HomePoliticCui i-e frică, cui i-e frică de Hayssam?

Cui i-e frică, cui i-e frică de Hayssam?

Plecat din țară în 2006, călare pe un berbec la prora unei nave, direct în Siria unde cică ar fi stat ceva vreme în costum de ocnaș și printre zăbrele, Omar Hayssam, Allahul teroriștilor de la noi, s-a întors azi, iar venirea sa cică va provoca un mare cutremur în țara; sau poate nu.

Primul care a luat cuvântul a fost Iulian Chifu, consilierul lui Băsescu pe probleme de securitate, cu un mesaj demn de vodă Lăpușneanu: “Mulți nu vor mai dormi bine vacanța asta și anii următori”. Păi ia să ne gândim noi, cine ar putea să sufere de insomnii după întoarcerea lui Osama de România? Crin Antonescu clar nu, el doarme bine oricând, oriunde, mai ales acum, în vacanța din SUA.

Unii dintre greii PSD-ului cred că au sughițat totuși puțin azi dimineață când au deschis televizorul și au văzut pe toate posturile de știri burtierele de-o șchioapă care anunțau reîntoarcerea teroristului risipitor. Unii dintre ei, cum e Iliescu, au împărțit o gălușcă și niște zâmbete, unele dintre ele chiar prin vizite oficiale în alte state, la care, din calitatea sa de milionar de carton și membru PSD din 1994, Omar Hayssam a luat și el parte. Iar asta probabil nu doar pentru a-i arăta lui Iliescu cele mai bune șaormerii din afară, mă-ndoiesc că tanti Nina îl lasă să mănânce altceva mai excentric în afară de o sărmăluță în foi de viță.

Totuși, Iliescu a fost, după cum a recunoscut-o el de atâtea ori, sărac și cinstit. Barosanii din subordinea sa însă nu prea. Iar alături de ei Hayssam a cutreierat în lung și-n lat țara: a mai falimentat câte o făbricuță din Moldova, a tras în piept niște companii străine precum Volvo, a defrișat niște păduri din Nehoiu, până a ajuns, după cum spun gurile rele, la o avere frumușică: vreo 100 de milioane de parai.

Printre oamenii de bine care l-au ocrotit, i-au oblojit rănile cu justiția ori s-au tras în poză cu el se numără, într-o ordine total aleatorie, Viorel Hrebenciuc, nea Nicu Văcăroiu, șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase devenit apoi, pentru scurt timp, o soluție morală și fost izmenar șef, sau, spun aceleași guri rele, chiar și Adrian însuși. Spre exemplu, într-o înregistrare din 2005 de la emisiunea Nașul (), Viorel Hrebenciuc recunoaște, cu subiect și predicat, cum l-a ajutat pe Hayssam, la el în curte, într-o primăvară friguroasă, să intermedieze o afacere cu niște americani, după ce băieții Unchiului Sam îl știau ca prieten al sirianului.

La o adică, nici dacă aș fi Băsescu n-aș sta 100% liniștit. Hayssam pare a fi genul de băiat cu gura mare când e pus la zid, și sunt sigur că nici acum n-am aflat tot din matrapazlâcurile cu joaca de-a terorismul din 2005.

Desigur, cum trăim în România, șansele ca ceva să se întâmple cu adevărat sunt foarte mici. Îmi aduc aminte doar de venirea lui Necolaiciuc, cel care trebuia, la rândul său, să declanșeze un adevărat tsunami, dar care nu a făcut nimic altceva decât un mic fâs.

Până una alta, singurul care n-o să poată dormi bine măcar în această seară de vară e premierul Ponta, care ne-a arătat din nou de ce merită să stea cocoțat la Palatul Victoria. După ce s-a lăudat că știa de câteva luni de întreaga operațiune, premierul s-a tot ținut cocoș timp de 3 ore că România nu are tratat de extrădare cu Siria. Vă propun să ne jucăm puțin Spânzurătoarea: ce cuvânt începe cu litera “I” și se termină în “ncompetent”?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare