HomePoliticGuvernCât de mare este un om mic?

Cât de mare este un om mic?

Printre multe alte defecte, noi, românii, avem unul care le întrece pe toate: să credem că niște oameni mici sunt, de fapt, titani ai istoriei. Să ne punem în ei toate speranțele, să-i votăm din tot sufletul, pentru ca apoi să ne dăm seama că nu-s oamenii măreți pe care îi visam, ci niște bieți slujbași ai unui sistem croit după măsura patului lui Procust. Așa am pățit și cu Milică Constantinescu, și cu Klaus-scapă-ne-de-Mickey-Mouse și, mai nou, și cu Dacian Cioloș.

Am crezut că, venit taman de la Bruxelles și nemânjit de noroiul politicii dâmbovițene, Cioloș va avea voința și putința să rupă pisica, să termine odată cu morișca mafiotă care de 26 de ani se rotește la putere în România. Premierul a avut șansa asta, dar a ratat-o cu brio ieri. În loc să impună o soluție de mână forte, singura care ar mai putea schimba ceva în această țară, el a ales compromisul. În loc să le spună, de la obraz, șantajiștilor de la PSD, UNPR și ALDE ”Vreți să boicotați alegerile? Perfect, mai scapă lumea de niște ciume politice!”, el s-a făcut preș în fața lor. În loc să vorbească răspicat, el a îngânat litania plăcută mafioților politici, cu ”constituționalitate”, ”legalitate”, ”consens”, litanie la umbra căreia mafioții ăștia fură de un sfert de veac. Ca urmare, lucrurile rămân așa cum au fost: PSD și PNL își vor împărți, în continuare, cașcavalul: Oltenia și Moldova merg cu PSD, Ardealul merge cu PNL.

Partidele noi, unele formate din oameni onești, care doresc sincer schimbarea actualei mafii politice, nu au absolut nicio șansă. Chiar dacă, să zicem, într-o localitate ar fi cinci reprezentanți de partide noi, oameni școliți, plimbați prin Europa, dornici de modernizare, ei n-ar avea nicio șansă în fața primarului PSD în funcție, care are opt clase, a fost șef la CAP, dar poate aduna 20% din voturi doar de la putorile asistate social și de la bețivii comunei, cărora le să bea, la cârciuma proprietate personală, pe veresie (cazul este concret, comuna este undeva pe lângă București – și câte or mai fi așa!). Și, cum niciunul dintre cei cinci contracandidați nu ia mai mult de 18%, e clar că primarul va rămâne în funcție. Ce legitimitate are un primar ales de o cincime din alegători, domnule Cioloș?

Dacă anul trecut, după alungarea lui Ponta, PSD era în debandadă și credeam că va dispărea singur din viața politică, mâncat de cancerul corupției și de pușcărie, anul ăsta au avut grijă domnul Iohannis și domnul Cioloș, români milostivi, să-i mai dea un balon de oxigen. Culmea curviei – că ipocrizie nu pot să-i spun – e că Dragnea, Oprea, Tăriceanu și celelalte curve politice acceptă necesitatea votului în două tururi (deci recunosc că legea e proastă!), dar nu vor ca el să fie implementat anul ăsta. Cu alte cuvinte, lăsați-ne să mai furăm puterea încă patru ani și pe urmă om vedea noi ce mai furăm, dacă o mai fi ceva de furat. Cu șulfele astea balcanice vreți dvs să fiți om european, domnule premier?

Cioloș e un om inteligent, dar nu e și un om puternic. Poate că, în vremurile de criză, politicienii ar trebui să lase inteligența artiștilor și savanților și să ia mușchii și pumnii luptătorilor. Dacă premierul ar fi fost un luptător, dacă într-adevăr i-ar fi păsat de viitorul neamului ăstuia, ar fi pus piciorul în prag și și-ar fi asumat răspunderea pentru votul în două tururi. Nu avea să spună decât atât: ”Vreau să schimb sistemul, iar singura modalitate de a mai da și altor partide, noi, posibilitatea să arate ce pot este votul în două tururi. Cine vrea acest lucru să vină alături de mine”. Și să-l fi văzut eu pe parlamentarul care avea tupeul să respingă propunerea lui Cioloș, când în curtea Parlamentului ar fi fost o sută de mii de oameni. Cei care umblă cu constituționalitatea în gură și o să-mi spună că asta e o măsură fascistă, să mai pună, naibii, mâna pe cartea de istorie și să vadă cum s-a făcut Unirea lui Cuza: dacă aleșii din sală nu votau unirea Moldovei cu Muntenia, Brătianu flutura batista roșie și mulțimea i-ar fi sfâșiat pe deputați. Dar deputații au băgat la tărtăcuță, Brătianu a fluturat batista albă și uite așa s-au unit țările române. Dar Cioloș nu e Brătianu, iar politicienii de azi folosesc, vorba lui Vântu, batista pentru altceva…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare