HomeVedeteȘtefan cel Mazăre ctitorește 47 de cluburi, în cinstea...

Ștefan cel Mazăre ctitorește 47 de cluburi, în cinstea fiecărei victorii în fața păgânilor băsiști de la DNA

Radu Mazăre a demonstrat, de-a lungul timpului că profeția cu care s-a născut la căpătâi nu numai că a prevestit succese de nedescris împotriva tătărilor de la DNA, dar i-a și asigurat locul VIP pe peretele de onoare al voievozilor autohtoni români, de după 89. Astfel, primul mare domnitor al Constanței și Regatelor din juru-i a catadicsit să se pună cu burta pe carte și să ctitorească, în cinstea celor 47 de victorii împotriva regimului auster băsist, 47 de noi cluburi de noapte pe fiecare colț de plajă neocupat încă de prosoapele cocalarilor din Mamaia. Iar, pentru a-și demonstra puterea și sfințenia cu care l-a înzestrat coana Vâlcioara de la PSD Constanța, Ștefan cel Mazăre declară război etern (până la prezidențiale) maharajahului spân de la Cotroceni. Și, ca declarația sa să fie și mai puternică, domnitorul tuturor pițipoancelor de cartier și-a scos vâsla de la brâu, a scos un răget de luptă care acoperea cu mult trubadurii DJ și a început ritualul de sfințirea a noii ctitoriri. La fața locului s-a aflat și un sobor de preoți, care, în cinstea populației alegătoare care a căzut pradă inundaților, nu a mai dat cu trafaletul sfânt pe pereți ci cu mopul sfânt. De, vorba aia: ,,Nu da cu trafaletul pe pereți, că se ia varul, dă cu mopul pe pereți, să dispară valul”. Se pare, totuși, că Mazăre nu numai că a ctitorit noi cluburi, dar le-a asigurat și cu paznici destoinici, din propria armie, care vor proteja, pe jumătate de normă și nițeală vrăjeală cluburile de eventuali dușmani din burghezia de dreapta. Evident, înarmați până-n dinți cu bărci gonflabile, vâsle, colace de salvare și armuri dungate de salvamari, paznici lui Mazăre vor un singur lucru: cu așa ctitorii, ne dai și matale bani pentru copii?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare