HomePoliticCum ar putea să scape Adrian Năstase de la...

Cum ar putea să scape Adrian Năstase de la bulău

Nici n-a ajuns bine la răcoare, că Adelu are de gând să zboare de printre găinari, că prea își cam doresc rahovenii să-i numere ouăle. Academia Cațavencu vă prezintă, în continuare, zece modalități prin care Bombo ar putea să scape de la mititica.

  1. Guvernul Ponta va lansa programul „prima evadare”. Deținuții vor primi gratuit azil politic la trustul Intact.

  2. Preluând exemplul din Prison Break, Victor Ciutacu va jefui o bancă și va intra la pârnaie tatuat cu planurile închisorii. Sezonul următor îl vor petrece fugind de Băsescu și de procurorii lui hitleriști.

  3. Îi va cere paznicului să-i numere ouăle. În timp ce Garcea se va supune, Năstase îl va sugruma cu fularul lui Burberry.

  4. Pesediștii o să-l contacteze pe mentalistul Gog, cel mai talentat dintre români, să-l teleporteze pe Adrian Premierul Minune undeva prin Columbia.

  5. Ion Iliescu va chema din nou minerii la București. Mai ceva ca la Costești, ortacii se vor lupta cu gardienii până când îl vor elibera pe Adelu.

  6. Idem 5. Doar că, în locul minerilor, Adrian Năstase va fi ajutat de un trio de supereroi: bătăușul Mircea Badea, analistul militar Radu Tudor și urlătoarea Dana Grecu.

  7. Pastorul Gâdea o să spună în fiecare seară Îngerașul. În cele din urmă, Dumnezeu o să se înduplece și o să-l scape de Năstase de Sodoma. Pardon, de Rahova!

  8. Om cultivat, Năstase va găsi un leac pentru SIDA și cancer. La presiunile companiilor farmaceutice, Băsescu va trebui să-l grațieze.

  9. În loc de Băsescu sau Ponta, Năstase va fi numit de Parlamentul României reprezentantul nostru la Consiliul European.

  10. După ce a supraviețuit atâta timp cu glonțu-n gât, Năstase va fi numit de către BOR un sfânt și un făcător de minuni. La presiunile Patriarhului Daniel, Adelu va fi eliberat creștinește de la bulău, iar strada Zambaccian va deveni un loc de pelerinaj.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare