INTERVIURI ACADEMICE: Marian Munteanu: “Voi susține orice inițiativă românească responsabilă, cu sau fără legitimație de partid”

de Academia Caţavencu , 03 decembrie 2015
INTERVIURI ACADEMICE: Marian Munteanu: “Voi susține orice inițiativă românească responsabilă, cu sau fără legitimație de partid”

A fost sufletul Pieţei Universităţii în 1990. Doar un miracol l-a scăpat viu din bâtele minerilor aduși de echipa Iliescu-Roman să planteze panseluţe cu târnăcopul. Au urmat apoi alte "bâte": denigrări și atacuri de tot soiul, semn că politicienii de toate culorile nu au încetat nici o clipă să se teamă de el. Marian Munteanu crede în continuare că ne putem salva ca nație și susține că acest miracol se va produce doar dacă vom hotărî să ne unim în jurul valorilor care ne definesc cu adevărat.

Rep.: În aprilie-mai 1990, Marian Munteanu era liderul Pieţei Universităţii. Astăzi, Piaţa Universităţii nu are încă un lider. Cine e de vină pentru asta?

M. Munteanu: În Piața Universității, din 1989 și până azi, s-au întâmplat multe lucruri. Nu toate întâmplările au fost la fel, chiar dacă s-au desfășurat în același loc. Unii dintre tinerii de azi au ales să-și exprime punctele de vedere în acest spațiu, așa cum vedem cu toții. Ei s-au adunat spontan, ca urmare a șocului și durerii provocate de tragedia de la Colectiv. Acum, probabil, se vor organiza și își vor alege un grup de reprezentanți. Acest proces cere timp și responsabilitate. Ei vor hotărî, trebuie să fie decizia lor.

Deci avem de așteptat pentru un lider?

Mai întâi, nu știu cât de mulți posibili candidați  vor accepta o poziție de lider al acestei mișcări, adică de țintă predilectă a tuturor atacurilor din afară și a nemulțumirilor dinăuntru. „Fișa postului” nu e prea atractivă, ca să zic așa. Oricum, mai grea decât confruntarea cu “inamicul” e menținerea unității “armatei” pe care o conduci. Și, credeți-mă, am trecut prin așa ceva în trecut și știu ce vorbesc. Dar am văzut destui tineri serioși zilele trecute, în scurtele mele vizite în piață, ca să bănuiesc că au maturitatea de a lua în calcul și asemenea chestiuni. Eu le urez succes, deși știu că nu le va fi ușor să ajungă la o soluție. Să nu uităm că, pe lângă cei mulți și bine intenționați, e și o vânzoleală de figuri exotice pe-acolo, cu care nu prea ai vrea să fii asociat.

Acum 25 de ani sute de mii de oameni cereau în stradă demisia lui Iliescu şi Iliescu nici nu s-a clintit. Astăzi, a fost suficient să iasă câteva zeci de mii pentru ca Ponta să demisioneze a doua zi. De ce a clacat Ponta aşa de rapid, e mai slab de înger ca Ilici?

În 1990 nu am cerut doar demisia lui Iliescu, ci un alt început pentru construcția statului român. E mai complicat nițel. Revenind la recenta demisie a premierului, cred că liderii partidului au înțeles mesajul și au acționat. Nu aveau altă ieșire. Trebuia să fi înțeles mai demult, dar asta e altă poveste. Poate că o fi sunat și telefonul “roșu”, cine știe…

Consideraţi că, dacă ar fi avut la dispoziţie o masă de manevră, cum a avut Iliescu minerii, în iunie 1990, Ponta i-ar mai fi lăsat pe manifestanţi să “fiarbă în suc propriu” şi apoi ar fi pus minerii pe ei?

Nu mai e posibil așa ceva. Mai întâi, nu cred că oamenii s-ar mai lăsa angrenați în violențe și manipulări atât de grosolane. Avem televiziuni, avem telefoane mobile, oamenii comunică ușor, e alta situația. Iar politicienii cărora, eventual, le-ar putea trece prin minte asemenea nebunii,  observă și ei că parchetele duduie.

Oamenii au scandat şi acum câţiva ani, şi acum, recent, “Toate partidele – aceeaşi mizerie”. Bun, renunţăm la PSD, renunţăm la PNL, dar pe cine punem în loc?

Aici e, de fapt, marea problemă.  Lozinca exprimă, plastic, o realitate, o dramă a vieții noastre politice. În același timp se cuvine să înțelegem că principiile democratice și constituționale trebuie respectate. Nu cred că românii se vor lăsa atrași în capcana anarhiei. Probabil se vor coagula noi forțe politice.  Dacă cele două partide amintite nu vor reuși să se reseteze prin propriile puteri, dincolo de sprijinul generos al DNA, vor avea mari probleme anul viitor.

Când e vorba să iasă în stradă, tinerii ies foarte uşor, când e vorba să intre în politică, nu intră nici să-i pici cu ceară. De ce această repulsie?

Nici în stradă nu ies chiar așa de ușor, ce să mai spunem de angrenarea în politică... Fie că au alte proiecte de carieră, fie că se simt nepregătiți pentru o asemenea muncă, deloc ușoară, fie că au prea puțină încredere unii în alții ș.a.m.d. Din păcate, între cei care se abțin de la un asemenea pas, sunt mulți oameni valoroși și cinstiți, de care chiar avem nevoie și care ar trebui promovați.  În locul lor dau năvală o groază de nepricepuți, care nu au asemenea reticențe. Dar tupeul nu e suficient pentru ca să faci și treabă.

Credeţi că un partid al “revoltaţilor”, care să militeze pentru resetarea totală a sistemului, ar putea câştiga încrederea populaţiei?

Revolta poate fi un imbold, dar atât. Un partid trebuie să fie o instituție bazată nu doar pe nemulțumiri ci mai ales pe rațiune, patriotism și integritate. Altfel va fi o nouă păcăleală.

Ce şanse ar avea însă un asemenea partid, în condiţiile în care nu are de oferit nici zahăr, nici ulei, nici găleţi, ci doar promisiuni? Lumea s-a săturat de promisiuni.

Dacă se va construi pornind de la elementele pe care vi le-am semnalat, va avea șanse destule. Modalitățile tehnice de articulare ale unei asemenea construcții nu le putem discuta aici.

Acum câţiva ani, Partidul Poporului, al lui Dan Diaconescu, se anunţa ca unul anti-sistem şi de aceea a câştigat foarte multe voturi. Astăzi, partidul e desfiinţat şi membrii lui au migrat la PSD şi UNPR. Dacă se repetă povestea?

Cu bufoni nu poți să faci decât circ. Oamenii, votând acel personaj, au dat o sancțiune sistemului. După care, evident, comicăria s-a prăbușit. 

Revoluţia din 1989 a fost deturnată de comunişti. Există acelaşi risc astăzi?

Vechii comuniști au reușit, însă nu doar prin forțe proprii, să întârzie un proces istoric, atâta tot. De altfel, sunt și acum activi destul de mulți agenți ai  distrugerii și dezbinării, camuflați sub diverse măști ideologice și cocoțați în tot soiul de fotolii. Dacă cetățenii vor merge pe mâna acelorași indivizi participanți sau complici la jaful ultimilor 25 de ani, boala se va lungi.

Dacă vi s-ar propune să participaţi la crearea unui partid al tinerilor – Partidul Colectiv, să zicem – aţi accepta sau v-aţi pierdut speranţa că în România se mai poate schimba ceva?

Să vedem mai întâi cine și ce va propune și în ce măsură îi interesează punctul meu de vedere, al unui membru al societății civile. Voi susține orice inițiativă românească responsabilă, cu sau fără legitimație de partid. Asta am făcut întotdeauna, n-ar fi nimic nou. Iar dacă vorbim de România, nu am doar vreo speranță oarecare, ci sunt sigur că soarta statului român depinde în cea mai mare măsură de cetățenii săi. Adică de noi înșine.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • ion ion

    18 decembrie 2015 9:05

    mai bibicule la partid nu se da legitimati ci carnet,poate la sevicii poti primi asa ceva si se distribuie pe baza de angajament se pare ,adica sigur.

    raspunde comentariului
+