În vremea copilăriei mele, când un vlăjgan își încerca puterile cu un oarecare puști anemic, situația era taxată imediat printr-o constatare succintă și nemiloasă: „te dai mare la apă mică”. Cam asta se poate spune și despre majoritatea candidaților la demnitatea de parlamentar.
Crin Antonescu. Trimis în Parlament, la anterioarele alegeri, de bucureșteni, acum îi e frică de centru și fuge mâncând pământul până în Teleormanul lui Dragnea, pentru care morții au un atât de mare amoc, încât ies din țărână cu mult înaintea Judecății de Apoi, doar ca să voteze cu cine trebuie. Trebuie să iasă dom` interimar parlamentar? O nimica toată. Douăzeci sau treizeci de mii de morți mai vechi de 7 ani ies la braț cu răposații recenți și trântesc cu sete ștampila victorioasă, acolo unde pune domnu` Dragnea arătătorul.
Madam Udrea își ia pe umăr bocceaua de lux și se duce să candideze în Roman. Ce este Romanul? Să mă scuze romașcanii, dar un fel de intersecție mai mare din București. Dacă te așezi în Lujerului și tragi împrejurul tău un cerc cu raza de vreo sută de metri ai obținut dacă nu suprafața, atunci măcar populația Romanului. Două sau trei mii de moldoveni mobilizați de microbistul Pinalti îi vor asigura blondei un fotoliu în Parlament, fără nicio emoție. Trimisă în Casa Poporului de un număr de oameni echivalent cu pasagerii din două garnituri de tren Suceava-București, Elena va suferi o fericită amnezie și, la vreo două luni de la alegeri, ni se va prezenta, cu aplomb, drept aleasa noastră, a tuturor.
Marii corifei ai dreptei, tinerele speranțe ale neamului, MRU și Neamțu candidează, și ei, în locuri în care merg la sigur- în colegii conduse cu mușchi de fier de baronei locali în fața cărora nu suflă nimeni.
Concluzia? Probabil una singură: ne vom căpătui, și de data asta, cu niște viteji de vitrină, nimic mai mult. Leii feroci de mai ieri s-au transformat, printr-o magie inversă, într-o haită jenantă de pudei lipsiți de dinți, nemâncați și râioși.
