HomePoliticLa alegeri, PSD va împărţi alegătorilor nu doar zahăr...

La alegeri, PSD va împărţi alegătorilor nu doar zahăr şi ulei, ci şi sânge de Partid!

Exemplul premierului Victor Ponta, care a donat, la Tulcea, mililitri din preţiosul său sânge albastru, va fi preluat, se pare, de tot Partidul. Pentru că PSD intenţionează să le demonstreze românilor că e singurul partid gata să-şi dea sângele pentru ţara asta. Pentru început, vor dona sânge greii din PSD – gen Voicu, Nicuşor Constantinescu şi liderii de Consilii Judeţene care au peste 100 kg – cărora, dacă nu li se ia rapid un litru de sânge, riscă să le pleznească ambalajul de grăsime. Vor urma ceilalţi lideri şi, în fine, membrii de rând.

„Vrem să împărţim alegătorilor nu doar zahăr, ulei şi găleţi roşii, ca de obicei, ci şi sânge de Partid, pentru că ştiţi cu toţii ce criză de sânge e în sistemul medical românesc. Sângele e roşu, culoarea partidului nostru e la fel, deci românilor o să le fie uşor să ne identifice cu salvarea lor. Să-i vedem pe liberalii lui Iohannis şi Blaga, ei pot să facă la fel? Nu pot, că sângele nu e nici galben, nici portocaliu”, a declarat un important lider pesedist.

Acesta le-a cerut membrilor PSD  să nu se îngrijoreze: „Staţi liniştit, că sângele o să ni-l luăm înapoi de la români după ce iese Ponta preşedinte. Cum am luat şapte piei de pe ei, aşa o să le luăm şi sângele, ba ne bate gândul să le luăm şi oasele şi să le mânăm la vot. Păi ce, în 2016 nu sunt iar alegeri?”.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare