Bate un vânt rece dinspre Bruxelles peste anticorupția de la București. Iar efectul ar putea fi că, dacă temperatura scade suficient de mult, anticorupția s-ar putea să înghețe. Deci să nu se mai miște. Ba poate chiar să moară. Deci, da, despre asta e vorba: europenii s-au cam plictisit de atâta balamuc cu procurori, dosare penale și furăciuni. Și nu, nu pentru că ar rezona la argumentele corupților de la București, ci pentru că toată povestea s-ar putea întoarce împotriva lor (vezi inițiativele mai vechi referitoare la o ANI europeană și cele ceva mai noi care vorbesc de un parchet al UE), nici ei nefiind chiar îngeri.
Livinho a declanșat deja procedurile de cerșeală internațională pe la FMI. Dar nu singur, ci ajutat de Manole, fosta sursă a Securității de la Institutul de Economie Mondială. Care Manole, indiferent ce Ană o fi zidit el prin zidurile fostei poliții politice ceaușiste, are niște contacte foarte bune în lumea financiară internațională. Iar cum o mână spală pe alta și ambele ne iau banii, nu veți auzi de la Dragnea că vra să-și pună guvernator la BNR prea curând, Manole fiind numai bun pentru slujba asta.
Și încă una cu Livinho: omul face bisnis, prin intermediari, nu numai cu porci, ci și cu alte animale degrabă vărsătoare de CO2 în atmosferă. Și că face bisnis mai e cum mai e, dar o grămadă de bani vin de la stat, prin tot soiul de subvenții, pentru animalele cu pricina. Vorbim
d acul roman
31 martie 2018 10:01Degeaba se scrie de mafie, abuzuri si ce ar trebui sa se intample cu adevarat in tara nostra, spre binele poporului roman.Suntem condamnati si slabe sperante ca vom renaste din propria cenusa, atat timp cat adevarul este ingropat prin diversiune zi de zi.Daca o minciuna este declarata de mai multe ori ca adevar in mentalul oamenilor nu este cale de intoarcere.De la 22.12.89 romanul de rand a crezut ca va trai visul occidental, american, dar din pacate traim propriul vis, asa cum unii ni-l construiesc dupa vrerea lor.Daca vrem mai mult ni se spune ca ce avem este deajuns si ultima solutie este cea a evadarii din propria casa dupa care urmarea, dezradacinarea chinuitoare si uneori insuportabila.Din roman devii cersetor, uneori umilit si rareori apreciat, in anumite circumstante.Doamne unde ne-ai adus, si unde ne vei duce!
raspunde comentariuluieqasciv
08 decembrie 2017 21:01itoxafexo-a.anchor.com URL=httpitoxafexo-u.comitoxafexo-u.anchor.comURL httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com httpitoxafexo-t.com ahoxafira
raspunde comentariuluiauxiwo
08 decembrie 2017 21:01equvne-a.anchor.com URL=httpequvne-u.comequvne-u.anchor.comURL httpequvne-t.com httpequvne-t.com httpequvne-t.com httpequvne-t.com httpequvne-t.com httpequvne-t.com httpequvne-t.com httpequvne-t.com geenanoz
raspunde comentariuluiradoco
08 decembrie 2017 21:01duyixel-a.anchor.com URL=httpduyixel-u.comduyixel-u.anchor.comURL httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com httpduyixel-t.com holuwa
raspunde comentariuluiJean Carlos
29 august 2017 18:07Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti facturile, pentru a începe o afacere sau pentru orice alt tip de împrumut, contactați domnul Jean Carlos pe Creditplusfinance11gmail.com
raspunde comentariului