HomePoliticParlamentPSD vrea să vă dea. Foc.

PSD vrea să vă dea. Foc.

Alegerile din decembrie ar putea fi ultimele alegeri libere de care ne bucurăm. Contextul în care se derulează votarea este gravid și prezintă umflături. Dincolo de cantitatea de rahat electoral consumată tradițional de partidele politice anul acesta se constată că unul dintre competitori, respectiv PSD, pune pe masă un supliment consistent de promisiuni electorale care periclitează grav stabilitatea economică a țărișoarei. În anul de grație 2016 Europa se află în fața unei crize financiare majore care pare a avea epicentrul în Italia. Băncile din Cizmă contabilizează un pasiv de peste 360 de miliarde de euro. Suma este completată de datoria statului, a doua din UE după cea a Greciei. O boare de criză bate și dinspre Germania, unde DEUTSCHE BANK a intrat pe roșu acțiunile sale înregistrând o depreciere de peste 60% în mai puțin de un an. Situația financiară a zonei Euro este similară cu cea din 2008 din SUA. Și atunci dezastrul care ne-a obligat la ajustări severe a plecat de la o bancă de investiții care a vândut gunoi. Atunci la butoanele guvernării se afla debilul Tăriceanu care, pentru a obține ceva voturi de la populime, a tocat peste 3 miliarde de euro, bani din vânzarea BCR. Pe pomeni electorale, evident. A urmat 2009 și dezastrul care ne-a adus un deficit record de aproape 8% din PIB plus câțiva ani de austeritate cruntă. În 2016 suntem în fața unui scenariu identic. În vreme ce finanțele UE sunt atârnate de o cracă putrezită, viețașul Liviu Dracnea vorbește despre distribuirea creșterii economice către oameni. Șmecherii de la PSD anunță tăieri de taxe și creșteri de venituri care vot totaliza un deficit de circa 5 miliarde de euro, bani pe care vom fi nevoiți să-i împrumutăm. De unde? De la un sistem bancar pe cale să facă implozie sub ochii liderilor europeni incapabili să reacționeze? Nu prea cred. Recesiunea iminentă a economiilor din zona Euro, scăderea iminentă a veniturilor din exporturi, anularea completă a investițiilor sunt tot atâtea semne ale dezastrului ce stă să vină. Iresponsabilii din PSD sunt gata să sacrifice stabilitatea financiară fragilă a țării pentru a accede la butoane și la borcanul cu miere. O criză similară cu cea din 2008 ne-ar arunca înapoi pe tobogan. Când promite că vă dă, PSD vă asigură doar că o să vă ia. Inclusiv pielea de pe voi. Un vot cu stomacul este bățul de chibrit care ar arunca șandramaua în aer. Riscați?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare