HomePoliticRoșia Montană: Victor Ponta dă copy-paste după Traian Băsescu

Roșia Montană: Victor Ponta dă copy-paste după Traian Băsescu

Cu cât stau să mă uit mai mult la modul în care Victor Ponta guvernează, cu atât îmi dau seama că doctoratul său realizat cu celebra formulă Ctrl+C/ Ctrl+V nu a fost un accident, ci e, mai degrabă, un mod de viață.

Ultimele reușite în materie de plagiat ale multicopiatului dezvoltat domn Ponta au avut loc într-un domeniu drag atât lui, cât și soției sale, Daciana. Mai țineți minte cum încerca premierul s-o ardă vegan-hipster-eco acum câțiva ani? Cum cumpăra pentru PSD mașini cu motoare eco, să nu cumva să dispară calota glaciară și pinguinii atât de dragi colegei Dacianei de la Brusel, Eba?

Până să vină la putere, dacă cineva zicea chiar și “pâs” despre Roșia Montană ori gazele de șist în prezența sa, premierul săre ca la baschet (deci se pare că și albii pot să sară) că toate matrapazlâcurile astea sunt niște conspirații băsiste, rele pentru mediu și țară, dar bune pentru buzunarele portocaliilor și se lupta, cot la cot cu Daciana, împotriva cianurilor. Într-un cuvânt: un Bau-Bau.

Chiar mai mult, acum fix un an și o luna, invitat la ProTv, Ponta a avut următoarele de zis despre Băsescu și Roșia Montană: “Nu doar îl suspectez, ci îl acuz de faptul că atunci când ești în prima poziție a țării sau a doua, sau într-o poziție atât de importantă, nu poți să faci lobby pentru o companie privată fără a fi categoric considerat ca interesat …nu stiu, poate politic, nu vreau să spun mai mult decât atât.” Deunăzi însă, premierul a cotit-o ca la Ploiești: “Vrem să avansăm cu deblocarea acestui proiect”. Păi cum vine asta, domnule, de la Bau-Bau la prioritate națională în doar un an? Ori îl putem acuza, după cum a spus-o chiar dânsul, că a făcut copy-paste după Băse, iar acum face lobby pentru o companie privată și este categoric interesat de niște lingouri care o să iasă de acolo?

Dacă premierul tot vrea să-și lege numele de o asemenea investiție precum cea de la Roșia Montană, zic că măcar ar trebui să o personalizeze cum trebuie și să-i spună, de acum înainte, Roșia Pontană: proiect început de Traian Băsescu și terminat de Victor Ponta.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare