HomePoliticDreapta își caută candidat la prezidențiale pe OLX.ro

Dreapta își caută candidat la prezidențiale pe OLX.ro

După alegerile europarlamentare, partidele de dreapta din România au ajuns la concluzia că singurul mod în care se pot apropia de scorul PSD este să se unească. Cu toate acestea, PNL, PDL și, probabil, Forța Civică nu s-au pus încă de acord cu privire la numele candidatului comun pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Drept urmare, liderii partidelor de dreapta s-au decis să posteze un anunț pe OLX.ro, fostul Mercador. Crin Antonescu și Vasile Blaga filmează săptămâna această două spoturi publicitare prin care-i îndeamnă pe români să intre pe OLX. De pildă, cel al lui Vasile Baga sună cam așa: „Bună ziua! Sunt Vasile Blaga și de câteva luni caut un candidat pentru alegerile prezidențiale. Dacă voi aveți unul, intrați pe OLX.ro, fostul Mercador, eu sigur o să caut acolo”. Cei trei lideri politici sunt foarte optimiști cu privire la campania pe care o au pe cel mai popular site de anunțuri online. „Am văzut că toată lumea își găsește ce caută pe OLX. De pildă, eu mi-am luat o pernă ortopedică de-acolo”, a declarat Crin Antonescu. Liderii PDL și PNL îi anunță pe cei care vor să vândă un candidat la prezidențiale pe OLX că vor cere livrare cu verificare.

 

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare