HomePoliticGuvernRevista Tresei: Tehnocrația salvează somnocrația

Revista Tresei: Tehnocrația salvează somnocrația

Ce mai vuiet, ce mai vaiet: “cine este Cioloș, cine este Cioloș? Țin’ să fie…, iaca, tehnocrat de-al nostru, din popor, el însuși tehnocrat, așa cum fu’, la vremea lui, și cel pe care toată lumea i-l dă de unchi. Adică Virgil Ardelean, mai cunoscut, prin finalul anilor ’90, ani în care nu prea puteai deosebi democratul de tehnocrat (nu că azi ar fi mai altfel), drept “Vulpea”. Cel mai logeviv șef al lui „doi și-un sfert”, aka serviciul “Ochiul și Timpanul” al Ministerului de Interne.

* Cioloș era pe când nu se vedea nominalizat și e și acum când îl vedem nominalizat. Este “secretul lui Polichinele”, cel care l-ar fi înlocuit pe Ponta indiferent dacă polițistul Gigină ar fi derapat sau nu, să moară într-o groapă nesemnalizată conform legii (ca atâția alții până la el și atâția alții de la el încolo), indiferent de deplasările girofarizate ale Generalului Izmană, indiferent de morții și răniții arși în Clubul Colectiv. Nici măcar Dragnea nu credea că va fi altul nominalizat, dar trebuia să se zbată să pară că vrea să rămână la Putere, măcar până zbura Ponta – altfel de unde bunăvoință cu suspendare la termenul care va să vie la Înalta Curte de Casație și Justiție? Dar, dacă vreți Teoria Constipației, singura valabilă este cea în care Cioloș este nominalizat cu binecuvântarea Franței și a Germaniei, aceeași binecuvântare de care a beneficiat și cu ocazia numirii în funcția de Comisar pe Agricultură al Uniunii Europene. Altfel, vă pot garanta, este un băiat serios. Din lista de miniștri cu care se va prezenta în fața Parlamentului vom ști și cât simț al umorului are. Sau al omorului.

* În rest, “Piața” (mă rog, ceea ce a rămas din ea printre recuperatorii de proteste profesionişti) va trebui să accepte ce știa toată lumea: a pierdut încă din 2012, anul în care a acceptat să fie confiscată de tot felul de nicușordani și claudiucrăciuni. De altfel, chiar de la prima strigare către tehnocrație am scris că: “o revoltă poate fi confiscată – și cu asta s-a terminat totul. Acum 25 de ani am mai avut parte de un caz. Vreți tehnocrație, vi se va da. Tehnocratul Cioloș e ca de la UNPR, tehnocratul Dâncu e a la PSD, iar tehnocratul care are sentimente.ro la Alinuța (Lucică Isar, arma lor secretă, cum s-ar zice) este și el antamat. Măcar rămâne Predoiu, din nou, cu buzele umflate. Cei din PNL zic că ar vrea anticipate deși știu că nu sunt posibile, dar ar vrea ca strada să-i perceapă drept de-ai lor șamd (noroc cu FrecăițăMente Calimente că ne-am dumirit cât de USLinoasă e treaba: vom vota cu bulgarii că atât contează votul nostru pentru ei). Adică vorbim despre mimare și disimulare pentru supraviețuirea pe o nouă scenă politică. Așa că încredeți-vă în independența lui Klaun exact cât s-au putut încrede asistații mintal în socialismul cu față umană al lui Ion Iliescu. Se va obține exact ce s-a obținut timp de 25 de ani: primenirea lor cu ai lor”.

* N-avem noi popcorn cât spectacol știu să facă ăștia. Argumentez că, în prima zi de revoltă #Colectiv, am fost ca în 22 decembrie 1989 când s-a scandat "fără comuniști" și Sistemul ticăloșit a reacționat trimițind "teroriștii" (v-am mai zis că așteptam să apară "recuperatorii de profesie" ai manifestațiilor de stradă, echivalentul actual al teroriștilor Sistemului ticăloșit – și au apărut să manifesteze și să dialogheze atâta “societate civilă” de am putea face o Cale Lactee la câte stele adună). Au urmat, firesc, zilele echivalente celor de 23 și 24 decembrie 1989 – au apărut societarii civili, s-au făcut eforturi pentru un guvern de largă respirație stradală, au ajuns să se și certe în față la Cotroceni care este mai civil ca altul șamd. Așa că, firesc, mai trebuia executat un cuplu Ceaușescu. Echivalentul ar fi fost o arestare răsunătoare de individ aspru demonizat, așa ca Generalul Izmană, sau o tăiere de fonduri statale către Biserică și alungarea Mult Prea Fericitului Daniel. Dar ăștia de acum n-au sunat unde trebuie să spună cine sunt și ce vreau (cum v-am mai spus, au fost sunați să li se spună cine sunt și ce vor), așa că DNA l-a chemat pe Piedone și l-a arestat, de-a ajuns omul să sufere și el de inimă. Sistemul ticăloșit s-a salvat și își face un guvern de largă respirație tehnocrată. Păcat că nu-l cooptează la guvernare și pe somnocratul Mahalache.

* În rest, făcui și eu un banc (semn bun, înseamnă că Ceușescu n-o murit, numa’ o țâră s-o hodinit): Vulpea ardeleană și Corbul ardelean stau de vorbă (Corbul pe creanga lui, Vulpoiul jos, să mimeze că strugurii sunt acri). “Daciane, nepoate, dă-l naibii pe La Fontaine! Să nu te dai lipsit de caș la plisc. Și nici tăcut precum Iohannis"…  Că văd cum tocmai ce s-a dat drumul la dezmăț bugetar votat cu ambele mâini și cu picioarele în Parlament, atât de către cei de la PSD și compania, cât și de către graseiații ce se dau virginali de la PNL. Așadar, dacă nu vrea Cioloș să aibă soarta lui MRU, chiar va trebui să vorbească des cu gura plină.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare