HomePoliticParlamentCorupţia ucide. Prezenţa la vot nu

Corupţia ucide. Prezenţa la vot nu

Mă uit la tarabele cu politicieni ale partidelor și mă simt ca un lup flămând în mijlocul pieței de zarzavat. Orice aș alege are gust prost și nu mă satură. Nici o bucățică de cărniță, numa' păstârnaci, morcoviți și sfeclitori.

Am impresia că nu sunt singurul în această situație și cu riscul de a jigni involuntar pe cineva, nu cred că e cazul să discutăm despre vegani convinși în contextul ăsta. E strict necesar un deficit de luciditate pentru a crede cu tărie în perfecțiunea vreunui partid sau politician. Oricum ar fi însă, e musai să votăm. Dar ce și cum? PSD n-am să votez niciodată, nu atât din silă față de partidul care îl are pe Iliescu la loc de cinste, cât din convingerea că locul stângii este în opoziție și în minoritate. Restul mi se par a fi niște tentative de partide care există mai mult prin contrast cu tagma PSD. USR e ca o puștoaică naivă sau un băiețel în armură, gingaș dar să fim serioși.

Îmi vină să pun ștampila pe USR din înclinația mea de a paria pe cai mici cu cote mari, însă ar fi o mișcare bună? Fărâmițarea voturilor ar favoriza clar PSD-ul, deci mai rău fac sau ar fi cazul să fiu încrezător? Figura lui Cioloș pare să fie curtată atât de USR cât și de PNL, probabil din speranța că se va lua ceva luciu și pe ei: slabe șanse.

Când mă voi afla în cabina de vot, voi lua o decizie. Până atunci încerc să îmi fac o imagine clară astfel încât să iau o decizie. Clar nu pot lua una rațională, toată logica îmi spune că mulțimea soluțiilor e vidă, impulsiv n-aș vrea să votez. De principiu voi atenta la o decizie asistată rațional, ceea ce recomand tuturor. Observând efectele prezenței scăzute la vot în SUA, vin și repet ca o moară stricată: trebuie să mergem cât mai mulți la vot. Nu e vorba despre a vota răul mai mic ci despre a înțelege din experiența de până acum, că prezența scăzută la vot face pagube garantate.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare