Ăștia de la PSD au clar o problemă cu bărcile și peștii. Acum, Dragnea a simțit nevoia să-i arate știuca lui Grindeanu. În urmă cu vreo trei ani, tot Dragnea trăgea barca pe uscat cu Ponta și Fă Doina. Pare că ori le place umezeala, ori Dragnea n-a avut cadă când era mic. Doar mult praf, adică țărână.
Dar lasă că acum le dă Daea carne la toți și așa își face datoria față de țară. Bine, e de porc. Carnea, nu declarația. Cu peștii e altă poveste. Și chiar un dosar de prostituție. Practic, deși nu e scris în programul de guvernare, Dragnea vrea să introducă peștele în familia tradițională a PSD care include natural și alte jivine. Dacă ai un pește priceput, viața-i mai frumoasă. Până-l arestează.
Urmează în scurt timp și anunțarea programului Prima barcă pentru absolut toată lumea. Celor cu venituri reduse sau chiar deloc li se va recomanda să facă pluta pe spate. Programul merge până la asigurarea unui iaht de căciulă personală sau măcar moștenită, dacă este de astrahan, model Iliescu 1967.
B.I.Banu
mariana diego
15 martie 2019 15:44Buna ziua tuturor, un spioncaster bun care ma ajuta sa-mi recuperez sotul este aici pentru parerea ta! Numele meu este doamna Mariana diego Locuiesc în New York, Statele Unite ale Americii Viața mea sa întors! Soțul meu a părăsit casa timp de trei ani și înseamnă să-și petreacă o vacanță în dubia. El a arătat o femeie tânără și a fost încântat de ea pentru că era bogată. Soțul meu refuză Du-te acasă cu cei doi copii pe care ia lăsat în urmă. Am plâns toată ziua Căutând asistență. Am văzut două mărturii particulare o femeie pe nume ESTHER PAUL și ELIZABETH JAKE, au mărturisit despre modul în care dr. JUNGUNU le-a adus fostul iubit în mai puțin de 72 de ore și la sfârșitul mărturiei ei a renunțat la adresa de e-mail a dr. JUNGUNU. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. M-am pus in contact cu el pentru a ma ajuta sa-mi gasesc sotul si ma rugat sa nu-mi fac griji pentru ca zeii lor vor lupta pentru mine. Mi-a spus că spre noaptea în care toate spiritele s-au trezit, el va arunca vraja să mă reunească pe mine și pe soțul meu, iar El a făcut-o, în mai puțin de 24 de ore să contacteze doctorul, soțul meu sa întors la mine și a început să a vărsat lacrimi de întâlnire, astfel încât ceea ce mă scuză, sunt atât de fericit că acest mare pitcher face pentru mine și pentru soțul meu. Am contactat dr. Jungunu prin e-mailul său drjungunusolutionspellgmail.com sau WhatsApp 233570528416 despreOrice problemă ați putea lua în considerare1, câștigați o loterie de viză în orice țară2, pierde vraja de greutate3, vă ajută să rămâneți însărcinată4, ajutați-vă să vă promovați în birou.5, dacă aveți nevoie de ajutor financiar.6, salvează-te de HIV-SIDA și de cancer7, întâlnire bogată și faimoasă în întreaga lume.8, inel de putere pentru miracol9, vă ajută să vă recuperați toți banii de la escroci10, vrei să devii o sirenă?Luați legătura cu el oriunde în lume prin adresa EMAIL drjungunusolutionspellgmail.com. Este cel mai bun pitcher al lumii.
raspunde comentariuluinode
17 aprilie 2017 13:49MAI BINE ZIS ,BURTA SI OCAUA LATA
raspunde comentariuluiinalco
15 aprilie 2017 0:03Argentina cică nu extrădează, nu l-au extrădat ei pă Hitler dar'mite un teleormănean cinstit.
raspunde comentariuluigogol
14 aprilie 2017 15:24Pe Ghiâă l-au prins, mai e Dragnea, Șerban, Nicolicea etc
raspunde comentariuluigolea
13 aprilie 2017 22:23Individul este lipsit de ambiție, ce control al CCR, al Parlamentului, justiției și serviciilor inclusiv DNA, să n-ai tu un portret cu cariile la vedere agățat în toate sălile de clasă, în instituțiile publice ale statului, pardon ale psd? Șefu' la știucă, în bărci, în Argentina și-n Teldrum și-n toate alea...
raspunde comentariuluinode
17 aprilie 2017 14:20MISTRETUL CU COLTII DE GREBLA = CE SUFERA CU TOTUL DIN DIBLA = E OMUL DEBIL =CE VA LUCREAZA SUBTIL = IDEPARTATI-VA DE EL = CA ESTE OMUL INFIDEL.
John
13 aprilie 2017 21:12Celor cu venituri reduse sau chiar deloc li se va recomanda să facă pluta pe spate. Sunteti in eroare . Corect - ...... sa faca pluta pe fata ....
raspunde comentariuluigogol
11 aprilie 2017 19:32E clar ca bună șpaga, trebuie trimis clopotul înapoi și schimbat portretul. Păi ce PF Daniel a înviat vreun mort, a dat șpagă la popor, mărește lefile și câte și mai câte?
raspunde comentariului