"Asta e. Nu poți face omletă dacă nu spargi ouă. WC-ul nu se curăță singur, trebuie să iei peria și să te apleci un pic și să simți mirosul. Nu poți salva țara fără să faci compromisuri", și-o fi spus Robert Turcescu când a intrat în politică. Îi dau tone de credit, precum observați. Pentru că Turcescu n-a fost un băiat rău. Eu l-am cunoscut pe Turcescu acum niște anișori, când preda cursuri de jurnalism prin țară, într-o campanie finanțată de Rombat. A venit și la Ploiești, de unde a plecat cu creierii muci. Părea bine intenționat, pasionat de meseria lui, de făcut bine oamenilor.

Pe urmă l-a luat capul. Puțin. În 2012, când eu am pus pe net buletinul de vot pe care scrisesem MUIE, Turcescu urla la B1 să mi se facă dosar penal, pentru că instig la nerespectarea legii. Culmea, tot mi se părea un tip bine intenționat. Apoi s-a autodenunțat în delirul acela "sunt acoperit, sunt colonel dar nu sunt colonel". I-o fi fost prea cald, a mâncat ceva aiurea, a greșit pastilele…

Apoi s-a înscris în PMP. "O fi avut o depresie", mi-am spus, dându-i credit în continuare. Am crezut că o să detoneze toate dosarele pe care le are despre candidații la Primăria Capitalei, dar n-a făcut-o. Iar acum, fabulosul Robert Turcescu, singurul ziarist colonel solist de trupă rock din lume, a devenit coleg de partid cu toți țuțării de la UNPR. Cu niște oameni inventați de Gabriel Oprea și Șerban Mihăilescu. Cu cei mai securiștoizi dintre securiștoizi.

Pe bune, Robert: dacă ai mai avea emisiunea aia fabuloasă, fără de care ai fi rămas doar un băiat din Pitești cu pantaloni largi, care dansează hore penibile în emisiuni penibile, ce bilă ți-ai da pentru ce-ai făcut în ultimii ani?