HomePoliticParlamentFiindcă altă treabă n-are, AUR vrea rectificare!

Fiindcă altă treabă n-are, AUR vrea rectificare!

Deşi unii (puțini) contribuabili îşi bat capul să înţeleagă, în politica românească reprezentată în Parlament se practică socoteala simplă. Ai, n-ai treabă, te faci că muncești, că altfel se prinde alegătorul că o zgudui cam mult pe banii lui pe la protestele ilegale, antistatale și antiguvernamentale.

Așa se face că niște deputați AUR coc în prezent, în tunelurile dacice amenajate de Ceaușescu pe sub Casa Poporului, o propunere nostimă de rectificare bugetară, pe care vor să o impună de la înălțimea celor 9 procente cu care poporul i-a trimis în Parlament.

Pentru alegătorii comozi, care nu au observat că alde Simionii una pozează și alta sunt realitate, ne-am interesat despre ce socoteală este vorbă și vă informăm pe cale de consecință:

1. AUR propune ca Camera Deputaților (cacofonia nu e deloc întâmplătoare) să primească niște milioane de lei în plus la buget, bani care să nu se aloce din comoara dacică a lui Decebal, îngropată sub râul Dâmbovița, ci din bugetul oricum prea mare al Senatului. Justificare ar fi, că doar AUR are vreo 33 de deputați și numai 14 senatori, primi înregistrând, de asemenea, diferențe incorecte între calitatea hârtiei de xerox, hârtiei igienice și meniurilor de la bufetele interioare celor două instituții, în condițiile în care, totuși Camera e forul decizional, iar Senatul e doar o coadă de topor inventată la noi de invadatorii romani.

2. Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională sunt vizate de alte două propuneri de suplimentări bugetare ale deputaților AUR. Explicație: instanțele s-au dovedit prea inconstante în deciziile lor, arătându-se când pesediste când iohanniste, în funcție de deciziile luate și interesele la care acestea au fost raportate. Se impune oricum o stabilizare pe linia deiohannizării care, cum se știe, va costa mult România și bugetul ei de austeritate continuă de la descălecat încoace.

3. SRI, SIE, SPP și STS. Cuiburi ale iohannismului fioros și dictator, vor fi în prima linie a a intențiilor de destructurare prin amendare bugetară ale deputaților AUR. Niciun preț nu e prea mic pentru atingerea unui asemenea măreț obiectiv. Altfel, după ce vor fi lăsate aproape fără bani, instituțiile vor primi la conducere oameni noi, calificați la Academia ”Strămoșii noștri, Sarmizegetusa” din Munții Orăștie. Cei vechi vor fi supuși unui proces de purificare în urma căruia, dacă nu se vor dovedi complet reconvertiți, vor fi aruncați din înaltul Palatului Parlamentului în sulițele protestatarilor anti mască.

4. Avocatul Poporului va primi o mică suplimentare a fondurilor de la serviciu, pentru o cafea mai bună și suficiente plinuri de rezervor plus o reconfirmare pe post și 50.000 de lei pe lună bașca pentru românca Weber, care n-a băut, n-a mâncat, și nici gura la Antena 3 nu i-a mai țipat.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare