Tot cea ne-am dorit în viață – Margherita pe verdeață!

de Eugen Cismasu , 24 mai 2020

Cele mai hilare statistici sunt cele care vorbesc despre numărul accidentelor în rândul femeilor, comparativ cu cel din rândul bărbaților. Statisticienii lui pește prăjit au ajuns la concluzia că femeile fac mai puține accidente, deci conduc mai prudent.

Vaai… Cu riscul de a fi considerați niște mosigini decadenți, nu putem conchide, în mod evident, că statisticienii sunt, de fapt, niște statisticiene, și nu oricare, ci din alea care bagă semnal dreapta la parfumerie ca să facă stânga la shaormărie.

Păi, în primul rând, numărul femeilor la volan e mult mai mic decât cel al bărbaților. Prin urmare, e lesne de înțeles de ce numărul accidentelor provocate de bărbați e mai mare. E direct proporțional. În al doilea rând, chiar dacă ar fi așa, accidentele provocate de femei sunt în 90% din cazuri stupide.

Nu ne credeți? Păi tot ce ne-am dorit în viață, ca să exemplificăm cazul de față, e chiar Margherita pe verdeață (n-am găsit alte rime)...

Când statisticile vin peste tine chiar când ești parcat regulamentar, pe partea dreaptă...

De curând, fata Clejanilor, o conducătoare auto, din aia neprinsă prin statistici, probabil, a luat între faruri, pe un bulevard bucureșean, nici mai mult nici mai puțin decât o nevinovată mașină parcată pe dreapta. Pentru că se pensa sau se ruja în oglindă, zice ea. Dar și pentru că, înainte de asta, fumase ceva extrem de interesant între semafoare, zic anchetatorii. În fine, n-a murit nimeni, pentru că bolidul luat pe meniuri de nunți, botezuri și alte cumetrii, de către părinți, este unul mult mai deștept decât posesoarea, și a frânat singur, pe motiv de senzori și calcule complicate, la apropierea de obstacol. Dar afacerea s-a lăsat, la nivel de mufă botoxată, cu oarece daune prezente, iar în materie penală cu câteva posibile consecințe de care ne vor vorbi judecătorii în viitor.

Deci, dacă vrei adrenalină, gândește-te cum e să tragi pe dreapta, ca omul care și-a adus acasă copilul de la grădi și, tocmai în momentul în care încerci să îți scoți odrasla din centură, să vină peste tine, cu zeci de kilometri la oră, o tută drogată, care se crede la Hollywood… Apoi, dacă mai ai chef de statistici, adu-ți aminte cîte proaste pleacă din benzinării cu pompa înfiptă-n rezervor, din mall-uri cu portbagajul clămpănind sau câte suzete obișnuiesc să lase seara, înainte de ploaie, gipanul lui iubi cu ferestrele larg deschise. Pentru multe altele parcarea pare ceva desprins din fizica cuantică, motocicliștii și bicicliștii nu există, iar asta și pentru că, în cele mai multe cazuri, o femeie aflată la volan nu înțelege că mașina ei nu se termină la schimbător, ci mai are jumătate și în dreapta…

Un exercițiu de imaginație pe post de epilog

Ca atare, haideți, deci, să le acordăm mai mult credit celor care încă mai îndrăznesc să afirme că femeia utilizatoare de covrig auto este cea mai mare pacoste care s-a abătut vreodată asupra omului modern. Plus un respect suplimentar celor care opinează că zdreanța de plastic ieftin, tunată cu 1.500 de coco per țâță, vedetă TV și mâncătoare de fraieri cu bani în timpul liber, este incomparabil mai periculoasă decât simpla proastă cu volan… Iar dacă nici cazul Margheritei nu v-a convins de veridicitatea spuselor noastre, gândiți-vă repede la o femeie care conduce bine. Dacă ați găsit una în mai puțin de o secundă înseamnă cu sunteți femeie, afemeiat sau v-ați găsit la bătrânețe marea dragoste și nu vreți s-o supărați…

 

Loading...

Comentarii

+