Parlamentul a legiferat, pe repede-nainte, că partidele politice au voie să-și închirieze sediile pentru orice fel de activități, "fără a aduce atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic". În sfârșit s-a făcut o mare dreptate fetelor de pe centură care de acum vor putea avea un sediu al lor, fără ca partidele politice din România să le mai facă concurență neloială. Iar partidele politice vor putea face și ele (în sfârșit!) un ban cinstit, legal, pentru campania electorală – fără să le mai sufle DNA în ceafă după sponsori și condițiile în care aceștia au dat și au primit.
Din păcate, victime colaterale ale unei legi date târziu, Olguța Vasilescu, Sorin Oprescu, Nicolae Onțanu, Radu Mazăre, Marean Vanghelie șamd, vor rămâne să plătească oalele sparte ale unor campanii electorale neprotejate.
Ca să ne înțelegem: democrația este un concept facultativ care se mulează strict pe interesele clasei politice. Numai în România partidele politice au mai multe uși prin dos decât în față. De aceea ele sunt principala sursă de corupție din România. Totul pornește de la transparența surselor de finanțare a partidelor politice. De ce? Din cauză că banii „sponsorizează” partidele (total netransparent), iar partidele „sponsorizează” cu funcții și posturi (total netransparent). De aceea s-au grăbit șparlamentarii să mătrășească un fel de Lege a finanțării partidelor prin care și-au rezolvat măcar problema faptului că nu mai trebuie să-și plătească datoriile. Alea la vedere, pe factură și chitanță. Nu alea din para-ndărături și mici atenții.
Așa că nu trebuiau să vină procurorii să ne zică ceea ce era extrem de vizibi: modul defect în care funcționează partidele politice le transformă în principala sursă de corupție din România. Dacă s-ar ști de unde le vin banii și mai ales în ce scop, nu ar mai exista găști politico-economice și nici atitudine de Mafie: ți-am dat, dă-mi!
