-l întrebe de sănătate, Neamţu se bagă singur, în ideea că şi o tâmpenie, dacă e repetată de suficient de multe ori, poate deveni un adevăr. Mihail Neamţu vorbeşte despre el şi scrie despre el, căutând să scoată în faţă genele anticomuniste din care a fost plămădit. Aşa se face că, pe când avea doar 7 ani, Mihăiţă nu spărgea geamurile vecinilor cu mingea, ci, scrie el pe blogul personal, asculta alături de părinţi Radio Europa liberă şi Vocea Americii. Iar când avea 12 ani, „participa sufleteşte la mişcarea «Piaţa Universităţii»”, în timp ce juca şah cu fra-su. Daaaa, sigur că da, prematurule!
Şi încă ceva, de încheiere – nici faţa nu-l ajută.
