HomeVedeteȘOC: Radu Mazăre a fost surprins de paparazzi distrându-se...

ȘOC: Radu Mazăre a fost surprins de paparazzi distrându-se cu nevasta!

Aflat într-o scurtă vacanță de relaxare, între extenuanta expediție în Honduras și călătoria, la fel de obositoare, pe care o va întreprinde cât de curând în Tahiti, Radu Mazăre i-a șocat pe jurnaliști, afișându-se cu fosta nevastă! Cei doi au fost surprinși în ipostaze extrem de intime în stațiunea de schi Hopfgarten im Brixental, din Austria, unde și-au petrecut sfârșitul de săptămână. Se pare că motivul pentru care primarul din Constanța nu a venit însoțit de una dintre cele o sută de pupeze blonde din dotare este unul personal: fiul lui, Răducu, tocmai a împlinit frumoasa vârstă de 18 ani și Mazăre a decis să renunțe, pentru câteva zile, la rolul de macho man, pentru a reintra în pielea de familist.

Fotoreporterii prezenți la fața locului l-au surprins, se pare, pe edil chiar în momentul când își săruta fosta nevastă, dar au fost atât de șocați de ce vedeau, încât n-au mai putut apăsa pe declanșatoarele aparatelor de fotografiat, ratând, astfel, un moment istoric. Chestionat de jurnaliști, Mazăre sr a declarat că îi va face cadou fiului un laptop de ultimă generație. Ceea ce, din modestie, a uitat, probabil, să adauge e că laptopul va fi ambalat într-un modest Lamborghini roșu…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare