HomePoliticGuvernDuios, Elisabeta tăcea

Duios, Elisabeta tăcea

Așa cum Gică Hagi e dovada supremă că orice fotbalist de geniu ajunge un antrenor mediocru, și Elisabeta Lipă ține cu tot dinadinsul să ne demonstreze că orice olimpic de aur nu poate fi decât o tinichea de ministru. E drept că pe doamna Lipă n-au dat-o nici până acum calitățile de manager afară din barcă, judecând după dezastrul lăsat în urmă pe la Dinamo, pe la Federația de Canotaj, pe unde a mai fost. Dar de la o femeie adevărată, cu palma cât o lopată, ca dânsa, mă așteptam la mai multă bărbăție. Or, în chestiunea imnului național, ce-a făcut celebra canotoare? S-a călăuzit după principiul lui Hagi: să fie bine ca să nu fie rău.

Carevasăzică, pentru că niște zevzeci iredentiști au cântat imnul unei țări existente doar la ei în tărtăcuță – Ținutul Secuiesc – ce-a făcut doamna Lipă? A decis că ar fi mai bine și mai liniște să nu se mai cânte niciun imn pe stadioane. Nici al Ungariei, nici al României, nici al Ținutului Secuiesc, ba nici măcar al Ținutului de Mijloc din ”Stăpânul Inelelor”. Că de ce iasă balamuc, să se huiduie spectatorii unii pe alții? Decât să ne înjurăm, hai mai bine niciun cântecel să nu mai cântăm, pare a zice doamna sinistru, pardon, ministru, care a uitat, pesemne, de câte ori, după vreo cursă infernală, plângea de săreau tricepșii pre dânsa ascultând imnul României, intonat special pentru campioana olimpică și mondială Elisabeta Lipă.

Acum, ca să nu zgândărească orgoliul unor fanatici care fabrică explozibili în cazanul cu pălincă și ne-au terorizat cu pretențiile lor absurde, doamna Elisabeta preferă să tacă. Și să ne facă și pe noi să tăcem. Ai chef să fii patriot, să asculți imnul, să te gândești la sutele de mii de soldați români care și-au dat sângele pentru ca țara asta să rămână întreagă și dodoloață? Nu te mai duci pe stadion, stai frumușel la tine-n baie și-l cânți sub duș cât vrei. Pe stadioane n-o să mai fie permis Imnul României, căci, susține doamna Lipă într-o interpretare sui generis a legii, e ilegală cântarea propriului imn de către cetățenii unui stat – dacă-i ofensează ”Deșteaptă-te, române” pe cetățenii români mai puțin români?

În schimb, stimata doamnă ministru nu interzice și alte cântece pe stadioane, deși asta chiar ar fi trebuit să o facă. Dacă te pune necuratul să mergi cu copilul la un meci, prichindelul nu va mai avea, de acum înainte, ocazia să învețe ”Deșteaptă-te, române”, în schimb își va îmbogăți vocabularul cu tradiționale strigături din folclorul urban, precum ”Și pe ploaie, și pe frig, noi dăm mxxe lu' Rapid” ”Sunt cu Steaua pân' la moarte și cu pumnu-mi fac dreptate”, ”Ne pișăm pe voi de câini și de cioroi, dăm la mxxe celor ce nu-s ca noi”, ”Cine ține cu Steaua, să-i fxxxm familia” și alte asemenea ziceri cu tâlc.

Tăcerea o fi ea de aur, dar vorba asta minoritățile gălăgioase nu o cunosc. Ele sunt mici, dar jucăușe și, dacă mai au și norocul unui ministru ca doamna Lipă, succesul le e garantat. În loc să închidă gura iredentiștilor interzicând imnul unui stat ilegal, ministrul Sportului preferă să arunce apa din albie cu tot cu copil, ca să zic așa. Ca să împace și capra de Odorhei, și varza de Bruxelles, ea le astupă gura tuturor, într-o atitudine de deplină corectitudine politică, așa cum a fost trasată de minunata Uniune Europeană. Mai nasol o să fie însă, stimată doamnă ministru, când o să vină și la noi nește meleoane de islamiști dreptcredincioși și o să fiți nevoită să le aduceți muezinul pe stadion, că așa e datina la ei, nu joacă înainte de rugăciunea spre Mecca, deci ar fi incorect politic să îi refuzați. Atunci ce-o să faceți? O să tăceți mâlc, cu burkha pe față sau o să luați vâsla în palma aia cât lopata și-o să le ziceți ceva de UE?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare