HomeVedeteZece motive pentru care teroriştii nu vor ataca niciodată...

Zece motive pentru care teroriştii nu vor ataca niciodată România

Atentatele teroriste din ultima vreme au speriat Europa, declanşând o epidemie uimitoare de „charlită”, mai ales pe Facebook, unde numărul curajoşilor de desktop a cunoscut o creştere extaordinară. Spaima le-a intrat multora în oase şi nu trece zi să nu vedem, la televiziuni şi prin ziare, ştiri de genul „Şoc: România, în pericol?” sau „Rămâi prost dacă nu citeşti: ce cred teroriştii despre România”. Noi vă sfătuim să staţi liniştiţi la locurili voastre, tovarăşi, că nu se întâmplă nimic. Şi, ca să vedeţi că nu vorbim doar aşa, ca să ne dăm şi noi cu presupusa, iată şi câteva motive pentru care teroriştii nu vor călca prin România nici măcar în vacanţa dintre două atentate.

1. În primul rând, ca să vină în România, arăbeţii ar trebui să ştie unde se află. Cum ultimii arabi care au mai călcat pe aici fac parte din generaţia lui Arafat (Raed, nu Yasser) se plimbau prin maşini cu 12-B-ul cu „fata romana dragalasha” e puţin probabil că noile generaţii de islamişti să fi auzit măcar de ţara asta. Că Dracula nu mai avem, Ceauşescu nu mai avem, Nadia e în State, Hagi s-a îngrăşat, de cine să mai audă?

2. Chiar dacă aud de România şi vor să declanşeze un atentat aici, arabii se vor documenta mai întâi, nu? Din fericire, toate hărţile pe care se bazează ei sunt occidentale, iar occidentalii încă n-au aflat că Bucureştiul nu e Budapesta şi Budapesta nu e Bucureşti, aşa că pe absolut toate hărţile lor capitalele astea sunt puse invers. Prin urmare, arăbeţii se vor duce la Budapesta şi vor arunca în aer nişte unguri, convinşi că sunt români. Să-l văd eu pe ăla căruia nu-i place scenariul ăsta!

3. Acum să presupunem, prin absurd, că arabii aud de România, o localizează corect, iau avionul până la Bucureşti şi aterizează. Catastrofa e ca şi produsă, veţi spune. Fals! Când vor vedea teroriştii cine e în fruntea guvernului îşi declină imediat competenţa, zicând: „Pe noi vă rugăm să ne scuzaţi, chiar nu ştim ce mai căutăm aici, căci atentat mai mare ca Victor Ponta nu există! Ăsta nenoroceşte România de o sută de ori mai bine decât ar putea s-o facă tot Statul Islamic, Hamas şi Al Qaeda la un loc!”.

4. Dar să zicem că Ponta nu-i impresionează şi se decid totuşi să atace. Va fi suficient însă să vadă prin ziare ştiri-bombă despre performanţele lui Raed Arafat ca să se răzgândească. „Ia uite, frăţică, vor spune, noi avem deja un arab care face ravagii prin România şi nici nu ştiam. Unde mai pui că nici nu mai trebuie să consumăm explozibil şi muniţie, că Arafat îi omoară cu avioanele şi elicopterele lor”.

5. Eliminăm variantele Ponta şi Arafat. Teroriştii vin în ţară şi încearcă să ia cu asalt o redacţie, la întâmplare. Când vor vedea însă ce exemplare sunt prin presa românească, un Gâdea, un Badea, o Creţuleasca, un CTP, un Cristoiu etc, etc, o să-şi ia rapid tălpăşiţa, urlând: „Ahmed, hai s-o tăiem d-aici, că ăştia-s mai talibani ca noi!”.

6. Dar să zicem că teroriştii nu vor să atace o redacţie, ca în Franţa, ci vor să plaseze bombe în mulţime. Unde găsesc ei cea mai mare aglomeraţie? La pupări de moaşte, evident. Ar fi o greşeală fatală: nici n-apucă să plaseze bomba, căci vor primi coate în gură, pumni în ochi, vor fi striviţi de valurile de babe isterice, disperate să pupe ele primele şi vor mai primi şi un şomoiog de agheasmă în ochi, să le iasă dracii din cap şi să se sature de făcut atentate la sfintele moaşte.

7. Bun, nu merg la moaşte, că e prea mare aglomeraţie şi se decid să comită atentatul în RATB. O să şi-o ia rău de tot chiar din primul autobuz, de la hoardele de pensionari ce vor tăbărî asupra lor. Dacă scapă de pensionari, tot nu vor putea plasa bomba, întrucât tradiţionalul miros de transpiraţie îi va doborî. Păi ce, numai arabii au bombe, n-avem şi noi arme chimice?

8. Pe când tot caută ei o ţintă pentru atentat, normal că li se face şi foame. Şi ce mănâncă arabii? Şaorma. Dacă fac asta, şi-au dat foc la valiză: de la orice şaormărie ar cumpăra-o, efectele gastrointestinale vor fi sigure şi imediate, împiedicând punerea la cale a oricărui atentat timp de cel puţin trei săptămâni.

9. Dar să admitem că, în cele din urmă arabii reuşesc să plaseze bomba, nu contează unde, şi aşteaptă să explodeze. Staţi calmi, nu va exploda niciodată, pentru că o şatră de ţigani a pus ochii pe ea şi, până să spună arăbeţii „Allah Akhbar!”, bomba e deja dezamorsată, dezmembrată şi vândută la REMAT, alături de două capace de canal şi o fabrică de rulmenţi.

9. Rupţi de foame, bătuţi măr, căcaţi pe ei, teroriştii decid să părăsească imediat România şi fură o maşină. Ghinion!, cum ar zice un clasic în viaţă, pentru că sunt 99,99% șanse ca maşina respectivă să aparţină unui cocalar, deci e imposibil ca arabii să ajungă cu ea prea departe. Lăsăm deoparte maneaua dată la maxim, dar voi aţi încercat vreodată să conduceţi cu un tencălău de cruci, iconiţe, lănţişoare, odorizante lipite pe parbriz?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare