HomeVedeteSenzațional! Hrușcă-i rudă cu Connect-R

Senzațional! Hrușcă-i rudă cu Connect-R

Toată presa a vuit când Hrușcă a-ntrebat „cine e Connect-R?” și a considerat gestul ca fiind arogant, dar, de fapt, întrebarea era la modul „a’ lu’ cine e Connect-R ăsta?/ Din care parte a locului?”. Asta pentru că de ani buni cântărețul de colinde are o bănuială, pe care cei din presă au reușit s-o rezolve: Hrușcă-i rudă cu Connect-R.

Conform arborelui genealogic, acum ani buni, când Hrușcă a plecat cu avionul cu coviltir în Canada ca să-i colinde vara pe cei de acolo, și iarna pe cei de aici, Connect-R, un nepoțel pe care Hrușcă încă nu-l cunoscuse, a ratat trenul, fiind prins în aeroport cu un transport ilegal de oale și cazane pe sub haine. Așa a rămas în țară până și-a descoperit chemarea de puerto rican.

Hrușcă a avut mereu pe conștiință faptul că și-a lăsat o rudă în spate, dar n-a avut cum să-l ajute pentru că nu face zboruri spre România în extra-sezon, și atunci când venea își pierdea capul de muncă și fane. Dar anul acesta, auzind că nepoțelul său Connect-R a ajuns celebru vara, şi-a dat seama că-ntre ei doi există o completare genetică și sunt rude.

Pentru a celebra această reunire magică de Crăciun, la concertul de colinde din Valea Fetei, Hrușcă a purtat un tricou cu un mesaj emoționant: „Sunt țigan”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare