HomeVedeteTranspirația lui Cotabiță, mai celebră decât el

Transpirația lui Cotabiță, mai celebră decât el

Faptul că solistul transpiră nu prea ne interesează. Dar, pentru că sunt oameni care mor de grija sudorii lui, am hotărât să ne scăldăm puțin în subiect. Citește în continuare doar dacă îți pasă de planeta Pământ, efectul de seră și viitorul lui Cotabiță.

Pe la noi, prin Românica, nu dă nimeni nici două parale pe încălzirea globală, nimeni nu plânge pentru că se topesc ghețarii ori că pinguinii fac cancer de piele, dar faptul că Gabriel Cotabiță transpiră e o problemă de interes național. Se pare că acesta pierde fluide prin piele „în mod excesiv”, fenomen care ne poate afecta pe toți. Doar ne amintim cu groază de inundațiile din martie-aprilie când s-au topit zăpezile. Nici nu vreau să mă gândesc prin ce vor trece sărmanii români care se vor afla în fața puhoiului de transpirație cotabițiană din iulie-august. Și toată șarada asta fleșcăită putea să treacă neobservată dacă artistul, în atâția ani de carieră, făcea și altceva decât nopți albastre.

Secretul pentru a opri acest val de sudoare care amenință România se află în Fulga. Nu în vaca aia simpatică ce ne făcea cu mâna la televizor, ci în Stelian Fulga, specialist în medicină naturistă și alte bălării. Cotabiță a recunoscut faptul că a fost contactat de Fulga (o să ne exprimăm așa de amuzamentul situației), în repetate rânduri, pentru a-i propune o serie de tratamente-minune: ceai de iarbă de parc stropită de câine matinal, infuzie de scoarță de copac scrijelită cu „Ai lov iu” și salată de „nu te uita ce-i prin ghiveci”. Din păcate, Cotabiță a refuzat medicina naturistă, fiind ferm convins că aceste tratamente nu-i vor rezolva problema.

Consultând un sudor – adică un medic specialist în probleme de transpirație – am aflat că Gabriel Cotabiță juisează epitelial doar când se află în lumina reflectoarelor. E o boală des întâlnită în rândul vedetelor, dar, ce-i drept, Cotabiță se fleșcăiește total. Poate suna dramatic, dar singurul tratament care poate garanta un succes de 98% este ca solistul să stea departe de scenă și de reflectoare. Cât despre Stelian Fulga, e de apreciat că se bagă în zeamă. Chiar și aia de vedetă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare