Într-o atmosferă de înaltă vibraţie patriotică, din care n-au lipsit nici aplauzele ori scandările ceauşiste, nici baloanele, confetti ori trompetele capitaliste, cei doi lideri ai USL, Stavridul şi Guvidul, s-au lansat la apă. Evident, amândoi speră ca apa asta să nu fie chiar a Sâmbetei, chit că alaltăieri a fost sâmbătă toată ziua. Discursurile au fost mobilizatoare, în ton cu muzica rock urlată din difuzoare, spre uimirea membrilor de rând ai partidelor, oameni veniţi de la ţară, care îşi şopteau timizi: „Dacă ştiam că ne bagă zdrăngăneala asta, aduceam un disc cu Irina Loghin!”.
Crin Antonescu a fost într-o formă de zile mari, deşi poate numai el ştie, săracul, câte cafele o fi dat pe gât ca să arate atât de proaspăt la ora aia. Profitând de lipsa din sală a lui Ion Iliescu, împiedicat de palpitaţiile inimii lui mari să participe, Crin nu s-a adresat auditoriului cu „stimaţi tovarăși”, ci cu „dragi camarazi”, ca unor soldaţi care merg să lupte cu inamicul. Pentru cei prezenţi, Antonescu a avut o veste bună: frontul PDL s-a rupt. Asta cam aşa e: frontul s-a rupt, în zona perianală, şi au scăpat unii traseişti volatili şi mai uşori decât aerul, precum Frunzăverde. Dar bine c-a fost Boc pe fază şi l-a cusut la loc, să nu mai iasă şi alţii!
Pentru ca tacâmul să fie complet, liderul liberal i-a îndemnat pe camarazii lui să fie patrioţi, să fie naţionalişti, să stârpească până la ultimul microb ciuma portocalie. De cuptoare, lagăre de concentrare şi Zyklon B n-a pomenit, dar probabil că pe-astea le-a păstrat pentru următorul Congres. Nici de „spaţiul vital” n-a zis nimic, din simplul motiv că acest aspect nu i se pare important: pentru el, spaţiul vital se reduce la una bucată pătuţ, una bucată plăpumioară şi una bucată pernuţă. Crinule, n-ai ambiţie dacă până-n toamnă nu-ţi laşi şi mustăcioară, ca să ştie până şi cetăţenii turmentaţi pe cine votează, păi nu?
După episodul cu ruperea scrisorii lui Băsescu, demn de un elev de-a cincea care-și rupe carnetul de note cu convingerea că n-o să afle mă-sa că a rămas corijent la mate, Ponta a ţinut să-şi plimbe puţin ascultătorii şi prin Dumas, pe care l-a descoperit recent, în cărţile din colecţia „Adevărul” şi care i-a plăcut grozav. „Parcă suntem cei trei muschetari, a glăsuit el, cu o sclipire veselă în ochişori. Acum a venit şi al patrulea, domnul Oprescu. Şi este şi regele nebun, şi cardinalul viclean, şi femeia trădătoare, sunt toţi în această povestire şi sunt convins că finalul va fi cel pe care îl cunoaşteţi foarte bine.”
Alooo, nenea Victoraş, ce carte ai citit matale, bre? Sigur nu ţi-a tipărit conu’ Costache o carte personalizată, să te păcălească? Fiindcă finalul epopeii muschetarilor nu e unul cu „au trăit fericiţi în Raiul uselist până la adânci bătrâneţi”, cum probabil îţi imaginezi tălică. Finalul e altul şi e nasol: ăia patru muschetari mor toţi, bă-băiatule!
