HomePoliticCe sarcini de partid vor mai primi preoţii?

Ce sarcini de partid vor mai primi preoţii?

Disperat că de la justiţia oamenilor nu mai poate spera nimic, Dan Voiculescu n-a avut încotro şi a trebuit să semneze pactul cu Dumnezeu. Că de-aia se şi spune în folclorul securiştilor atei: „Fă-te frate cu Domnul, până-ţi trece procesul”. Aşa şi Felix: dintr-o iudă ce-şi turna aproapele la Securitate, dintr-o slugă vicleană şi necredincioasă care şi-a făcut comoară din banii lui Ceaşcă acolo unde furul sapă şi molia roade, el a ajuns cel mai mare bătător de mătănii, doar-doar o scăpa de puşcărie. De-aia l-a şi pus pe Ăla Micu, rândaşul lui de la Agricultură, să încheie un parteneriat pe partea economică cu agenţii din teritoriu ai uluitor de fericitului Daniel, parteneriat prin care popii sunt transformaţi, practic, din case de amanet şi exchange („marci banu’, îţi îngrop mortu’”), în ghişee de informaţii despre fondurile europene.

Totuşi, la câţi bani primeşte popimea din România de la stat, adică din impozitele luate ateilor, musulmanilor, evreilor, animiştilor sau rastafarienilor, o singură sarcină de partid mi se pare prea puţin. De aceea, probabil că ar trebui ca, în contul parteneriatului încheiat între Ministerul Agriculturii şi BOR, preoţii să mai facă şi alte lucruri, precum:

  1. Să sfinţească serele, seminţele şi bălegarul zarzavagiilor români, rugându-se la Domnul Ponta să le dea tuturor subvenţii şi anul ăsta, ca să nu moară de foame.
  2. Să meargă din cârciumă în cârciumă şi să-i îndemne pe beţivii satului să nu mai bea toate poşircile ordinare, ci doar vinul agreat de Patriarhie, care te trimite la Domnul mult mai rapid decât orice carcalete cu alcool metilic de proastă calitate.
  3. Să distribuie în teritoriu asigurări de viaţă veşnică, garantate de PF Daniel ţăranilor săraci cu duhul, care nu s-au spetit cu munca, dar votează cum trebuie.
  4. Să vândă enoriaşilor sape sfinţite şi să le explice scepticilor că se mai întâmplă minuni, dând drept exemplu milioanele de euro din fonduri europene care au dispărut ca din senin imediat ce au fost accesate de baronii din teritoriu.
  5. Să le pună pe babele care vin la biserică să jure că după moarte vor veni la vot cel puţin până la parastasul de şapte ani şi vor vota candidaţii Partidului.
  6. Să colecteze taxele, impozitele şi celelalte angarale de la puturoşii care nu vor niciodată să plătească la Fisc, sub ameninţarea că nu le mai botează puradeii, nu-i mai unesc cu pirandele şi nici nu-i mai cazează la loc cu verdeaţă după ce dau colţul.
  7. Să meargă prin pieţe şi să-i afurisească pe speculanţii care vând „roşii import Turcia” şi „usturoi import China”, ameninţându-i că vor arde în focul Gheenei dacă nu iau marfă decât de la producătorii autorizaţi din România.
  8. Să-i înveţe pe ţărani cum se face o fermă avicolă model. Ca material didactic, Dan Voiculescu îl va trimite în turneu, din sat în sat, pe Mircea Badea, desigur, după ce acesta îşi va introduce în fund un set de pene de găină noi-nouţe.
  9. Să le explice ţăranilor că irigaţiile nu valorează doi bani, în schimb, rugăciunile pentru ploaie sunt deosebit de eficiente. Dacă nici rugăciunile nu ajută, preoţii trebuie să-i înveţe pe ţărani dansul ploii, în colaborare cu emisiunea „România dansează”, personal cu preacuriosul Bendeac.
  10. Să invoce ploaia prin intermediul paparudelor, în cazul în care nici rugăciunile, nici dansul ploii nu au efect. Fiindcă în mod sigur popii nu vor găsi paparude originale, de la ţară, că-s plecate toate prin Spania, se va apela la paparude urbane, dar numai la cele agreate de Patriarhie şi de grupul Intact: Bianca, Cruduţa, Pamfile, Bahmu, Mama Natură etc. La nevoie şi doar în cazuri excepţionale (secete de peste trei ani, producţii de grâu sau porumb periclitate grav) vor fi invocate şi paparude din străinătate, precum Inna sau Mihaela Rădulescu, care vor dansa însă sub o ploaie de dolari, ca magia să aibă efect.

Exclusiv online

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare