HomePoliticEXCLUSIV: De ce a fost tras pe linie moartă...

EXCLUSIV: De ce a fost tras pe linie moartă Chiliman?

Când toată lumea din USL ciocnea șampania rămasă de la Geoană, la vestea că se sparge partidul Tiranului, iaca poznă: Chiliman, liberal cu greutate, a fost tras pe linie moartă de la conducerea organizației PNL București. Motivul oficial a fost că edilul Sectorului 1 ar fi negociat cu PSD peste capul lui Crin Antonescu, adică și-ar fi trădat stăpânul direct pentru unul pe care același stăpân i l-a adus pe cap. Motivul neoficial este cunoscut de foarte puțini liberali și nici n-o să-l auziți trâmbițat în târg și la moară, deoarece aceștia se tem, normal, pentru pielea lor – lucru lesne de înțeles dacă avem în vedere democrația perfectă care domnește în sânul PNL. Dar, grație surselor noastre 110% sigure, ca întotdeauna, am reușit totuși să aflăm ce anume a făcut Chiliman de l-a supărat pe Crin.

Totul a început duminică pe la prânz, când edilul s-a gândit să fie primul care să-l sune pe Antonescu, cu ocazia Floriilor. Fiindcă anul trecut, luat cu treburile sectorului, a cam uitat de sărbătoare și l-a sunat abia pe la ora 5 după-amiază, când deja îl felicitaseră toate mărimile partidului. Iar Crin n-a uitat: câteva luni nici nu l-a mai băgat în seamă, în vreme ce pe Rareș Mănescu, lingușitorul ăla care l-a sunat la timp, l-a săltat serios în ierarhia partidului. E drept, Rareș l-a prins și într-un moment când liderul liberal se simțea extrem de bine, pentru că tocmai probase, ca în fiecare după-amiază, tronul din imensul lui apartament, visând, desigur, la Cotroceni.

Ca să nu mai rateze momentul, Chiliman a sunat el primul, la ora 12 fix. Dar, fatalitate: după atâtea evenimente zbuciumate din ultimele săptămâni, când cu Ungureanu, când cu Frunzăverde, când cu Congresul, Crin se trezise numai la ora 9, ceea ce, pentru o fire nocturnă ca el, e crimă curată. Auzind, ca prin vis, soneria, președintele a aruncat, în prima clipă, ceasul de pe noptieră. Apoi, crezând că pendula sună în halul ăla, i-a fript o pernă de-a făcut-o țăndări. Până să-și dea seama cine sună, Chiliman, plictistit să tot aștepte în aparat, închisese deja. Evident, Crin a considerat că primarului îi arde de glume proaste și, trezit din somn de-a binelea, a ordonat ca Andrei Chiliman să fie mazilit din fruntea PNL București. În plus, a cerut secretarei sale personale să-i schimbe numărul de telefon și să nu-l mai dea celor care n-au somn în miezul zilei, ci doar liberalilor care se trezesc greu, chit că, la câți sunt, nu era sigur dacă o să-i încapă toți în agendă…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare