Scrisoare către premier

de Spartakus , 30 septembrie 2016
Scrisoare către premier

Cu riscul de a fi considerat ”lingău” de către acel domn al cărui nume nu e bine să-l pomenești, că te-apuca grețurile matinale mai ceva decât îl apucau chiar pe el după o ședință la Golden Blitz, mărturisesc că am vrut de multe ori să adresez rugăminți unora dintre premierii României. Pe Văcăroiu, bunăoară, l-aș fi rugat să bea mai cu milă, pe Năstase l-aș fi rugat din toată inima să nu mai fure, pe Tăriceanu să nu mai umble cu bilețele roz, iar pe Ponta să nu mai mintă atât. Dacă ar fi să-l rog pe Dacian Cioloș ceva, l-aș ruga să nu mai plece. Nu pentru că ar fi premierul ideal, ci pentru că alternativa ”Dragnea premier” mă face să contemplu cu simpatie o carieră de căpșunar în Spania.

Citește si: Daciane, rămâne cum am stabilit: viii cu viii, Dragnea cu morții!

Așa că domnule Cioloș, dragă Daciane - îți zic așa ca să moară de necaz ăia care văd peste tot numai șerpilieni din secta lui Soroș și sper să n-aibă timp Dragnea să-i învie până-n decembrie – dragă Daciane, deci, ți-o spun pe șleau, verde-n față, ardelenește, ca să nu umblu cu farafastâcuri balcanice: aș vrea să rămâi premier și după alegeri. Aș vrea să te văd în continuare la guvernare, pe tine și pe echipa ta, mai puțin tobele, dancii și celelalte cozi de topor pe care ți le-a strecurat PSD cu mult Curaj în cabinet. După ce tu și oamenii tăi ați făcut atâtea lucruri ca să opriți jaful comis de fostele guvernări pesediste și peneliste, ar fi nedrept acum să plecați și să lăsați iar tâlharii în fruntea bucatelor. Ei atâta așteaptă: să vă vadă plecați, ca să reia jecmănirea țării de unde au lăsat-o, în noiembrie anul trecut. Și ca acest rău să se întâmple e nevoie doar ca voi, cei care ați demonstrat că schimbarea se poate face, să nu mai faceți nimic, să abandonați.

Nu-i în stă în fire unui ardelean să se dea bătut, dragă Daciane. Nu-i stă în fire să lase treaba neterminată și să plece. Asta doar miticii fac – în fericitul caz în care se apucă vreodată de treabă. Dacă pleci acum, tot ce ați realizat, și tu, și Ghinea, și Vlad Voiculescu la Sănătate, și Mircea Dumitru la Educație, și doamna Prună, la Justiție, va fi degeaba. Dacă revine PSD la guvernare, toate măsurile astea salutare vor fi întoarse în două luni și mafia va continua iar să-și pompeze banii noștri, ai cetățenilor onești, în buzunare. Pentru cei care muncesc cinstit în țara asta, ești dator să continui. Nu vreau să repetăm povestea anticului Orfeu și, în loc să ieșim odată din Infern, noi să privim în urmă, măcinați de spaimă, și să ne întoarcem iar în trecutul hâd, la vremurile lui Văcăroiu, Năstase și Ponta.

Ești dator să rămâi în povestea asta, dragă Daciane.  Să rămâi independent, să rămâi profesionist, dar să accepți să fii premierul propus de PNL. Știu, nu e o soluție prea fericită, dar e singura în momentul de față. Altă cale nu e. PNL nu are pe nimeni să scoată la înaintare, nu are lideri, nu are oameni în care oamenii să aibă încredere. Nicușor Dan e departe de a putea coagula o Opoziție suficient de puternică la PSD, partidul Alinuței e pierdut în visare, iar haita pesedistă e mai flămândă după ciolan și funcții ca niciodată. Singurul care poate împiedica revenirea ei la putere ești tu. Ești unicul om pentru care oameni pe care îi cunosc și care n-au mai votat din 96, când și-au luat țeapa cu Milică Constantinescu, ar venit iar la vot. Să aduci la urne milioane de nehotărâți nu-i lucru ușor, dar ție îți stă în putință. Ai dat speranțe acestor oameni că se poate guverna și altfel decât prin jaf național, nu le nărui speranțele. De prezența lor la alegeri depinde viitorul României. Așa cum prezidențialele de acum doi ani au dovedit, un milion de nehotărâți veniți la urne pot schimba soarta țării, căci nu pot Ponta fura și Dragnea învia cât pot dezamăgiții vota. Nu-i dezamăgi încă o dată. Nu-i abandona pe oamenii ăștia în ghearele celor care-i mursecă de 26 de ani.

E un moment crucial pentru România. Dacă în decembrie PSD revine la putere, tot ce s-a realizat în ultimul an în justiție, educație și sănătate va fi aruncat la gunoi. Corupții n-o să mai lase DNA să le strice averile și să-i bage în pușcărie. Uită-te la ce face Parlamentul acum, când tu ești la putere, uită-te cum sfidează legea, justiția, bunul simț, și imaginează-ți ce-ar putea face o guvernare controlată total de PSD, ALDE și PMP-UNPR. Așa că acum, în al unsprezecelea ceas, Daciane, ascultă rugămintea noastră, a românilor cinstiți, și mergi mai departe. Și peste ani, când Dragnea, Ponta, Tăriceanu sau protectorul lui Udrea, vor ajunge, în sfârșit, la pușcărie, acolo unde le e locul cuvenit, o să fii bucuros că n-ai plecat. Iar noi toți, cei care credem într-o altfel de Românie, o Românie fără hoți în Parlament, fără mafioți la Cotroceni și fără plagiatori în guvern, vom spune, precum Churchill odinioară, despre tine și mica ta ”band of brothers”: ”Niciodată atât de mulți n-au datorat atât de mult atâtor de puțini”.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Mocanu

    06 octombrie 2016 22:57

    Romanii nu merita nici pe Ciolos, nici pe Johannis.La ce buni sa-ti sacrifici viata pentru un popor de prosti."Am stat 13 ani în temniă pentru un popor de idioi"P. Tutea

    raspunde comentariului
  • cozia

    06 octombrie 2016 10:07

    Năstase l-aș fi rugat din toată inima să nu mai fure,pe Tăriceanu să nu mai umble cu bilețele roz,pe Ponta să nu mai mintă atât contemplu cu simpatie o carieră de căpșunar în Spania, Nu-i în stă în fire unui ardelean să se dea bătut, etc.....te am citat, evident n am asezat gramatical corect, dar mai spartacus esti cam spart in articol si se vede ca l ai scris grabit mizand pe inteligenta care n o ai, bre! pai nastase a furat miliardul si a gonit romani idn tara, tariceanu un smecher care s a folosit de miliardele de euro din spania trimsii nunumai de capsunari bai istetule care te crezi, spania nu e populata doar de capsunari si mai termianti dracului cu denumriea asta data unor romanic are s au sacrificat cua devarat, da, au laut bani mai multi dar i au trimis intara si au platit taxe si facturi la dublu plus copii si rude... tu scrii asa ca sa te afli in treaba ..... ponta mincinosul care in sedintele de guvern barfea si mistocarea pana la satietate, iar lui ciolos ii zici de chestia cu ardelenii ca parca acesta ar fi uitat de unde a plecat, desi dupa aceea ii dai cu periuta , nu ne lasati dle ciolos! deplorabil articolul tau ,adica te ai ruga de ponta sau nastase, etc. bine inteleg ca scrii la figurat, dar e toxic ceea ce scrii si am citit, acum in prag de alegeri, ce i drept partea a doua a articolului este corecta ceea ce ma face sa cred ca in prima parte meriti si tu porecla de spart, ca tot ai pomenit de capsunari, ei?partea a 2 a n ai scris o tu, ca altfel nu mi explic prostiile debitate in prima parte, cum mai romanasule ti ar veni sa te rogi de niste puslamale , hai? si basescu, fii serios, abia sa aduni pe cei citati de tine si sa ai pe urma greturi, sau intreaba o femeie gravida care i treaba cu greturile si pe urma sa vorbesti, te dai in stamba fara sa cunosti sensul vietii mia nea spartule, las o joc ca macane , meseria ma! care? cica de jurnalist! chiar daca esti la academia catvencu mai tine cont ca multi se iau dupa voi ca la televiziunile tabloid, fatze si pretentii asta demonstrati, dar munca pentru cine e ma, pentru fraieri ca noi, ai zice tu, am fost eu in bucuresti si m am lamurit, toti sutneti la placinte inainte la razboi inapoi, la alegeri pun pariu ca ai votat cu comunistii.... aia e acu te dai usa de biserica, pai de aia te ai dat de gol cu prima parte a articolului ,acu te smiorcaiesti , nu pleca ciolos, stie el mai bine decat tine, ma spartule!

    raspunde comentariului
  • Robert

    04 octombrie 2016 11:23

    Excelent! Așa să fie.

    raspunde comentariului
  • Schnappi

    03 octombrie 2016 15:10

    Subscriu!! atata am avut de spus

    raspunde comentariului
  • nae

    30 septembrie 2016 21:34

    Măi nea Spartacus, dacă cândva Băse nu era stăpân pe timonă acu'ți rânjea Monta-n față...și da, Cioloș este bun...Când vezi un popor de votanți psd un șpriț poate te ajută să nu-i lași în plata Domnului. Să ridici o piatră e ușor, mai greu e s-o pui undeva cu folos.

    raspunde comentariului
  • Minitechnicus

    30 septembrie 2016 19:07

    Ca de obicei un excelent articol al lui Spartakus care pune punctul pe i sau mai bine zis, degetul pe rana ! Apropo, da' unde ai fost nene vreo doua-trei saptamani , ma gandeam ca doara nu te-a pus necuratul sa-ti dat demisia !

    raspunde comentariului
  • i. nic carasteanu

    30 septembrie 2016 14:25

    Nucleul dur si mare numeric al psd, alde, etc este atat de consecvent la vot pe cat de boi sunt ca insi. Asa ca singura sansa sa nu fie liberi de Revelion hoti ca Voicu, Voiculescu, Mazare, N. Constantinescu, etc, iar Ponta sa nu fie din nou dottore este ca acele milioane de votanti care de obicei nu voteaza sa iasa masiv la vot. Altfel am pus-o, hotii de mai sus si multi altii vor face revelionul la ANTENA 3. Asa ca sa crapam noi de ciuda.

    raspunde comentariului
  • jules

    30 septembrie 2016 11:40

    dacianeee , nu ne lasa !

    raspunde comentariului
  • ghe

    30 septembrie 2016 10:53

    Da,multa lume l-ar vrea pe Ciolos pe mai departe premier si eu il agreez pentruca in comparatie cu hotii care ne-au furat din toate partidele este deocamdata ,ce vad eu,un om cinstit ,pregatit ,cuviincios ,politicos ,calm,si cred cu bune intentii pentru tara.Vreau sa-i recomand sa se aplece mai mult asupra problemelor populatiei sa controleze sever toate companiile de servire a populatiei cum ar fi Radet,Enel,Populatia va aprecia grija lui si il va prefera in viitor prim ministru.

    raspunde comentariului
+